Cornel Dinu, o viaţă de poveste

Decât să fii mediocru, mai bine să fii neînţeles. Cred că pornind, de la acest principiu, şi-a ghidat viaţa Cornel Dinu. Omul care s-a născut în același an cu Clubul Sportiv Dinamo, reprezintă o categorie aparte de oameni de fotbal. Un orator de excepție, Cornel Dinu a arătat mereu impecabil, iar modul său de a expune lucrurile a lăsat mereu să se întrevadă o supradoză de cultură. Dinu nu s-a mulțumit să rămână în amintirea oamenilor doar prin performanțele sale ca fotbalist, sau antrenor, ci și-a făcut un viciu din lectură. În anii ’60 a fost la un pas să intre în politică, apoi a participat la Cupa Mondială din 1970, a cucerit tot ce putea să câștige ca sportiv, iar la final și-a așternut gândurile în două volume autobiografice: „Zâmbind din iarbă” şi „Jucând cu destinul”. Ne-am amintit de Cornel Dinu frunzărind câteva cărți descoperite printre miile de volume de care clujenii se pot bucura în cadrul Festivalului Internațional de Carte Transilvania.

Aristocratul neînțeles

Poate doar cei mai în vârstă dintre cititorii Transilvania Reporter își mai amintesc de Cornel Dinu fotbalistul, unul dintre liderii generaţiei Guadalajara (Cupa Mondială din 1970). Ca sportiv, atât la echipa de club – Dinamo, cât şi la echipa naţională a României, Dinu a fost un jucător excepţional. A cucerit șase titluri de campion, a fost declarat de trei ori cel mai bun fotbalist al anului în România şi a deținut vremelnic recordul de selecţii sub tricolor, în anii 80. A urmat firesc cariera de antrenor şi nu sunt puţini microbişti care să nu-şi amintească de Cornel Dinu antrenor la „U” Cluj. S-a întâmplat în 1987 şi a fost un mandat de scurtă durată, fiind „detaşat” ulterior la FC Olt Scorniceşti.

În cărţile sale autobiografice, Dinu povesteşte cu amar despre perioada petrecută la Universitatea. „Nu eram de acord cu regimul în care trăiam. În plus aveam o origine și o educație aristocratică și, mai ales, aveam o gură foarte slobodă și eram recunoscut din acest punct de vedere, pentru că înjuram și criticam regimul și ceea ce se petrecea în vremurile acelea. Ca urmare, din 85 până în 89, viata mea s-a transformat într-o vânătoare continuă, nu mi s-a mai dat voie să intru în București. Oriunde mă duceam, Securitatea venea după mine și începeau rapoartele denigratoare, greutățile, mizeriile, până eram silit să plec în altă parte. Mi-aduc aminte că la Cluj, în toamna lui 1987, trei luni de zile nu am avut voie să fiu anunțat ca antrenor, nu am avut voie să stau pe bancă, nu se vorbea la radio de mine, chiar dacă antrenam o echipă de primă divizie – Universitatea Cluj. Cu tot acest <incognito>, am fost asaltat de Securitate și acolo, de unde am fost dat afară în 1988, și atunci Valentin Ceaușescu a fost singurul care s-a oferit să mă ajute. Obosit de vânătoarea aceasta continuă, am acceptat postul de antrenor la Scornicești, acolo unde brațul Securității și al Ministerului de Interne nu mai era așa de lung”, se arată în volumul „Jucând cu destinul”.

Născut la Târgoviște într-o familie de aristrocraţi, Cornel Dinu a dobândit o educație aleasă și un acut spirit justițiar. A urmat în viață traseul tatălui său, jurist de profesie și doctor în Drept. Părintele lui făcea parte dintr-o familie de boieri moldoveni din Bârlad care au avut averi foarte mari, pierdute, bineînțeles, după 1947. Mama provenea dintr-o familie de sârbi foarte înstăriţi din Târgovişte şi era absolventă a Academiei de Comerţ. Cornel Dinu și-a făcut studiile superioare la Facultatea de Drept. Nu a ajuns să profeseze niciodată, dar s-a ales cu supranumele „Procurorul”. A înțeles că timpurile pe care le trăia atunci nu i-ar fi permis să-și exercite profesia așa cum ar fi fost normal. Profesând ca jurist la sfârșitul anilor `60 nici standardul de viață ridicat, conform condiției lui nu l-ar fi putut atinge, așa că a ales să se consacre definitiv în fotbal. De foarte multă vreme, Cornel Dinu s-a retras din viața publică, dar suporterii și-l amintesc ca fiind antrenorul și analistul de fotbal cu fraze întortocheate, greu de înțeles și condimentate din belșug cu neologisme. „Era o figură Cornel Dinu. Eu am ajuns la Dinamo în 1983, când el tocmai își încheia cariera de fotbalist. Impunea respect prin personalitatea lui foarte puternică. Era un antrenor, dar și un foarte bun teoretician. Te atrăgea și te respingea instantaneu, te citea ușor, nu-i plăceau oamenii proști. Erau momente în care era foarte sobru, dar în același timp elegant și rasat. Cred că și de aici i s-a tras porecla <Procurorul>, nu doar de la studiile de Drept. Își merită porecla. Cornel Dinu emană efectiv rafinament și inteligență”, își amintește de Cornel Dinu, fostul său elev Ioan Andone.

Un „dur” sentimental

Patru cărţi a scris Cornel Dinu de-a lungul anilor. A debutat cu volumul „Fotbal – Tactica azi” şi a continuat cu „Fotbal – concepţia de joc”, ambele realizate în colaborare cu Ion V. Ionescu, un tehnician şi un fost fotbalist cu înclinaţii la fel de boeme precum ale „Procurorului”. Însă, publicaţiile prin care s-a remarcat cu adevărat Cornel Dinu au fost cele două volume autobiografice: „Zâmbind din iarbă”, publicat în 2007 şi „Jucând cu destinul”, apărut un an mai târziu. În ciuda recunoaşterii pe plan naţional şi nu numai, Cornel Dinu nu a avut o viaţă tocmai roz, dar a ştiut mereu să se înconjoare de oameni cu care împărtăşeau aceleaşi valori.

„Am avut mereu alături prieteni, oameni de valoare şi foarte buni români – scriitori, profesori, actori, poeţi. Am avut întotdeauna această înclinaţie spre literatură şi istorie, de aceea am fost şi sunt foarte apropiat de marii scriitori şi marii oameni de cultură ai neamului nostru. În urmă cu mai bine de douăzeci şi cinci de ani, exista o perioadă mult mai boemă, mai plăcută, în care nu se regăseau tensiunile care există astăzi. Atunci, lumile scriitorilor, actorilor, sportivilor, se intersectau deseori – ne întâlneam pe la restaurante, în sălile de teatru, în tribune, la meciuri, în locurile de întâlnire ale scriitorilor, era o atmosferă foarte frumoasă”, rememorează Dinu într-unul dintre volumele autobiogtrafice. Tot „Procurorul” avea să recunoască, că toate acestea l-au ajutat să treacă peste perioadele dificile din viaţa lui, cum a fost perioada de după 1985 când nimeni nu mai avea voie să intre în contact cu el, fiind practic un proscris al regimului comunist. A găsit totuși, din când în când, câte o ușă deschisă din partea prietenilor. Printre aceștia se număra și Fănuș Neagu, cel care l-a și ajutat să aștearnă pe hârtie gândurile și viața sa tumultuoasă.

„Cornel Dinu este un om deosebit, orgolios, uneori arogant, dar foarte inteligent, citit, cult. Acea aroganţă i-a atras şi foarte multe antipatii, de aici şi problemele cu care s-a confruntat la un moment dat. Dar, pe de altă parte a ştiut mereu să domine vestiarul şi a ajutat foarte mulţi oameni. Din fericire printre aceştia mă număr şi eu. Adevărul este că menirea lui era şi eu cred că încă mai este acea de conducător, de lider, de manager”, îl caracterizează Pompiliu Borş, fostul mare rugbyst al lui Dinamo şi al echipei naţionale a României. În stilu-i caracteristic, Cornel Dinu avea să exprime în paginile cărţilor sale, punctul său de vedere referitor la antipatiile pe care şi le-a atras. „În mare măsură, antipatiile vin dintr-o confuzie gravă de valori. La noi, la români, noţiunea de valoare a fost totdeauna relativă. În general, neamul românesc, şi nu doar cel din zilele noastre, n-a ştiut să discearnă bobul de neghină. Eu am fost crescut în respectul acesta pentru adevăr şi de aceea am încercat întotdeauna să spun lucrurilor pe nume, fără menajamente. Sigur că pe cei mai mulţi i-a deranja adevărul şi nu era foarte uşor să accepte ceea ce li se sugera sau li se impunea. Cu timpul, am devenit un interlocutor care ascultă, mi-am creat un baraj al primelor 20 de secunde, în care trebuie să-mi reprim reacţiile, oricât de spontane şi de conforme cu adevărul ar fi fost ele. Cred că o mare parte a antipatiilor vin şi din faptul că de multe ori am reflecţii destul de caustice, de acide şi la aceasta se mai adaugă, poate, şi faptul că există această asimilare greşită a ceea ce a însemnat sportul la Dinamo, clubul Ministerului de Interne, care a fost, în regimul trecut, un simbol al dictaturii. Oamenii au suferit atunci, şi trebuie înţeleşi”, aşternea pe foaie Cornel Dinu.

Sensibilitatea lui este recunoascută de oamenii care au avut privilegiul de a-i fi aproape în momentele grele. „De foarte multe ori Dinu a fost asimilat cu un tip foarte dur, foarte închis, incisiv în exprimare. Însă, foarte puţină lume ştie că adevarul nu este chiar aşa. Cornel Dinu este de fapt un om foarte sensibil şi chiar sentimental. Dar aşa a crescut în familie, ghidat să respecte principii şi nu a făcut rabat de la cinste şi corectitudine”, a adăugat Pompiliu Borş despre „Procuror”.

Bornele lui Cornel Dinu

Ca fotbalist Cornel Dinu a adunat 75 de selecții la națională, iar în perioada 1979 – 1984 a deținut recordul de prezențe în tricoul echipei naționale a României. A fost primul fotbalist român care a depășit borna de 400 de meciuri în prima divizie, statisticile demonstrând că a jucat în total 454 de jocuri în Divizia A și a marcat 53 de goluri. A participat alături de „tricolori” la Cupa Mondială din Mexic, în 1970 și a fost sfert-finalist la Campionatul European din 1972. De 3 ori a fost desemnat cel mai bun fotbalist român al anului, în 1970, 1972 și 1974. Șase titluri de campion și două Cupe ale României a cucerit Cornel Dinu în tricoul echipei lui de suflet, Dinamo. Ca antrenor a dus trupa din Ștefan cel Mare în semifinalele Cupei Campionilor Europeni în 1984 și a cucerit titlurile de campion național în 1984, 2000 și 2002. A fost câștigător al Cupei României în 1984, 2000 și 2001, evident cu Dinamo și a fost selecționer selecționer în perioada aprilie 1992 – iunie 1993. Pentru o scurtă perioadă a fost ministru secretar de stat în Ministerul Sportului. Ca o curiozitate Cornel Dinu s-a născut în anul în care a fost înființat Clubu Sportiv Dinamo București (1948).