Moldova: o campanie cu final (ne)aşteptat

Republica Moldova din 2014 nu este politic România anului 2000, deşi unii ar putea fi tentaţi să facă o comparaţie: o coaliţie pro-europeana care a dezamăgit în mare parte, şi o posibilă revenire a partidului anterior de guvernare. Situaţia e mult mai complicată, din cel puţin două motive: din raţiuni geopolitice (Rusia investeşte masiv în Moldova) şi de fărâmiţare partinică (numărul foarte mare de partide participante la alegeri, peste 20). Miza alegerilor este mare, câştigătorul (coaliţia câştigătoare mai precis) ia tot, iar pragul de intrare, plasat psihologic la 6%, creează un disconfort pentru participanţi, căci vor fi procente relativ multe „pierdute” şi redistribuite. Indiferent de variantă, va exista iarăşi o coaliţie, cel mai probabil tot pro europeană, permutările fiind însă, cel mai probabil, diferite faţă de actuala variantă.

Câştigătorul ia tot.  Diaspora ia parte?

Alegerile din 30 noiembrie au o miză foarte mare prin prisma sistemului constituţional. Cine controlează Parlamentul de 101 locuri pune şi premierul şi preşedintele, aşadar controlează totul în plan central. Vestea bună e că, atât conform sondajelor, cât şi viitoarei realităţi de la vot, legislativul nu va fi la mâna unei singure forţe politice, rămânând a vedea dacă Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM, principalul partid din actuala coaliţie de guvernare) sau Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM, partid de guvernare până în 2009) vor reuşi să formeze blocuri în jurul lor sau dacă vor face o mare coaliţie contra naturii, eventual alături şi sub auspiciul Partidului Democrat din Moldova (PDM). Nu e întâmplător faptul că, dincolo de considerente pur electorale, Vladimir Voronin, preşedintele PCRM şi fost şef al statului 2001-2009, a afirmat că nu are probleme cu păstrarea drumului european al Chişinăului. Rămâne de văzut în ce măsură diaspora se va implica în actualele alegeri, pe model românesc, 2009 şi mai ales 2014. Cert e că, spre diferenţă de România, diaspora moldovenească e împărţită între Moscova şi alte state europene, mai ales Italia, unde sunt şi mai multe secţii de vot ca în alte ţări. O comunitate mare e şi în România.

Context geopolitic complicat

Dincolo de contextul regional, după intrarea Rusiei în Crimeea, Moldova se afla într-o situaţie şi mai delicată, din cauza Transnistriei şi a intereselor Moscovei. Rusia nu renunţă cu una cu două la influenţa sa în fostul spaţiu URSS, şi foloseşte orice mijloace are la dispoziţie în acest sens, de la embargou pe diferite produse, la felul în care se poartă cu moldovenii care lucrează în Rusia, la finanţarea, mai mult sau mai puţin directă, a unor partide din Moldova. Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) al lui Igor Dodon se bucură în prezent de graţiile „pe faţă” ale Kremlinului, Dodon şi fostul premier Zinaida Greceanîi întâlnindu-se recent cu Putin. Există în paralel bănuieli că finanţa rusească intră puternic şi prin buzunarele candidatului Renato Usatîi, fondatorul partidului PaRuŞ, care candidează însă, din motive procedurale, pe listele partidului Patria, în ascensiune în sondaje. În fond, Rusia poate juca liniştită la mai multe capete, în ţările de interes, importantă fiind obţinerea rezultatului dorit. E de remarcat totodată că se joacă în paralel în plan securitar, fiind „zburaţi” la Chişinău „experţi” care să meargă în Transnistria, sau, simetric, încearcă să treacă Nistrul înspre raioanele Moldovei, „omuleţi verzi” pe model ucrainean.

Acţiuni electorale: clasic e fantastic?

Campania din Moldova nu s-a remarcat prin ceva revoluţionar la capitolul acţiuni electorale: mitinguri, corturi, fluturaşi, concerte (la acest ultim capitol excelând Renato Usatîi, de departe); oameni şi maşini pe teren, prin Chişinău şi prin raioane. Este de remarcat privirea compătimitoare a multor oameni în satele Moldovei când au văzut că vin „domnii de la Chişinău” cu jeepuri sau seturi de maşini branduite de campanie, toate astea în cea mai săracă ţară din Europa, conform statisticilor cel puţin (evaziunea fiscală e în floare). De altfel, o parte din dezamăgirea cu privire la coaliţia pro-europeană este frustrarea populară cu privire la continuarea îmbogăţirii clasei politice, parcul auto din Chişinău, dublat de vile, fiind o dovadă vie a prosperităţii elitelor moldove. Marea problemă a coaliţiei pro-europene şi, individual, a partidelor componente, e aducerea la vot a nehotărâţilor şi dezamăgiţilor. E important cu atât mai mult cu cât Moldova, ca şi a sa capitală, are şi o puternică populaţie rusofonă, peste 20% din populaţie. De aceea, o parte din partide au încercat să comunice şi cu această comunitate (ca şi cu cea ucraineană), o parte din materialele de campanie fiind în rusă. Acest lucru s-a văzut la nivel de spoturi (PSRM de exemplu mergând mult pe mesajul rusofon), dar şi la nivel de bannere stradale, ziare de campanie sau broşuri.

Puţin accent pe program. Cultura datelor şi sondajele

Moldova nu se află încă într-o etapă politică în care să existe mare respect pentru date, fie ele sociologice, economice sau de alt fel. Partidele tind să promită multe, şi fără acoperire bugetară, promisiunile electorale fiind un concurs fantezist de largheţe bugetară. Se detaşează în pluton PCRM, care promite multiplicarea (de 2, 3, 4 ori) a pensiilor şi salariilor, dar şi Partidul Democrat din Moldova (PDM), care sub sloganul „Aşa creştem Moldova” promite prosperitate la toată lumea, fie ea sub formă de slujbe, de familii ocrotite sau de măriri de pensii. Cert e că oamenii au obosit de promisiuni şi de aceea credibilitatea promiţătorului va conta mai mult decât cantitatea sau calitatea promisiunii.

Lipsa datelor sau contradicţia între ele, atunci când apar, periodic, se vede şi la nivel de sondaje, mai multe partide şi mai mulţi candidaţi acuzând „conspiraţii” împotriva lor, sau cel puţin o neconcordanţă cu datele lor din sondaje interne.

Slogane şi mesaje. Inventivitate şi credibilitate

Puţine sunt partidele, dintre cele cu şanse reale de a intra în Parlament, care să aibă campanii nonconformiste. Sloganele şi mesajele nu excelează la capitolul originalitate, cu rare excepţii. Partidele mizează mai mult pe lideri, pe carisma (premierul Leancă pentru PLDM, Voronin pentru PCRM, Usatîi pentru Patria) sau influenţa lor (Filat la PLDM, Chirtoacă şi Ghimpu la PL), sau pe organizare, finanţare şi mediatizare, la acest ultim capitol PDM stând foarte bine ca urmare a trustului media al lui Vlad Plahotniuc.

Mesajele şi sloganele merg când pe axa Europa – Rusia, când încearcă să capitalizeze alte aspiraţii sau nemulţumiri sociale. PLDM, aflat la guvernare, merge pe ideea că este partidul care are principalul merit în avansul pe drumul european. Sub sloganul „Înainte spre un viitor European”, liberal-democraţii speră să convingă moldovenii că ei sunt marea opţiune pentru tabăra pro-europeană. Campania lor se bazează mult pe organizare şi pe liderii Leancă şi Filat, sperând să aducă dezamăgiţii înapoi la vot.

PDM a mers pe un slogan menit a da încredere în dezvoltare, slujbe şi un trai decent: „Aşa creştem Moldova”, fiind singurul partid de stânga din actualul arc guvernamental. Vestea bună pentru ei e că Marian Lupu, liderul partidului, se bucură de încredere, vestea proastă e că totul se plăteşte în viaţă: mogulul media Vlad Plahotniuc, care e al doilea pe lista partidului, nu se bucură de multă încredere în rândul moldovenilor, fiind cunoscut şi ca unul din marii „păpuşari” din umbrele politicii locale.

PCRM merge pe o capitalizare puternică a nostalgiei pentru o perioadă presupus mai bună, lucru evident în sloganul „Doar Voronin. Doar Comuniştii”. Ei încearcă să se plaseze ca singura alternativă viabilă la actuala guvernare. Promisiunile sunt numeroase, însă credibilitatea lor e complicată dincolo de grupurile ţintă imediate, precum pensionarii. Ca deschidere, Voronin a încercat să vină cu cartea lipsei de opoziţie faţă de drumul european, mai ales că Putin pare a-l favoriza pe Dodon, liderul PSRM.

Apropo de PSRM, s-a constatat o schimbare de strategie, de la simplă clamare a Uniunii Vamale, la mesaje cu parfum naţionalist: „mai bine în bunăstare alături de Rusia, decât să fim săracii şi datornicii Europei!”. Interesant, cu singura menţiune că moldovenii nu au avut o epocă de aur, de prosperitate cu Rusia, pentru a putea compara; au văzut însă recent embargouri de la Moscova ca reacţie la paşii pe drumul european. Rusia pare a fi şi în spatele lui Renato Usatîi, candidat exotic la aceste alegeri, dar care este popular prin francheţea afişată: „Puterea stă în adevăr”, ne spune liderul PATRIA. Discursul său include revanşa socială faţă de nedreptăţi remixată cu concerte organizate pe bani mai mult sau mai puţin proprii.

PL mizează mult pe cumulul a trei idei: unirea cu România, respectiv aderarea la UE şi la Alianţa Nord-Atlantică, lucru reflectat şi în sloganul lor: „Cu PL, uniţi în NATO şi UE”. În schimb, liberalii reformatori fac notă distinctă pentru un partid din arcul guvernamental punând accentul pe lupta cu una din problemele percepute ale societăţii, oligarhia; „Pentru Moldova, Fără Oligarhi!” este sloganul lor.

Ca politică de alianţe după 30 noiembrie, dacă PL şi PLR intră în Parlament, va fi greu pentru PLDM şi PDM să nu le prefere PCRM-ului. Dacă nu, fie vom vedea o coaliţie ciudată, PLDM-PDM-PCRM, fie o coaliţie PCRM-PATRIA-PSRM, cu eventuala cooptare a PDM. Totul depinde de procentele obţinute de partidele liberale şi de redistribuţia procentelor partidelor care nu vor reuşi să treacă de pragul electoral.

Text: Radu Magdin (analist si consultant, CEO Smartlink Communications)