Aeroportul Avram Iancu a încheiat studiile pentru infrastructura de transport intermodal
Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj a încheiat cele opt studii realizate în ultimii doi ani pentru dezvoltarea unei infrastructuri de transport intermodal. Proiectul în valoare de 1.687.000 de euro a fost finanţat din bani europeni, asistenţa financiară a UE fiind de 843.500 de euro, restul cofinanţării fiind asigurat din bugetul Consiliului Judeţean Cluj.
“Este un proiect deosebit de important pentru judeţ, pentru aeroport şi pentru CFR. Transportul intermodal este o prioritate pentru Comisia Europeană. Conform Cărţii Albe a UE, până în 2050 toate aeroporturile trebuie să fie conectate la calea ferată. Valoarea totală a proiectului pentru infrastructura de transport modal s-ar ridica la 71-72 milioane de euro din care finanţarea europeană ar fi de 60 de milioane de euro. Termenul de depunere al unui astfel de proiect este 26 februarie 2015”, a declarat directorul general al aeroportului, David Ciceo.
Acesta a precizat că anul 2014 a fost cel mai bun an din istoria aeroportului clujean. “Am avut o creştere de peste 10% faţă de 2013, pe care o datorăm noilor destinaţii introduse, frecvenţei mai mari a zborurilor, companiilor noi care au venit, depăşim 1.100.000 de pasageri şi ne-am consolidat poziţia de al doilea aeroport din ţară”, a spus Ciceo.
“Au fost realizate opt studii prin acest proiect, au fost stabilite şapte obiective de realizat pentru care există şi proiectul tehnic. Aceste obiective de investiţii sunt: terminalul cargo aeroport, gara CFR călători, actuala gară Someşeni care va fi modernizată, legătura pentru pasageri, de fapt o pasarelă supraterană de 280 de metri care va lega terminalele cu gara, legături auto între cargo CFR şi cargo aeroport, terminal cargo CFR, staţie tri-cogenerare şi parc fotovoltaic. Aceste obiective ar putea fi realizate între 2016-2020”, a precizat coordonatorul proiectului, directorul operaţional al aeroportului, Iuliu Pop.
Pentru depunerea unui proiect în acest domeniu al transportului intermodal este necesară o asociere între Consiliul Judeţean Cluj, aeroport, Primăria Cluj-Napoca, Primăria Apahida, CFR şi Ministerul Transporturilor.