Prieten sau duşman? 21 noiembrie este Ziua Mondială a Televiziunii

Televiziunea este una dintre cele mai importante invenţii din istoria omenirii, care a schimbat lumea şi oamenii, le-a lărgit orizonturile şi le-a oferit acces în toate colţurile Pământului – şi dincolo de acesta. Puţini dintre noi îşi pot imagina viaţa fără televiziune, în zilele noastre. Este sursă de divertisment şi de informare, prieten pentru cei singuri, dar se poate transforma şi într-un duşman, într-un instrument periculos, atunci când este controlată de persoane cu intenţii mai puţin onorabile. Cert este, însă, că televiziunea face parte din viaţa noastră, jucând un rol foarte important.

Un simbol al comunicării

Conştientizând importanţa acestui mijloc de comunicare în masă, în decembrie 1996, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a proclamat data de 21 noiembrie drept Ziua Mondială a Televiziunii, sărbătorind şi ziua în care s-a desfăşurat primul Forum Mondial al Televiziunii.

Pe site-ul oficial al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), se arată că această aniversare a venit să recunoască „impactul în continuă creştere pe care televiziunea îl are asupra luării de decizii prin direcţionarea atenţiei, la nivel mondial, asupra conflictelor şi a ameninţărilor la adresa păcii şi a securităţii”, precum şi a “rolului său potenţial în consolidarea focusului pe alte probleme majore, inclusiv pe cele economice şi sociale”.

Tot ONU precizează că Ziua Mondială a Televiziunii nu sărbătoreşte aparatul în sine, televizorul, ci mai degrabă filosofia pe care o reprezintă, considerând televiziunea “un simbol pentru comunicare şi globalizare în lumea contemporană”.

Istoria televiziunii începe încă din anii 1870 şi a fost scrisă de numeroşi inventatori şi ingineri din toate colţurile lumii, care au contribuit la apariţia primului televizor. Televiziunea se bazează pe remanenţă, o trăsătură specifică a sistemului de perceptie uman, prin care imaginea persistă pe retină încă o fracţiune de secundă după ce aceasta iese din câmpul vizual.

Primele televizoare

În anul 1873, Willoughby Smith descoperea fotoconductivitatea seleniului, ceea ce a dus la inventarea celulei fotoelectrice. În 1877, George R. Carey a creat telectroscopul, un aparat care poate proiecta o imagine către un punct aflat la distanţă. Acest aparat este considerat prototipul care a stat la baza televiziunii.

În 1884 a apărut primul televizor electromecanic, creat de un cercetător german, pe nume Paul Gottlieb Nipkow. Aparatul era format dintr-un disc rotativ perforat (denumit discul Nipkow, după inventatorul său), cu găuri de acelaşi diametru, dispuse în spirală, la aceeaşi distanţă unele de altele, şi un senzor din seleniu, care transforma imaginea în impulsuri electrice. Din păcate, însă, aparatul nu putea să difuzeze imagini în mişcare, iar imaginea nu era dreptunghiulară.

 

Abia în 1926 a apărut televizorul capabil să transmită imagini în mişcare. Inventatorul său se numea John Logie Baird şi a făcut o demonstraţie cu uimitorul său aparat, la Londra, reuşind să  prezinte imaginea unui corp uman – o siluetă înceţoşată, cu rezoluţia de 30 de linii, de peste 17 ori mai slabă decât transmisia-standard a televiziunii de azi. Un an mai târziu, Baird reuşeşte să transmită un semnal la o distanţă de 705 kilometri, între Londra şi Glasgow. Şi-a înfiinţat propria companie, Baird Television Development Company Ltd., care, în 1928, a efectuat prima transmisie televizată transatlantică (Londra – New York) şi primul program televizat pentru BBC.

Baird împreună cu Bernard Natan a pus şi bazele primei companii de televiziune din Franţa. Bernard Natan era un actor şi regizor de film cu origini româneşti, fiind născut la Iaşi, într-o familie de evrei.

Rezervat pentru bogaţi

În 1929, inventatorul american Philo Farnsworth a creat primul sistem de televiziune cu emiţător şi receptor electronice şi a transmis primele imagini electronice în laboratorul său din San Francisco. Cam în acelaşi timp, dar în cealaltă parte a lumii, un rus pe nume Vladimir Zvorykin inventa primul tub catodic sau kinescopul, cum l-a botezat el. CRT-ul (Cathode Ray Tube) este un dispozitiv vidat, bombardat cu electroni de către un tun aflat pe post de catod. Anodul este ecranul propriu-zis, suprafaţa lui fiind acoperită cu o substanţă fosforescentă, care devine luminoasă atunci când e asaltată de electroni. Imaginea este produsă prin modularea intensităţii fasciculului de electroni în funcţie de semnalul video recepţionat. Televizorul CRT a devenit disponibil în 1934, odată cu lansarea Modelului FE-III al Telefunken.

La vremea respectivă, numai cei bogaţi îşi puteau permite un televizor, care era destul de scump. Cu trecerea anilor şi odată cu dezvoltarea acestui aparat, el a devenit accesibil maselor largi şi a intrat în casele tuturor, bogaţi sau săraci.

În Marea Britanie, prima piesă de teatru la televizor a fost transmisă pe 14 iulie 1930, de către BBC, de la studiourile lui Baird din Londra. La New York, a fost transmisă o nuntă, un an mai târziu. Postul oficial BBC a fost inaugurat pe 2 noiembrie 1936 şi avea 12 ore de program pe săptămână.

Astfel a început să apună era cinematografului şi a radioului, care erau, până atunci, principalele surse de divertisment pe care oamenii le aveau la îndemână. După cel de-al Doilea Război Mondial, numărul televizoarelor din casele oamenilor a crescut tot mai mult, atât în SUA şi Marea Britanie, dar şi în ţări precum Cuba, Mexic sau Brazilia.

Televiziunea în România

În ţara noastră, primele încercări în laborator în acest domeniu au fost înregistrate în 1928, iar în 1937 putem vorbi despre prima emisiune de televiziune. Totuşi, războiul a întrerupt toate aceste încercări, astfel că abia în 1955 a fost pusă în funcţiune, la Bucureşti, o staţie experimentală de televiziune.
Postul public de televiziune a fost inaugurat pe 31 decembrie 1956. La vremea respectivă, toate programele se difuzau în direct, pentru că nu existau echipamente de înregistrare şi de montaj. Abia în 1958 a devenit posibilă redarea filmelor de 16 mm, iar de la 1 septembrie, în acelaşi an, s-a trecut la producţia proprie de filme. În 1968 a fost inaugurat un nou sediu, păstrat până în prezent, pe Calea Dorobanţilor.

Românii s-au arătat mari consumatori de televiziune încă de la început: în 1965, numărul abonaţilor la serviciul public de televiziune ajungea la 500.000, iar în anul 1970, la un milion şi jumătate. Prin urmare, în 1968 a apărut şi programul 2 de televiziune.

După 1989, schimbările politice şi sociale au fost reflectate şi în domeniul televiziunii, care s-a dezvoltat tot mai mult. În prezent, aproape toţi românii au acasă (cel puţin) un televizor şi sunt abonaţi la o firmă de cablu, care transmite peste 100 de canale diferite, din toate colţurile lumii.

Dezvoltarea televizoarelor

Pe 23 august 1983, Televiziunea Română a transmis pentru prima dată şi color. Românii au început să îşi cumpere televizoare color, care costau o mică avere, dar le arătau lumea altfel. Americanii aveau deja astfel de aparate încă din 1954, deşi erau la fel de scumpe şi pentru ei.

Un alt pas important în evoluţia televiziunii a fost apariţia antenelor parabolice, care au făcut posibilă emisia prin satelit, apărută pentru prima dată în 1962. Imediat după 1989, România s-a umplut de „ciupercile” parabolice, care aduceau în casele oamenilor sute de posturi din toată lumea, după ani întregi în care fuseseră privaţi de programe tv, care erau limitate la 2 ore pe zi, iar conţinutul lor era atent controlat.

Începând din 1995, au început să apară firmele ce promiteau o nouă epocă: televiziunea prin cablu. În vara acestui an, numărul abonaţilor acestor firme, în ţara noastră, se ridica la 6, 4 milioane, cifra reprezentând peste 85% dintre gospodăriile din România, potrivit ANCOM, autoritatea de reglementare în comunicaţii.

Totuşi, televizorul nu îşi va mai păstra mult timp locul pe podium, dacă ne luăm după cele mai recente studii şi sondaje, care arată că oamenii încep să prefere laptopul sau tableta. Ne îndreptăm spre o nouă eră, în care nimeni nu mai are răbdare să stea imobil în faţa televizorului, în care nu mai suntem fascinaţi de acesta. Răspunsul producătorilor a fost dezvoltarea aşa-numitelor „smart tv”, un aparat multimedia dotat cu memorie internă, care promite mai mult decât simpla vizionare TV – navigare pe internet, descărcare de conţinut, instalare de jocuri şi aplicaţii etc. Rămâne de văzut încotro se îndreaptă istoria televiziunii şi ce ne mai rezervă, pe viitor, având în vedere concurenţa nemiloasă a internetului.

[stextbox id=”black”]

Evoluţia numărului de televizoare

1951: în SUA existau 10 televizoare la 100 de locuitori, iar în Marea Britanie erau 3 televizoare la 100 de locuitori.
1952: în Marea Britanie erau un milion de televizoare

1964: în SUA existau 60 de milioane de televizoare.
1965: În România erau 500.000 de abonaţi la serviciul public de televiziune

2011: 1, 6 miliarde de televizoare erau folosite în lume

2012: În China existau cele mai multe televizoare – 400 de milioane (faţă de 219 milioane, în SUA)

2014: În România există 6, 4 milioane de abonaţi la firmele de cablu

2014: 89% din populaţia lumii deţine un televizor

[/stextbox]

Momente care au marcat istoria televiziunii

Din momentul în care am cumpărat un televizor şi ni l-am instalat în casă, am devenit conectaţi la evenimente care au loc în orice colţ al lumii, dacă respectivul eveniment este transmis, în direct sau înregistrat. Astfel, orice posesor de televizor a putut fi martor la evenimente cruciale, din confortul propriei locuinţe.

Iată câteva dintre momentele care au făcut istorie pe micile ecrane:

• Anunţul morţii preşedintelui John F. Kennedy: Momentul în care a fost împuşcat preşedintele american la Dallas, pe 22 noiembrie 1963, nu a fost transmis în direct, căci televiziunile nu mai urmăreau coloana oficială. Dar anunţul că John F. Kennedy a murit, făcut de celebrul jurnalist Walter Cronkite, cu ochii în lacrimi, a rămas unul dintre cele mai cunoscute momente din televiziune. Ulterior, imaginile care arătau cum a fost împuşcat Kennedy au făcut înconjurul lumii.
• Aselenizarea: Echipajul format din comandantul Neil Armstrong, Michael Collins şi Buzz Aldrin a ajuns pe Lună pe 20 iulie 1969, în cadrul misiunii Apollo 11. Armstrong a păşit primul pe suprafaţa satelitului natural al Pământului şi a rostit cuvintele rămase celebre “Un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire”. Datorită televiziunii, 600 de milioane de oameni au putut vedea, în timp real, acel prim pas făcut de om pe Lună.
• Nunta prinţului Charles cu Diana: Pe 29 iulie 1981, moştenitorul Marii Britanii, prinţul de Wales, se căsătorea cu Lady Diana Spencer, la Londra. Ceremonia a fost transmisă în direct de televiziuni şi a avut peste 750 de milioane de telespectatori în toată lumea.
• Căderea Zidului Berlinului: În noaptea de 9 noiembrie 1989, televiziunile din întreaga lume difuzau imagini cu oameni care dărâmau, bucată cu bucată, celebrul Zid al Berlinului, simbol al regimului comunist în Europa.
• Înmormântarea prinţesei Diana: La fel cum i-au urmărit nunta, cu sufletul la gură, sute de milioane de oameni au privit la televizor şi înmormântarea „Prinţesei inimilor”. Diana a murit pe 31 august 1997, într-un accident de maşină, la Paris. Funeraliile au avut loc pe 6 septembrie, iar televiziunea britanică a transmis acest eveniment. Se estimează că peste 2 miliarde de oameni au văzut imagini de la înmormântare, în direct sau înregistrate.
• Atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001: Lumea întreagă urmărea în direct, împietrită, cum două avioane s-au izbit de Turnurile Gemene, unul a căzut peste Pentagon, iar al patrulea, în statul american Pennsylvania. Imaginile arătau disperarea, groaza, şocul, fiind transmise pe tot globul. Circa 3.000 de oameni au murit în aceste atentate, puse la cale de organizaţia teroristă al-Qaeda.
• Nunta prinţului William cu Kate Middleton: Fiul Dianei şi al lui Charles, prinţul William, s-a căsătorit pe 29 aprilie 2011, tot la Londra, iar nunta lui cu tânăra şi frumoasa Kate, devenită ducesa Catherine, a fost urmărită în direct de peste 100 de milioane de oameni.

Cele mai vizionate producţii de televiziune

Dacă sute de milioane de oameni au urmărit la televizor cele mai importante evenimente din istoria lumii, alte sute de milioane şi-au urmărit serialele preferate. Iată care sunt cele mai celebre, cele mai populare, cele mai vizionate astfel de producţii:

• Dallas: una dintre cele mai longevive producţii americane a fost difuzată în SUA din 1978 şi până în 1991, având în centru familia În ultima scenă din sezonul 1979-1980, personajul principal, J.R., a fost împuşcat, iar telespectatorii au fost lăsaţi „în suspans” până în toamna anului 1980, când a început următorul sezon. Peste vară, casele de pariuri au fost asaltate de fanii serialului, care încercau să ghicească cine a fost criminalul. Episodul în care producătorii au dezvăluit că amanta lui J.R. apăsase pe trăgaci a fost urmărit doar în SUA de peste 80 de milioane de oameni.
• Un alt serial foarte popular a fost M*A*S*H, care relata aventurile dintr-un spital de campanie în timpul Războiului Coreean (1950-1953). Ultimul episod al seriei a fost difuzat pe 28 septembrie 1983 şi a durat două ore şi jumătate, fiind urmărit de 125 milioane de americani.
• Seinfeld: Serialul a avut 9 sezoane, ultimul fiind difuzat în 1998. Aventurile celor patru prieteni – Jerry Seinfeld, Cosmo Kramer, Elaine Benes şi George Constanza – au fost mereu în topul audienţelor, însă ultimul episod a avut aproape 80 de milioane de telespectatori.