Mall-urile maimuţelor care suntem

Psihosociologul Petru Iluţ consideră că apetenţa românilor pentru mall-uri ţine de o serie de nevoi umane. Pe lângă cumpărăturile pe care le fac, oamenii merg în mall-uri şi pentru a-i vedea pe alţii, dar şi pentru a fi văzuţi de alţii.

„Aş începe cu evocarea unei întâmplări din SUA, care se petrecea prin 2003, când, fiind la un coleg de-al meu, în Connecticut, el îmi spunea că, uite, mergem la mall, dar că ce îl enervează acolo sunt găştile de hârciogi, cum parcă le-a numit. Era vorba de adolescenţi care se întâlneau în mall-uri, care era un fel de loc mai circumscris, în care se întâlneau, se distrau, puneau la cale diverse, poate consumau şi câte ceva. El zicea că e un fenomen hidos şi periculos. Nu ştiu dacă şi la noi se întâmplă asta cu preadolescenţii, cu adolescenţii, dar, în tot cazul, că lumea merge atât la mall-uri e, ca multe alte fenomene psihosociale, explicabil prin intersecţia şi cumularea unor cauze multiple. Oamenii merg să facă cumpărături, să vadă ce mai e, merg, în acelaşi timp, să se întâlnească. E nevoia de a te întâlni cu cei cunoscuţi, dar şi cu alţii, de a vedea şi altă lume, dar şi de a te vedea şi altă lume pe tine. Cred că e vorba şi de divertisment, filme, stat la masă, poate că mulţi iau acolo prânzul”, spune Petru Iluţ.

El spune că în multe cazuri acelaşi rol îl joacă şi biserica şi că acest comportament uman se trage din lumea animală, mai ales de la maimuţe, care practică acel scărpinat reciproc ca modalitate de socializare: „Într-o anumită măsură şi biserica –am văzut şi la sat, dar şi la oraş- e de asemenea un loc de intersecţie pentru multe interese. Oamenii merg acolo, mulţi, sigur, ca să se roage, în primul rând, dar merg şi să se întâlnească. La sat are o funcţie extraordinară, de împărtăşire, ceea ce apare acum cu sharingul, să sharuim, că a apărut şi în româneşte verbul a şărui. Adică, a împărtăşi. Nevoia de împărtăşire este nevoie fundamental umană. Şi asta se regăseşte şi la mall, care e mai bine circumscris decât era înainte centrul în sine sau cum erau mai demult plimbările pe corso. E nevoia de împărtăşire şi de bârfă –că imediat se asociază cele două- şi sociobiologii spun că e cumva o trăsătură venită din animalic, mai ales de la maimuţe, care practică renumitul grooming, acel scărpinat reciproc, care e o modalitate de socializare şi de bârfă non verbală. Grooming-ul acesta s-a transformat la noi în nevoia de împărtăşire, de bârfă; bârfă care e un fenomen sociouman universal, nu cunoaşte graniţe, ia diferite forme şi până la un punct nu este numai negativ”.

Oarecum, acelaşi rol îl are şi Facebook-ul, care este un fel de mall virtual, doar că avantajul mall-urilor derivă din contactul direct, faţă în faţă.

„Mall-ul acesta fizic are avantajele lui, niciodată virtualul nu are „virtuţile” relaţiilor faţă în faţă, când apare limbajul corpului, semantica gesturilor şi care are farmecul lui de neînlocuit”, susţine Petru Iluţ.

În plus, apare o altă nevoie umană, cea de explorare, şi această nevoie va face ca la un moment dat să se ajungă la o saturaţie în ceea ce priveşte mall-urile: „Sunt cauze multiple şi cu cât efectul este mai cumulativ, adică nu se contrazic interesele astea, cu atât fenomenul ia amploare. Eu zic însă că la noi e şi o anumită curiozitate, care de asemenea face parte din echipamentul nostru genetic, adică instinctul de explorare. E şi un fel de modă, adică va veni vremea, cred, în care se va ajunge la o saturaţie. Pe urmă ne vom îndrepta către altceva”.