Obiceiuri şi tradiţii de Lăsata Secului

Lăsata Secului este ultima zi în care se mănâncă „de dulce” înainte de postul Crăciunului. Conform calendarului ortodox, Lăsata Secului se sărbătoreşte pe 14 noiembrie, dar dacă această zi cade miercurea sau vinerea, Lăsata Secului va fi cu o zi înainte, adică anul acesta pe 13 noiembrie. După Lasata Secului începe Postul Crăciunului care  este primul post din anul bisericesc, iar ca importanţă este al doilea după postul Paştelui. Este un post lung, dar destul de blând pentru că toate zilele de sâmbătă şi duminică, plus zilele de sărbătoare sunt cu dezlegare la peşte, ulei şi vin. Acest post se încheie pe 24 decembrie.

Lăsata Secului, tradiţii populare

La această sărbătoare creştinii respectă tradiţii vechi de secole, pentru a păstra sporul şi sănătatea în fiecare familie. Astfel, în popor, masa sărbătorească este aşezată la răsărit, lângă o icoană. Masa festivă este acoperită cu o faţă de masă albă, iar în mijlocul acesteia se aşează o pâine şi sare. Mesenii gustă întâi o bucată de pâine înmuiată în sare, obicei care aminteşte de ospitalitea populară. Gospodinele împodobesc masa festivă cu plăcinte cu brânză, cu friptură de pasăre şi cu vin.

La masa festivă se consumă şi anumite alimente care atrag sporul: la aperitiv se consumă ouă de puică, pentru a evita cheltuielile neprevăzute. Ciorba de peşte este servită pentru ca în timpul postului să fim sprinteni precum peştii şi să înotăm tot timpul, fără să „alunecăm” în necazuri. La desert, se servesc plăcinte cu fructe şi cu legume, dar mai ales cu struguri sau cu stafide, care simbolizează sporul şi vigoarea spirituală.

O datină din străbuni, respectată în fiecare familie, ajută la prezicerea vremii. Se zice că dacă pieptul găinii pregătite pentru masa de Lăsatul Secului este gras, atunci va urma o iarnă grea; în cazul în care găina are pieptul fără grăsime, iarna va fi uşoară şi vara va avea roade bogate.

Resturile de la masa festivă nu se aruncă la gunoi. Astfel, firimiturile de pâine şi de prăjituri de la masa festivă se dau păsărilor sălbatice, pentru ca toate suratele lor să nu ciugulească recoltele familiei în anul viitor. Alte resturi de la masa de Lăsatul Secului se aruncă spre răsărit, tot pentru a proteja gospodăria respectivă.

Ritualuri de protecţie

La sate, gospodarii ung în seara de Lăsatul Secului cu usturoi ferestrele caselor, uşile şi porţile gospodăriei, pentru ca orice rău şi spiritele păguboase să fie alungate departe de casa lor. Astfel, fiecare membru al familiei sale va fi sănătos, la fel şi animalele din gospodărie, iar furtunile şi grindina nu vor mai distruge recoltele.

De Lăsatul secului gospodinele spală toate vasele în care au pregătit bucatele pentru masa sărbătorească, cu cenuşă sau leşie, ca să nu mai aibă nicio urmă de carne sau derivate ale acestor produse. Apoi le aşază pe masă cu gura în jos în noaptea ce deschide Postul creştin al Crăciunului. Există credinţa că în acest fel, spiritele rele nu se vor ascunde acolo şi nu-i va ispiti pe creştinii din acea casă să renunţe la post. U

De asemenea, perioada de după Lăsatul secului de Crăciun era cunoscută sub denumirea “şezătorile de iarnă”. Şezătorile erau întâlniri comunitare cu caracter lucrativ, dar şi distractiv. Chiar dacă se desfăşurau în perioada postului aspectul distractiv era tolerat deoarece în cadrul lor erau învăţate colindele şi urăturile ce urmau să fie rostite în timpul sărbătorilor de iarnă.

În ziua sărbătorii, o altă tradiţie este ca femeile să nu facă duferite treburi casnice: nu se spală, nu se ţese, nu se face curăţenie, pentru ca bolile şi paguba să nu intre în acea gospodărie.
Tot de Lăsata Secului se păstrează din vechime şi ritualuri pentru atragerea ursitului. Prin tradiţie, se spune că fetele bătrâne care ţin post negru în această zi se vor căsători în anul următor, după Paşte. În unele zone ale ţării, fetele necăsătorite participă la ritualul „Bătutul pernelor”. Respectarea acestui ritual aduce mai repede ursitul în viaţa tinerei. Tot acum se oficiază ultimele nunţi din acest an, pentru că, după data de 15 noiembrie, până după Bobotează, nu se mai fac nunţi.

Postul Crăciunului, al doilea post ca importanţă

Postul Crăciunului are rolul să amintească credincioşilor de postul patriarhilor şi drepţilor din Vechiul Testament şi de postul lui Moise de pe Muntele Sinai. Primele menţiuni despre ţinerea acestui post provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin şi de la episcopul Leon cel Mare al Romei.

În primele secole, creştinii nu posteau în acelaşi fel şi acelaşi număr de zile. Unii posteau numai şapte zile, alţii şase săptămâni, unii ţineau un post mai aspru, alţii unul mai uşor. Uniformizarea duratei postului s-a decis la sinodul local din Constantinopol ţinut în anul 1166, în vremea patriarhului Luca Chrysoverghi. La acest sinod s-a hotărât ca toţi credincioşii să postească timp de 40 de zile, începând de la 15 noiembrie.

În Postul Crăciunului avem dezlegare la peşte sâmbăta şi duminica. În zilele de luni, miercuri şi vineri, trebuie să postim fără untdelemn şi vin. În timpul acestui post, în mănăstiri se ajunează lunea, miercurea şi vinerea până în ceasul al nouălea (aproximativ orele 15.00-16.00), când se mănâncă hrană uscată sau legume fierte, fără untdelemn; marţea şi joia se mănâncă plante fierte, drese cu untdelemn, şi se bea vin, iar sâmbăta şi duminica se îngăduie şi peşte (cu excepţia perioadei dintre 20 şi 25 decembrie, când postul devine mai aspru). Dacă lunea, marţea sau joia cade prăznuirea vreunui sfânt cu doxologie mare, se dezleagă la peşte, iar miercurea şi vinerea, la vin şi untdelemn, dar se mănâncă numai o dată pe zi. Tot aşa, dacă miercuri sau vineri se întâmplă să cadă sărbătorirea unui sfânt cu Priveghere sau hramul bisericii, atunci se dezleagă la untdelemn, peşte şi vin.

Ziua de 24 decembrie, Ajunul Crăciunului, e o zi de post mai aspru faţă de celelalte zile. Se ajunează până la ceasul al nouălea, când se obişnuieşte să se mănânce, în unele părţi, grâu fiert amestecat cu fructe şi miere, în amintirea postului lui Daniel şi al celor trei tineri din Babilon. În unele zone se ajunează până la răsăritul luceafărului de seară, care aminteşte de steaua ce a vestit magilor naşterea Mântuitorului. Această ajunare aminteşte, de asemenea, de postul ţinut odinioară de catehumenii care, în seara acestei zile, primeau Botezul creştin şi apoi prima împărtăşire la Liturghia săvârşită atunci în acest scop. În ultima zi de post credincioşii din multe zone ale ţării pregătesc bucate pe care le sfinţeşte preotul.Tot din ziua de Ajun încep colindele, cântările prin care glasurile copiilor vestesc marea bucurie a Întrupării Domnului. Postul se încheie în 25 decembrie, după Sfânta Liturghie.

Postul Crăciunului este deosebit de important în religia ortodoxă, deoarece pregătește creștinii pentru primirea cum se cuvine a Mântuitorului Iisus. De asemenea, postul este de folos atât pentru suflet cât și pentru trup, fiindcă întărește trupul, pe de o parte, iar pe de altă parte, ușurează și curăță sufletul.

Postul Crăciunului este ţinut şi în Biserica Romano-Catolică, unde este numit “Jejunum Adventus Domini” (Postul venirii Domnului), dar durează doar trei săptămâni.