Pastorul clujean care a salvat evrei

În aceste zile credicioşii evanghelici au comemorat un preot. Povestea şi învăţătura sale au fost multă vreme modele pentru membrii comunităţii. A fost un om de ţinut minte şi nu l-au uitat. Un timp. Apoi parcă nu au mai pomenit de el prea des. Poate că veniseră altele peste ei şi comunitatea se tot împuţina. Acum, în vremurile din urmă, şi-au reamintit şi ne-au promis în primăvară că la toamnă când vor da întâiele brume ne vor spune „Povestea preotului lor care a salvat evrei”.

Au vorbit despre el pentru că la 13 octombrie 1944, Armata roşie intra în oraş şi, fără nici un fel de proces, de explicaţie, fără vreo atenţionare sau vreun semn, ridica 5.000 de cetăţeni ai oraşului pe care i-a deporat în Siberia. Erau de toate naţionalităţile, dar parcă mai mult maghiari şi nemţi.

La 70 de ani după aceasta, comunitatea evanghelică a pus o plăcuţă în Cimitirul Central şi a organizat un simpozion de prezentare a evenimentelor, o expoziţie, şi o slujbă ecumenică de pomenire la care au participat mai marii bisericilor maghiare din Cluj a celor care au trecut prin lagărele sovietice. Dar să începem povestea noastră cu începutul. Jarosi Andor s-a născut la sfârşitul secolului al XIX-lea, undeva pe întinsul Imperiului Austro-Ungar, la Sandorfalva, astăzi în Serbia. A urmat Colegiul „Bethlen” din Aiud, apoi Colegiul Reformat din Cluj pe care l-a absolvit. Studiile universitare şi le-a făcut la Universitatea Presov din Marburg. Din 1920 se întoarce ca pastor luteran la Cluj. Era un spirit viu, deschis spre literatură şi artă. Făcea parte din societatea literară Helikon, unde era mereu prezent la întâlniri şi se ocupa cu scrisul. Scria cronici de carte şi de teatru, participa la concerte şi este chiar organizator de astfel de evenimente. Devine prieten cu personalităţile oraşului. Oraşul Cluj îi pregătise o viaţă frumoasă, locuitor burghez cu înclinaţii artistice. Locuia în Centru, în locuinţa parohială de lângă biserică. Era promovat pe scara funcţiilor bisericeşti, devine protopop şi profesor. Avea o soţie Laura şi o fetiţă, Margit, un alt copil, băieţel, murise de mic. Primele poziţii publice împotriva fascismului le are începând cu anul 1937.

Fetiţa evreică din dulap

În 1941 Andor Járosi devenise protopop al bisericii evanghelice din Transilvania de Nord. Era un om luminat, respectat. Îşi făcuse numeroşi prieteni printre evrei. Avea aşa de mulţi prieteni evrei că superiorii lui l-au avertizat, mai în glumă, mai în serios, că astfel de prietenii ar putea să-i creeze probleme grave, dat fiind climatul politic en-titre. Transilvania fusese anexată la Ungaria Horthistă, iar antisemitismul făcea ravagii, devenind politică de stat. În ciuda acestor avertismente, Járosi nu a ezitat nici o secundă să se roage răspicat pentru victimele fascismului, de la amvon, în faţa comunităţii.

În acest timp, pentru evrei se construiseră ghetouri, erau adunaţi şi trimişi în lagăre de exterminare. Printre cei care au ajuns să fie arestaţi se află prietenul evreu Imre Kadar, director al Teatrului Maghiar. Imre Kadar a fost ridicat de către nemţi împreună cu soţia lui, Rozalia. A fost o descindere în care nemţii au închis şi sigilat porţile casei. Cei doi copii ai familiei au rămas pe dinafară, copii ofani ai străzii. Băiatul era mai mare şi era student. El a reuşit să se salveze de la a fi ridicat de nemţi, prin refugierea la casa unor rude la ţară. Fetiţa, Anna, elevă de liceu, rămăsese singură în Cluj. Era prietenă bună cu Margit Jarosi şi erau şi colege de şcoală. Iar preotul luteran este de acord să o adăpostească în casa lui, punându-se pe sine şi pe ai lui în pericol.

S-a purtat cu Anna ca şi cum ar fi fost fiica lui. Rămâneau cu ea în apartament în timpul raidurilor aeriene, ca să nu se sperie, preferând să nu coboare jos în adăposturile speciale unde nu puteau să se adăpostească împreună cu ea. Anna nu avea voie să se apropie de fereastră. O veste a sosit ca un trăznet. Venise un ordin şi, pentru o vreme, în locuinţa pastorului luteran au fost încartiruiţi mai mulţi militari germani. Anna era acolo în casa parohială, au ascuns-o într-un dulap din camera fiicei de preot. Stătea pitită acolo cu nemţii în casă. După câteva săptămâni au reuşit să o scoată din casa din mijlocul oraşului pe furiş. I-au dat haine şi mâncare şi au avut grijă să fie dusă undeva la ţară, tot în casa unui preot. Dar acolo Anna a trezit suspiciuni şi bănuieli în sat, iar preotul la care era ascunsă se temea pe bună dreptate că îşi pune viaţa în pericol. În tot acest timp Anna nu a putut lua deloc legătura cu părinţii. Era cu totul în grija părintelui Jarosi şi a familiei lui. Teama de a nu fi descoperită era permanentă.

Familia Kadar reuşeşte la începutul lui 1944 să scape de lagăr, de deportare şi se reîntâlnesc cu fiica lor. Pleacă în luna mai din Cluj împreună cu Anna înspre Budapesta, unde sperau să se facă pierduţi pentru o vreme. Au reuşit să rămână acolo până la eliberare. Fiul lor însă nu a scăpat, a pierit la Dachau. În tot acest timp pastorul s-a solidarizat cald şi eficient cu evreii. A pus osul să-i ajute în toate. Le-a eliberat certificate de botez în religia lutherană, fără să-i oblige să devină lutherani dacă ei nu voiau asta. Totuşi dintre ei, unii au rămas în biserica în care au fost şi au încercat să obţină scrisori de protecţie care ar fi putut facilita eliberarea lor. Îşi vizita prietenii în spitalul-închisoare, în închisoarea Ghestapoului sau la ghetou. Îşi luase şi sarcina e a-i îngropa cum se cuvine pe morţii din ghetou.
În 27 aprilie 1944 la Nygerhaza, la conferinţa bisericilor din Ungaria, pastorul Jarosi Andor era secretar al adunării şi a spus din nou că este împotriva deportărilor.

Deportat şi mort în Siberia

În 11 octombrie 1944 armata română, secondată de Armata Roşie intră în oraş. Nazismul se prăbuşise, noii stăpâni intrau în oraş. Veneau comuniştii. În perioada 15 octombrie – 18 octombrie, ruşii adună 5.000 de locuitori ai oraşului, de pe stradă, de la locul de muncă, de acasă. În majoritate erau unguri şi germani. Sunt urcaţi pe tren. Direcţia, stepa rusă. Siberia. Fără proces, fără discuţii, fără explicaţii. Printre ei, avocaţi, nobili, profesori. S-au întors în 1947 şi 1948 doar o treime dintre ei. Şi nu au povestit cu nimeni nimic. Erau reeducaţi. Contele Miko Imre, de exemplu, s-a întors şi a profesat ca profesor de limba rusă la un liceu din Cluj.

Pastorul lutheran Jarosi Andor a fost luat de pe stradă. Familia nu a ştiut nimic despre el o bucată de vreme. Au auzit de grozăvie de la trecători. Ultima dată pastorul a fost văzut la 26 decembrie 1944 în lagărul de la Magnitogorsk. Apoi nu l-a mai văzut nimeni. În 1999 s-a realizat un film despre curajosul pastor luteran. În acelaşi an primeşte titlul de Drept între popoare – Yad vashem conferit de comunitatea evreiască internaţională. Povestea lui exemplară a circulat şi a fost spusă în comunitatea maghiară şi era să fie uitată, dar şi-au amintit-o şi o spun din nou. Nouă povestea ne-a fost spusă de o doamnă pastor de la Biserica Evanghelică, Keregyarto Imola. A vorbit zâmbind, mândră că de înaintaşul ei, privind înainte fără să judece şi să acuze pe nimeni. Mi-a apus la plecare: „Dumnezeu a fost tot timpul acolo şi cu pastorul Jarosi, istoria e doar un hoţ care mai dă târcoale din când în când”.