Romii mutaţi de pe Coastei nu vor primi despăgubiri
Cei 233 de romi mutaţi în urmă cu trei ani de pe strada Coastei la Pata Rât nu vor primi câte 2.000 de euro daune morale, a decis Curtea de Apel Cluj care a admis în acest sens recursul formulat în proces de primăria clujeană.
“La data de 24 septembrie, Curtea de Apel Cluj a admis recursul primarului mun. Cluj-Napoca declarat împotriva sentinţei civile nr. 16903 din 30.12.2013 prin care Tribunalul Cluj a obligat autoritatea publică locală la plata daunelor morale în cuantum de 2.000 euro pentru fiecare persoană mutată de pe str. Coastei în locuinţele modulare de pe str. Platanilor, zona Pata Rât (în total aprox. 233 reclamanţi), precum şi punerea la dispoziţie a unor locuinţe cu suprafeţele prevăzute de prevederile Legii nr. 114/2006. Urmare a admiterii recursului, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Cluj-Napoca”, se arată într-un comunicat al primăriei Cluj-Napoca.
Instituţia a mai câştigat tot luna trecută două proces importante. În primul caz primăria a câştigat într-un proces ce viza anularea unui contract de asociere cu SC Clinica Medestet SRL. Al doilea proces câştigat în faţa firmei SC ARTS SRL a vizat vânzarea spaţiului comercial de pe Emile Zola nr. 1.