Politica maghiară definită de… Horthy!

De 25 de ani suntem martorii şi victimele, dar şi părtaşi de bună voie!, ai jocului politicienilor maghiari. Un joc lipsit de cel mai elementar respect, de o cât de mică corectitudine şi seriozitate. Un joc menit să lovească în noi, să ne destabilizeze, să ne dezbine şi să ne pună în dificultate. Un joc atât de scump plătit de noi, românii. Căci politicienii maghiari au numai şi numai pretenţii, cereri, acuze şi şantaje la adresa noastră. Deşi le-am acceptat atâtea din pretenţiile lor, ei nu se mulţumesc şi continuă ofensiva ieşită din limitele istoriei şi civilizaţiei.

Acum câteva luni UDMR a intrat lacomă la guvernare, când USL-ul s-a rupt. Au intrat pentru ei, pentru profit, pentru a lucra pe faţă împotriva noastră. Acum, după alegeri, făţarnica grupare politică deja ia în calcul ieşirea de la guvernare. De ce? Să ajungă grabnic şi uşor în viitoarea barcă a guvernării, care-i va accepta ca de obicei…

Cum a fost şi cum este, ce a însemnat mereu politica maghiară, ne demonstrează, cum nu se poate mai elocvent, atitudinea şi „seriozitatea” ale lui Horthy Miklos, fost regent al Ungariei între 1919-1946. Unii l-au socotit un fascist, alţii un erou. Aşa se face că, în 2012, i s-au ridicat în ţara vecină două statui. Noi nu vom spune nimic despre statura omului politic, ci îl vom lăsa pe el, pe Horthy, să se caracterizeze, senzaţional, cum nimeni n-ar putea s-o facă. În consecinţă, vom cita doar din scrisorile lui – azi documente de arhivă! –, adresate marilor conducători ai vremii. (Aceste rânduri document se află în două cărţi: e vorba de „Aliaţi incomozi, România, Finlanda, Ungaria şi al al III-lea Reich.”, editura RAO, semnată de istoricul şi politicianul american Larry Wats; apoi, volumul de documente secrete din arhivele NKVD intitulat „Problema Transilvaniei, disputa teritorială româno-maghiară şi URSS, 1941-1946”, editura Eikon, Cluj-Napoca).

În 22 martie 1941 Horthy îi scria lui Hitler: „În trecut, naţiunea maghiară s-a aflat întotdeauna alături de Imperiul german şi la fel stau lucrurile şi astăzi, existând conştiinţa unui destin comun şi hotărârea fermă de a urma acelaşi traseu politic, aşa încât, ţinând cont de loialitatea de nezdruncinat, Ungaria va oferi tot ajutorul posibil Imperiului German.”

În 24 aprilie 1941, într-o altă scrisoare adresată tot lui Hitler, vajnicul Horthy scria: „După părerea mea, nu poate exista fericire, pace şi ordine atât vreme cât există o Uniune Sovietică şi acea imensă Rusie care nu poate fi guvernată decât prin teroare – fie că e vorba de ţar sau de comunişti.”

După începerea celui de Al Doilea Război Mondial, iunie 1941, Horthy îi scria lui Hitler: „De 22 de ani am tânjit după această zi, iar acum sunt încântat. Vreme de generaţii, lumea va mulţumi führer-ului pentru această faptă. Decizia lui va aduce pacea, deoarece Anglia şi SUA ar trebui să realizeze acum că Germania nu va putea fi învinsă militar.”

Trece vremea, justeţea afirmaţiilor şi demnitatea lui Horthy o demonstrează istoria. Mai bine zis o infirmă şi o acoperă de ridicol, dar el, după un obicei tipic maghiar, se „mută în barca” duşmanului său de moarte, Stalin. Şi-i scrie o scrisoare, în 20 septembrie 1944, din care reproducem: „Vă rog să cruţaţi nefericita noastră ţară, care are merite istorice, şi poporul nostru, care are atâtea similitudini cu poporul rus. Vă rugăm să utilizaţi influenţa dv foarte mare asupra aliaţilor, astfel încât condiţiile pe care le veţi elabora să fie compatibile cu interesele şi onoarea poporului nostru, care într-adevăr merită o viaţă paşnică şi un viitor sigur. Folosesc acest prilej să vă asigur, mareşalule Stalin, de cel mai înalt respect.”

Ce poţi să spui, când Horthy defineşte şi rezumă atât de complet şi convingător, esenţa gândirii şi demnităţii politicienilor maghiari dintotdeauna şi de pretutindeni?! Noi întrebăm. Rândurile lui Horthy sunt o zdrobitoarea lecţie de politică maghiară.
Viorel Cacoveanu