Corneliu Coposu. Sport, studii și închisoare la Cluj

Acum 19 ani murea la 11 noiembrie Corneliu Coposu. Funeraliile sale, deşi nu au fost naţionale, s-au desfăşurat cu participarea a sute de mii de oameni, veniţi din toată ţara să-l petreacă pe ultimul drum pe cel pe care îl numeau Seniorul. În aceste zile în holul Bibliotecii Centrale Universitare s-a organizat o expoziţie dedicată vieţii sale. Corneliu (Cornel) Coposu a fost preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin în perioada 1990-1995, senator, liderul opoziţiei din acei ani din România. În mai 1995 a fost numit Ofiţer al Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distincţie acordată de Republica Franceză cetăţenilor străini. Corneliu Coposu a avut o bună perioadă legături strânse cu oraşul Cluj, fiind student aici, mai apoi ziarist, a condus organizaţia de tineret a ţărăniştilor clujeni, a fost secretarul personal din teritoriu al lui Iuliu Maniu.

Student la Cluj

Provenea dintr-o familie de preoţi, dar a fost lăsat să-şi aleagă singur cariera. La vârsta de 16 ani ajunge student la Facultatea de Drept din Cluj, al cărei absolvent devine în anul 1934. „Мonografia Familiei Coposu” de Marin Pop apărută la editura Caiete Silvane în  colecţia „Monografii” prezintă studiile pe care le-a făcut tânărul, născut în Sălaj, la Cluj. Rector al Universităţii în anul universitar 1930 – 1931 era Iuliu Haţieganu. Decan al Facultăţii de Drept era profesor Petre Poruţiu, iar prodecan Romulus Boilă. I-a avut profesori pe Cassiu Maniu, fratele lui Iuliu Maniu, la Filosofia Dreptului, pe Romulus Boillă la Drept Constituţional, Drept Penal a făcut cu Traian Pop. A mai studiat Economia Politică, Drept administrativ şi financiar, Drept civil roman, local, Istoria Dreptului Roman, unde programa prevedea lectură de texte din Cartea Românească de învăţătură publicată de domnitorul Vasile Lupu în anul 1646 şi din Condica lui Scarlat Calimachi, publicată în anul 1818.

Ziaristica pe malurile Someşului

În perioada 1935 – 1937 a fost preşedinte al Organizaţiei de tineret PNŢ. Între 1937 – 1940 devine secretar personal al lui Iuliu Maniu, pe care l-a însoţit în toate misiunile şi negocierile importante. După absolvirea facultăţii de drept, Corneliu Coposu nu a activat în domeniu. În schimb a acceptat oferta fruntaşului politic naţional-ţărănist Zaharia Boilă, căsătorit cu una din nepoatele lui Iuliu Maniu, de a lucra ca jurnalist la România Nouă. Ziarul era înfiinţat în 1933 şi prezenta platforma politică a lui Iuliu Maniu, atunci retras din viaţa politică. Între 17 octombrie 1935 şi 19 aprilie 1938 a publicat circa 200 de articole. Dintre titlurile materialelor publicate de Corneliu Coposu amintim: Ştiri din Sălaj, Adversarii lui I. Maniu, Ţara aucaşilor sau Stadiul conflictului de muncă de la Dermata, Scandalul de la Luna de Jos, Spitalul de Ortopedie, Pacostea examenelor româneşti. Într-un articol din 1936 afirma: „Cenzura este instrument de guvernare pentru incapabili şi hoţi, iar soarta guvernelor sprijinite de cenzură este pecetluită” (Cenzura eterna poveste – România Nouă, IV; 1936, nr 137) sau „Gazetele sunt copaci bătuţi de vânturi… Vântul abuzurilor nu a încetat, ci s-a înteţit sfidător. Ajutat de oprimarea răsunetului, de suprimarea libertăţilor, de încătuşarea presei” (Copaci bătuţi de vânturi şi tânguiri întârziate în România Nouă, anul IV, 1936, nr 80). Îl regăsim cu articole de cultură, cu cronici de artă sau cu portrete de scriitori. A mai scris pentru pentru mai multe publicaţii: „Zorile”, „Dacia”, „Şantier”, „Curentul”, Cuvântul liber”. A semnat şi sub numele C. Sălăjan.

După arbitrajul de la Viena, foştii jurnalişti de la Cluj deschid la Bucureşti ziarul „Ardealul”. Publicaţia a fost la început săptămânală, iar din 8 decembrie 1944 până la 6 ianuarie 1946, ziarul apare în formula de cotidian. Ziarul a fost suspendat de cenzură şi din cauza unor articole semnate de Corneliu Coposu. În aprilie 1941 după publicarea articolului „Ardealul, Ardealul, Ardealul”, ziarul este suspendat pentru o perioadă de 15 zile.

În tot acest timp l-a însoţit pe Iuliu Maniu la toate negocierile şi tratativele purtate cu diplomaţii occidentali. Lui i s-a încredinţat cifrul secret al corespondenţei diplomatice prin care opoziţia negocia ieşirea României din Axă. În sarcina sa era legătura cu guvernul de la Liverpool, cu emisarii români de la Stockolm şi cu comandamentul militar de la Foggia.

După actul de la 23 august, partidele istorice intră în legalitate, aşa că Coposu începe să publice în paginile oficiosului „Dreptatea”, alături de Nicolae Carandino, Ilie Lazăr sau Gabriel Ţepelea. Aici desfăşoară o campanie împotriva scriitorilor care se acomodau noilor vremuri cum a fost Sadoveanu mutat în palatul lui Pamfil Şeicaru de la Ciorogârla: „Luminos sau asfaltat, drumul d-lui Sadoveanu vedem că merge spre Bolintin” sau Zaharia Stancu „A apărut «A apărut tovarăşul Zaharia D. Stancu, scriitorii şi cultura”. Pentru comunişti are o caracterizare memorabilă: „campioni ai libertăţii îngrădite de formule împletite în sârmă ghimpată”.

Calvarul de 17 ani

La 14 iulie 1947 a fost arestat împreună cu toată conducerea PNŢ, după celebrul episod de la Tămădău. Au urmat 17 ani de închisoare, din care 9 ani au fost de arest preventiv, fără să fie judecat. A avut parte de 8 ani de regim sever de izolare la Râmnicu Sărat. După eliberare, în 1964 a profesat ca muncitor necalificat în Bucureşti, unde se stabilise familia. În 1987 a afiliat Partidul Naţional Ţărănesc la Internaţionala Creştin-Democrată. După 1990 a adus PNŢ, al cărui preşedinte devine între 1991 – 1993, pe scena politică şi a condus Convenţia Democrată a cărei iniţiator şi artizan fusese.

[stextbox id=”black”]

Clujul – orașul primei detenții. Flagrant în cazul Skoda

Puţini sunt cei care ştiu că Seniorul a făcut închisoare în timpul dictaturii carliste, chiar la Cluj. Episodul este povestit în volumul „Corneliu Coposu dialoguri cu Vartan Arachelian”, editura Anastasia, colecţia Caractere, 1995. A fost implicat în procesul Skoda. Liderul ţărănist clujean Romulus Boilă fusese acuzat de corupţie într-un contract de livare de armament cu firma Skoda. Coposu a fost implicat în proces şi acuzat de lezmajestate pentru că deţinea o parte din documentele referitoare la tranzacţie. Făcuse investigaţii serioase ca să-l salveze pe Boilă, descoperise acte falsificate (corectate şi retuşate, spune el) de comisarii regali, intrase în legătură cu reprezentantul firmei Skoda. A sustras nişte documente care îi serveau din parlament, iar la ieşire a fost reţinut de oamenii Siguranţei, fiind prins în flagrant. Era convins că ceea ce i se întâmpla lui Boilă era o înscenare pusă la cale de camarila lui Carol al II-lea, care dorea în acest fel să-l discrediteze pe Iuliu Maniu, care era rudă apropiată cu Boileştii. A primit o condamnare de trei luni şi o zi de închisoare cu executare. Pedeapsa a fost ispăşită la Cluj, în condiţii speciale, avea aşternut personal, şi procura alimente de la restaurant, era servit de un chelner, iar uşa celulei nu era încuiată. Această situaţie pe roze era datorată regimului mai lejer de care se bucurau deţinuţii politici, dar şi prieteniei pe care o avea cu directorul închisorii.

Seniorul și dantelele doamnei Pauker

În acest timp a cunoscut-o pe Ana Pauker, comunistă feroce. Coposu i-a păstrat toată viaţa o amintire binevoitoare, spune despre ea că era o femeie inteligentă şi instruită, educatoare a copiilor comunităţii evreieşti, o autodiactă, cu care a vorbit mult în acele zile, a ascultat teoriile şi ideile ei. Ba mai mult, Seniorul mărturiseşte că având regimul preferenţial mai sus pomenit i-a spus Anei Pauker că dacă are nevoie de ceva el se pune la dispoziţia ei. „М-am prezentat în celula în care stătea Ana Pauker, celulă deschisă bineînţeles şi i-am spus <Doamnă am auzit că aţi sosit aici şi am venit să văd dacă aveţi nevoie de ceva de mâncare, îmbrăcăminte, cărţi pentru citit şi eventual dacă aveţi corespondenţă de trimes>. Mi-a spus: <Mulţumesc, am de toate> şi într-adevăr avea de toate. Era foarte bine îmbrăcată (….), nu era o femeie frumoasă, era o femeie cu aspect de femeie senzuală”, povestea Corneliu Coposu o întâmplare din închisoarea de la Cluj din anul 1937. A mai întâlnit-o o singură dată în 1945 la o recepţie la legaţia engleză, îmbrăcată cu o superbă rochie de mătase neagră, dantelată, cu un foarte frumos colier de perle, care se pare că era cel mai frumos colier de perle din România, pe care-l cumpărase (era mare amatoare de bijuterii) de la soţia fostului ambasador al Argentinei. Venea comunismul.

[/stextbox]

Coposu, un altfel de Atlas

Când pronunți numele lui Corneliu Coposu inevitabil gândul îți zboară la cariera lui politică, de după 1989. Studiind viața celui supranumit ”Seniorul” descoperim lucruri la care nimeni, sau foarte puțini dintre noi ne-am fi gândit că l-ar fi atras pe ilustrul om politic. Din toate însemnările despre viaţa Seniorului aflăm că a fost un elev și mai ales un student strălucit, în cadrul facultăţii de drept a Universităţii din Cluj. Un lucru mai puţin ştiut despre Corneliu Coposu e faptul că a practicat boxul şi chiar a fost atras de haltere în perioada în care a fost întemniţat la Cluj, spre sfârşitul anilor 30.

Uriaş la propriu

Extrem de puține însemnări fac referire la sportivul Corneliu Coposu. Există totuși documente din care reiese că a practicat boxul și că fost campion de haltere în cadrul Clubul Sportiv Universitar, denumirea de altădată a CS Universitatea Cluj. Și totuși numele lui Coposu nu apare pe lista campionilor anilor `30, cel mai probabil politicianul fiind angrenat în competiții locale, în vremea în care își ispășea detenția. Aprig combatant al comunismului, lui Corneliu Coposu i s-au ascuns cele mai multe dintre realizări, între acestea încadrându-se și activitatea lui sportivă. ”Nu sunt foarte clare datele despre faptul că ar fi practicat sportul, dar citind cărțile scrise despre Corneliu Coposu am aflat și eu că atunci când a fost închis la Cluj ridica greutăți, prin asta înțelegând că se antrena. Acum sincer nimeni nu știe cu exactitate dacă a fost campion al României, există doar un rând referitor la acest lucru, apărut într-o biografie a marelui om politic. Și eu am cercetat trecutul lui Coposu, dar mai mult de atât nu am descoperit”, a spus Vasile Felecan, antrenor-coordonator al secției de haltere din cadrul Clubului Sportiv Universitatea.

O însemnare care atestă trecutul său sportiv a fost publicată în urmă cu mai mulți ani pe revistacultură.ro, sub semnătura profesorului Dan Ungureanu, recunoscut pentru antipatia pe care i-o purta fostului lider al Partidului Național Țărănesc. ”În 1945, Corneliu Coposu nu era bătrînul distins din 1990. Era un tânăr mardeiaş de un metru 90 şi 130 kilograme. La treizeci de ani n-avea decât două cefe şi două guşi şi era fost campion de haltere. Îi era rudă prin alianţă şi lui Iuliu Maniu, al cărui secretar-bodyguard era. Principalele sale merite politice erau, în 1937, fălcile harnice, o burtă cu circumferinţa de un metru şi 37 cm, succesele la box şi haltere, ca şi calitatea de nepot al lui Iuliu Maniu”, se arată în sursa citată mai sus.

Calităţile sportive l-au ţinut în viaţă

Se pare că tocmai faptul că a practicat sportul de performanță avea să-l ajute pe Corneliu Coposu să supraviețuiască în închisorile comuniste și mai apoi pe șantierul Canalul Dunăre – Marea Neagră, unde fusese deportat la sfârşitul anilor 40, după 9 ani de arest preventiv. La aniversarea a 100 de ani de la naşterea lui Corneliu Coposu, profesorul Romulus Rusan relata într-un volum dedicat politicianului şi omului Corneliu Coposu că: “Forța fizică a lui Corneliu Coposu l-a ajutat să supraviețuiască perioadei când a lucrat la Canal”. Acelaşi profesor mai scria că: “În 1964, când a fost pus în libertate, după 17 ani de detenţie, dintre care opt de izolare, Corneliu Coposu, un fost campion de haltere în cadrul Clubului Sportiv Universitar, pierduse jumătate din greutatea sa corporală şi avea dificultăţi de vorbire, după lungi ani petrecuţi în regim de izolare”.

Faptul că omul politic era un mare iubitor al mişcării sportive reiese foarte clar dintr-un articol semnat chiar de Corneliu Coposu. ”Şi pentru toate acestea nu se află nimeni care să ceară socoteală. Să răstoarne putregaiurile, cari şi-au făcut o tristă profesiune din exploatarea sportului naţional. După atâtea dezastre, după atâta ruşine, trebuie, cel puţin acum, să milităm pentru neîntârziata reformă a sistemului de selecţionare a echipelor reprezentative, pentru o mai bună întrebuinţare a nenumăratelor fonduri alocate educaţiei fizice, pentru revizuirea radicală a regimului vieţii noastre sportive. Pentru că, aşa cum alte neamuri, care profită, poate în detrimentul nostru, de simpatia lumii întregi, de pe urma unei serioase pregătiri sportive, să ne putem şi noi afirma pe teren internaţional. Dar, pentru aceasta, protestele nu impresionează. Decepţiile postume nu ajung. Şi nu profită decât snobismul, care s-a încetăţenit în deprinderile noastre sportive. … Iar tricolorul ţării noastre se umileşte înjosit de priviri îndelungate, înghite ironii sfidătoare şi atrage compătimirea celor cinci continente”, se arată într-un articol semnat de Corneliu Coposu, publicat în ziarul România Nou, la data de 22 august 1936, după rezultatele slabe al sportivilor români, prezenți la Jocurile Olimpice de la Berlin.

[stextbox id=”black”]

A fost fan ”U” Cluj

Afinitatea lui Corneliu Coposu pentru Clubul Sportivi Universitatea Cluj este demonstrată, chiar dacă însemnările despre activitatea şi implicarea lui în sport sunt puţine. O dovadă în plus este o fotografie a Seniorului, realizată de Marius Juja care a postat instantaneul pe un site de socializare. În imagine Coposu apare într-un avion, etalând fanionul Universităţii, la începutul anilor ’90. Alături de el, în imagine apar Sorin Bagiu, fostul preşedinte al clubului, şi regretatul Dan Anca, fost antrenor şi vicepreşedinte la Universitatea. În plan secund poate fi văzut Vasile Dobrău, directorul sportiv al lui “U” din acea perioadă.

 

[/stextbox]

Text: Elena Gădălean, Patrice Podină