Stephen Hawking: geniul captiv într-un trup diform

Pe 8 ianuarie 1942, exact în ziua când se împlineau 300 de ani de la moartea lui Galileo Galilei, se năştea la Oxford, în Marea Britanie, Stephen Hawking, considerat de mulţi unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă ai lumii, poate cel mai important, de la Albert Einstein încoace.

Savant genial, Stephen Hawking a revoluţionat şi a stârnit lumea ştiinţelor exacte, în ciuda unei boli necruţătoare care i-a fost confirmată la numai 21 de ani şi care ar fi trebuit să-i aducă moartea la maxim 24.

Pe 8 ianuarie 2015, Stephen Hawking împlineşte 73 de ani; este considerat cel mai inteligent om din lume, este ateu declarat şi are la activ două mariaje.

Primii ani

La începutul anului 1942, Londra era ţinta bombardamentelor garmane, astfel că familia doctorului Frank Hawking, un reputat biolog britanic, se mută temporar la Oxford, pentru ca mama, Isobela, să poată naşte în siguranţă. Alături de Stephen, în familie au mai crescut surorile mai mici, Philippa şi Mary, şi fratele adoptat, Edward.

Cei care au cunoscut familia spuneau că este una „de intelectuali” şi susţineau că fiecare membru avea mereu câte o carte în mână, inclusiv la masă. După naşterea lui Stephen, tatăl său, Frank, a preluat departamentul de parazitologie al Institutului Naţional de Cercetări Medicale, astfel că viitorul om de ştiinţă şi-a petrecut prima parte a copilăriei la Londra. În 1950, familia s-a mutat la câţiva kilometri de capitala britanică, în Saint Albans, unde Stephen a fost înscris la o şcoală de fete – dar numai timp de trei ani, cât îngăduia regulamentul instituţiei. Şi-a continuat educaţia în oraş, fără să se remarce în vreun fel, dar a căpătat o pasiune pentru matematică, una care avea să îl urmeze tot restul vieţii.

Următorul pas a fost spre Colegiului Universitar Oxford, aceeaşi şcoală pe care o urmase şi tatăl său, dar care nu avea o catedra de matematică; Stephen s-a reorientat, alegând o altă specializare, ştiinţe naturale, făcând astfel cunoştinţă cu fizica.

Un elev mediocru

Potrivit foştilor săi profesori, Hawking a fost mai degrabă un elev mediocru. Abia atunci când a participat la o examinare orală, pentru a trece dintr-un an în altul, dascălii au văzut că în faţa lor stă un om excepţional, care depăşea cu mult nivelul celorlalţi studenţi în ceea ce priveşte inteligenţa şi perspectiva asupra termodinamicii, relativităţii şi a mecanicii cuantice.

“Nu ţinea multe cărţi şi niciodată nu lua notiţe. Evident, mintea sa era diferită de cea a contemporanilor săi. La examenul oral am înţeles, alături de ceilalţi profesori, că stăteam de vorbă cu o persoană mult mai inteligentă decât mulţi dintre noi”, declara ulterior, pentru The New York Times, profesorul de fizică al lui Stephen, Robert Berman.

Hawking se simţea deja atras de astronomie, dar ceea ce îi oferea Colegiul Universitar Oxford nu era destul pentru el; astfel, s-a îndreptat spre Trinity Hall, Cambridge, unde a studiat intens astronomia teoretică şi cosmologia, obţinând şi un doctorat în domeniu. În 1965, a câştigat o bursă de cercetare la Colegiul Caius din Cambridge, intrând deja în elita oamenilor de ştiinţă.

Un diagnostic nemilos

Din păcate, în acelaşi timp, Stephen Hawking a aflat un amănunt care pe alţii i-ar fi doborât. La 21 de ani, a fost diagnosticat cu scleroză lateral amiotrofică, iar specialiştii au estimat că mai poate trăi maxim 3-4 ani. I s-a explicat că muşchii îi vor deveni inutili şi nefuncţionali, că nu va mai putea respira şi nu se va mai putea hrăni. Într-adevăr, în scurt timp a fost imobilizat într-un scaun cu rotile. Paralizia progresa, astfel că şi-a pierdut şi vocea.

Ca răspuns la perspectivele sumbre anunţate de medici, Hawking a continuat să trăiască şi să lucreze ca şi cum nimic nu l-ar împiedica să facă asta, ca şi cum fiecare an ar fi ultimul. S-a căsătorit, în 1965, cu Jane Wilde, şi a făcut trei copii, continuându-şi cercetările şi munca ştiinţifică.

Poate că la prima vedere pare simplu, dar în spatele acestor succese incredibile s-a aflat multă muncă, multe frustrări şi o tărie de caracter cum puţini oameni au. De fapt, două caractere – căci soţia lui Stephen, Jane, este cea care l-a susţinut timp de 20 de ani, îndeplinind toate rolurile pentru el, de la soţie şi mamă, până la infirmieră şi activistă.

Jane Hawking a descris toţi anii alături de Stephen, tot zbuciumul şi efortul lor, într-o carte intitulată „Dragostea are 11 dimensiuni”, menită să pună în lumină efortul dur din spatele carierei lui fulminante. Evident, efortul a fost al amândurora, dar de cele mai multe ori era recunoscut numai al lui. Spre exemplu, la un moment dat, Jane Hawking povesteşte că cei de la Horizon au vrut să facă un film despre soţul ei. “Când l-am întrebat dacă ar vrea să includă şi familia în film, producătorul a remarcat cu dispreţ că eu şi copiii nu eram decât nişte accesorii în viaţa lui Stephen“, rememorează ea.

Două căsnicii

Aceste „accesorii”, însă, l-au ajutat pe Stephen Hawking din toate punctele de vedere şi în toate aspectele vieţii sale. În timp ce el se concentra exclusiv pe cercetare, revoluţionând cosmologia, soţia lui se lupta cu prejudecăţi şi cu birocraţie, încercând să îi facă lui viaţa mai uşoară şi să îl ajute să supravieţuiască, într-un corp care se degrada cu fiecare zi ce trecea. Pe lângă toate acestea, Jane Hawking avea grijă de casă, de copii, şi încerca să îşi construiască şi ea o carieră, în ciuda dezaprobării generale şi a descurajărilor care au venit inclusiv de la soţul ei.

În final, „prea multe dezamăgiri” adunate au convins-o pe Jane să renunţe la căsnicie. De cealaltă parte, Stephen povesteşte că Jane se aştepta ca el să moară în orice clipă, iar ea era îngrijorată că nu se va descurca singură. Astfel, şi-ar fi asigurat un „bărbat de rezervă”, un muzician care s-a şi mutat în casa lor.

La rândul său, Stephen şi-a părăsit familia, mutându-se cu una dintre infirmierele sale, Elaine Manson, pe care a şi luat-o de nevastă, la mijlocul anilor ’90. În 2000, au apărut unele suspiciuni, că noua soţie l-ar fi agresat pe Hawking, după ce el a avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza unor tăieturi care i-au fost descoperite pe corp. În timpul cercetărilor, fizicianul a refuzat să dea vreo declaraţie, iar ancheta nu a mai fost finalizată, dar cei doi au divorţat în anul 2006.

Crede în extratereştri

Pe plan ştiinţific, însă, lucrurile au mers mult mai bine pentru Stephen Hawking. În 1979, el a devenit Profesor Lucasian de Matematică la Universitatea Cambridge; în 1982 primeşte titlul de Comandor al Imperiului Britanic, iar în acelaşi an, 1982, a devenit Companion Onorific. A făcut cercetări şi descoperiri importante în ceea ce priveşte găurile negre, gravitaţia şi Universul, în general. Este adulat, dar şi criticat. A vorbit mereu fără menajamente şi fără să-i pese de ceea ce cred ceilalţi, astfel că, nu de puţine ori, a fost catalogat drept nebun.

În mai multe rânduri a declarat că este convins de existenţa extratereştrilor; pe de altă parte, nu crede în Dumnezeu sau în altă forţă divină care ar fi creat Universul.

La fel de multă rumoare a stârnit şi convingerea sa referitoare la posibilitatea călătoriilor în timp, sau la viitorul omenirii, care poate fi salvat numai prin colonizarea altor planete.

Hawking este ateu declarat, argumentând că ştiinţa oferă “o explicaţie mult mai convingătoare” pentru originea Universului şi precizând că miracolele religioase “nu sunt compatibile” cu faptele dovedite ştiinţific.

Vocea cu accent american

Stephen Hawking nu se poate mişca, se deplasează cu ajutorul unui scaun cu rotile şi comunică prin intermediul unui computer şi a unui sintetizator vocal. El şi-a pierdut vocea în 1985, atunci când o pneumonie puternică aproape că l-a doborât. Medicii au vrut să îl deconecteze de la aparate şi să îl lase să moară, dar soţia lui, Jane, s-a opus categoric. Pentru a supravieţui, a fost necesară o traheoctomie, din cauza căreia şi-a pierdut vocea – dar şi-a păstrat viaţa.

I s-a pus la dispoziţie un program computerizat, numit „Equalizer”, care îl ajută să îşi exprime gândurile, respectiv acea voce robotizată devenită atât de cunoscută, cu accent american. Între timp, progresul ştiinţei i-ar fi permis să îşi aleagă o voce mai „reală” şi cu accent britanic, dar Hawking a refuzat, motivând că aceea este „vocea” pe care i-o ştie toată lumea.

Stephen Hawking este savant, dar şi scriitor, renumit pe plan mondial pentru lucrările sale despre univers şi gravitaţie; este autorul volumului “Scurtă istorie a timpului”, una dintre cele mai de succes cărţi din literatura ştiinţifică, şi al volumului “George şi cheia secretă a universului”. Totodată, poate fi considerat şi actor, jucându-şi propriul rol în mai multe producţii, inclusiv „Star Trek” sau „The Simpsons”. Este o personalitate complexă şi completă – un geniu captiv într-un trup chinuit de boală, dar care a refuzat să se predea în faţa morţii.

[stextbox id=”custom”]

Stephen Hawking, despre lume, Dumnezeu, Univers

“Intrăm într-o perioadă din ce în ce mai periculoasă. Populaţia şi utilizarea resurselor finite ale Pământului cresc exponenţial, odată cu abilitatea noastră tehnică de a schimba mediul în bine sau rău. Va fi dificil de evitat un dezastru în următorii 100 de ani, ca să nu vorbim despre următorii 1.000 sau un million. Singura şansă este extinderea în spaţiul cosmic.”

“Creierul e ca un computer care nu mai func­ ţionează atunci când componentele sale se strică. Şi nu există rai sau viaţa de după moarte pentru computere stricate, sunt doar basme pentru cei care se tem de întuneric.”

“Deoarece există o lege aşa cum este gravitaţia, Universul poate şi se va crea singur din nimic. Creaţia spontană este motivul pentru care există ceva în locul a nimic, motivul pentru care Universul şi noi existăm. Nu este necesară invocarea lui Dumnezeu care, pe baza unui plan bine stabilit, a pus Universul în miscare. Între ştiinţă şi religie, ştiinţa va câştiga întotdeauna. De ce? Pentru că funcţionează”.

“Gândirea mea matematică îmi spune că existenţa extratereştrilor este cât se poate de raţională. Adevărata încercare este aceea de a ne imagina cum arată aceşti extratereştri. Ei nu numai că există cu siguranţă pe alte planete, dar pot exista, la fel de bine, pe stele sau, pur şi simplu, plutind prin Univers”.

“Unele specii extraterestre sunt inteligente şi pot chiar să ameninţe Terra. Contacul cu astfel de civilizaţii ar putea fi devastator pentru umanitate. Dacă extratereştrii ne vor vizita, este foarte posibil ca efectele asupra noastră să fie identice cu cele produse de Columb şi oamenii săi în America, un eveniment care nu a decurs deloc bine pentru nativii americani”.

[/stextbox]

Cum a supravieţuit bolii?

Scleroza lateral amiotrofică este cunoscută şi ca boala „Lou Gehrig”; atacă neuronii motorii, din creier şi din măduva spinării, ducând la atrofierea muşchilor. Cum a putut Stephen Hawking să trăiască atâţia ani cu această boală, în ciuda faptului că i s-a dat o speranţă de viaţă de maximum 3 ani? Se pare că savantul suferă de o formă mai uşoară a bolii, care îi permite să fie hrănit printr-un tub.

[stextbox id=”custom”]

Dragostea are 11 dimensiuni

Viaţa mea cu Stephen Hawking

Editura Humanitas

Într-o fotografie de la nunta lui Jane Wilde cu Stephen Hawking, petrecută la Cambridge în vara lui 1965, tânărul fizician (avea 23 de ani) stă în picioare, la braţul miresei, sprijinindu-se uşor într-un baston. Fusese deja diagnosticat cu o boală neurologică degenerativă şi i se prezisese apropiatul deznodământ fatal. În anii următori, maladia lui Stephen progresează aproape în acelaşi ritm cu faima sa ca om de ştiinţă: mai întâi, tânărul fellow al Colegiului Caius de la Cambridge trebuie să recurgă la un scaun cu rotile, apoi îşi pierde definitiv vocea – imaginea genialului cosmolog paralizat, care vorbeşte prin intermediul unui computer, e bine cunoscută.

Deşi a fost avertizată de la bun început asupra gravităţii bolii soţului ei, Jane crede că iubirea o va ajuta să depăşească orice dificultate. Naşte trei copii, îl îngrijeşte multă vreme aproape singură pe Stephen şi renunţă la orice carieră proprie. Cu trecerea timpului, dragostea ei se amestecă tot mai mult cu compasiunea. E infinit de mândră de succesele ştiinţifice ale lui Stephen, ceea ce n-o împiedică să-i vadă cu luciditate defectele. Se străduieşte să-i sprijine cariera şi să-i fie mereu loială. E conştientă că are sentimente materne faţă de soţul ei cel chinuit de boală şi adesea speriat ca un copil. După cum are şi resentimente… Dar asta nu înseamnă că l-ar putea părăsi vreodată. Până la urmă, dragostea cu multe faţete a lui Jane n-a fost de ajuns. Celebru şi bogat în urma milioanelor de exemplare vândute ale cărţii sale de popularizare a cosmologiei  Scurtă istorie a timpului, Stephen Hawking cade sub influenţa – şi farmecele – uneia dintre infirmierele echipei medicale care-l asistă permanent. Îşi părăseşte familia şi după o vreme divorţează de Jane. Se pare că dragostea are, într-adevăr, 11 dimensiuni.

Jane Wilde Hawking (n. 1944) a studiat la Colegiul Westfield din Londra şi are un doctorat în literatura medievală spaniolă la Universitatea din Londra. Şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii, din care peste 20 de ani ca soţie a lui Stephen Hawking, la Cambridge. A publicat în 1994 “At Home in France”, iar în 1999 “Music to Move the Stars”, prima versiune a cărţii “Dragostea are 11 dimensiuni”. Predă limbi străine şi cântă solo şi în ansambluri corale.

[/stextbox]