Zbor direct Cluj-New York, în şapte ani
Aeroportul clujean continuă etapa a doua a extinderii pistei de aterizare-decolare. Dacă anul trecut s-a inaugurat pista nouă de 2.200 de metri, în etapa următoare, la care se lucrează, se va ajunge la o pistă de 3.500 de metri.
“Noi continuăm acest proiect foarte important pentru aeroport. Am continuat cu studiile, mă bucur că se lucrează la devierea Someşului, care este necesară pentru prelungirea pistei la 3.500 de metri. Şi atunci vom putea avea zboruri intercontinentale directe, aşa că o cursă directă Cluj-New York cred că va fi posibilă cam în şapte ani”, a declarat directorul aeroportului David Ciceo.
Acesta a precizat şi că în luna noiembrie va deveni operaţională o altă investiţie extrem de utilă pentru aeroport. “Am realizat investiţia la sistemul de balizaj de categoria II care va înlătura multe din problemele şi întârzierile cauzate de ceaţă. Nu vom înlătura complet aceste probleme pentru că nu e posibi, l dar vor fi mult reduse. Prin noul sistem s-a redus distanţa de vizibilitate necesară de la 500 de metri la 300 de metri, iar pe vertical de la 60 de metri la 30 de metri. Iar sistemul va fi operaţional din 13 noimembrie”, a adăugat directorul aeroportului clujean.