Marș în centrul Clujului pentru victimele atacului terorist din Franța
Comunitatea franceză şi francofonă din Cluj-Napoca, la iniţiativa Asociatiei-Corporaţie a studenţilor Francezi din Cluj-Napoca vor organiza astăzi, în colaborare cu Institutul Francez, un marș prin centrul orașului, în semn de solidaritate cu familiile victimelor atentatului care a avut loc ieri, 7 ianuarie în centrul Parisului. Marșul va începe la ora 18:00 și va avea următorul traseu: Casa de Cultură a Studenților, Bulevardul Eroilor, Piața Ștefan cel Mare, Strada I.C. Brăteanu, ultima oprire fiind la Institutului Francez.
„Vom ține minutul de liniște de la ora 13:00 în memoria celor decedați așa cum a cerut Președintele Republicii Franceze, Francois Hollande. De la ora 18:00 va fi organizat un marș. De asemenea, steagul francez de pe clădirea noastră are încă de ieri o banderolă neagră care va fi menținută trei zile”, a declarat Gabriela Ioo, de la Centrul Cultural Francez.
Un grav atentat terorist a avut loc la Paris în sediul unui săptămânal de satiră intitulat Charlie Hebdo, în cadrul căruia au fost ucise 12 persoane. Charlie Hebdo a publicat texte satirice și caricaturi împotriva religiei creștine, musulmane sau iudaice. Atacatorii au strigat „Allahu Akbar” și au spus că îl răzbună pe Profetul Mahomed.