Campania „Vreau să cânt!” caută clujeni talentați
Campania „Vreau să cânt!”, ajunsă anul acesta la ce-a de-a patra ediție, a fost concepută cu scopul de a le oferi o șansă tinerilor muzicieni care doresc să se facă remarcați în plan muzical și de a susține, înainte de toate, pasiunea pentru muzica adevărată.
Cei care vor spune un da hotărât provocării, trebuie să se înscrie online, trimițând un email la adresa vreausacant@bigtime-production.com. Acesta trebuie să conțină: numele, o fotografie, adresa de email și numărul de telefon, dar și câteva cuvinte despre ceea ce îl recomandă ca artist și piesa aleasă pentru concurs. Concurenții aleși vor înregistra melodia respectivă în studio, urmând ca materialul înregistrat, precum și poza acestuia să fie postate pe site, unde vor fi votate. Concurentul cu cele mai multe voturi va fi desemnat câștigător.
O piesă nou-nouță pentru câștigător
Marele premiu constă într-o piesă nou nouță, compusă special pentru el și pe care artistul va avea ocazia să o lanseze la unul dintre evenimentele organizate ulterior de către Bigtime Production. De asemenea, cele mai bune voci înscrise în competiție, vor avea șansa de a concerta în cadrul evenimentelor: Maratonul Internațional Cluj-Napoca, Crosul Companiilor, Seri de Vară Clujene, Zile de Cluj și Târgul de Crăciun.
Programul de desfășurare a campaniei este următorul:
05 – 16 noiembrie – înscrieri
17 – 28 noiembrie – înregistrări, producție și ridicarea materialelor pe site
29 noiembrie – 6 decembrie – votare
13 decembrie – semifinala, la Club Sin, de la ora 19:00
20 decembrie – finala, la Club Sin, de la ora 19:00.