Analiză: Românii petrec Crăciunul în familie. De Revelion, pleacă la munte cu prietenii
Românii îşi petrec Crăciunul în familie, iar Revelionul împreună cu prietenii şi familia. Este concluzia unui studiu realizat în luna noiembrie de către platforma de rezervări hoteliere HotelGuru.ro.
Astfel, 65% dintre respondenţi plănuiesc să plece în vacanţă în iarna aceasta şi cei mai mulţi (76%) preferă oraşe sau staţiuni de munte din România. În topul destinaţiilor se află Valea Prahovei, zona Bran – Moeciu, dar şi staţiuni precum Băile Felix, Tuşnad, Gura Humorului şi Sovata.
Cei care aleg să îşi petreacă vacanţa de iarnă în străinătate, optează pentru o destinaţie apropiată, cu posibilitate de ski, cum ar fi Austria, Bulgaria şi Franţa, dar şi Germania, Ungaria şi Marea Britanie. Nu lipsesc nici destinaţiile exotice, precum Emiratele Arabe Unite – Dubai şi insulele din Caraibe.
Aproximativ 36% dintre respondenţi au răspuns că preţul rezonabil pentru un sejur de maximum o săptămâna, cu transport, cazare şi mâncare incluse ar trebui să se încadreze între 600-1.000 lei de persoană. Pentru destinaţiile din străinătate, 34% dintre români au răspuns că vacanţa ar trebui să coste între 300-500 de euro de persoană.
Studiul a fost realizat pe un eşantion de 2.380 de respondenţi.