Horea Uioreanu şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj
Horea Uioreanu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Cluj, care se află în arest preventiv pentru fapte de corupţie, a demisionat din funcţie. Demisia sa a fost prezentată de avocaţii apărării, Tiberiu Ban şi Smaranda Bara.
“În această dimineaţă la Consiliul Judeţean Cluj a fost înregistrată demisia din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean a domnului Horea Dorin Uioreanu. Colega mea a fost în această dimineaţă şi a depus această demisie”, a spus Tiberiu Ban
Cererea a fost înregistrată la CJ Cluj. “În esenţă, domnul Uioreanu a solicitat să se ia act de intenţia sa de a renunţa definitiv la mandatul de preşedinte al CJ Cluj, motiv pentru care solicită întreprinderea demersurilor legale pentru a fi eliberat din această funcţie. A avut în vedere că este cercetat într-un dosar penal fiind trimis în judecată sub acuzarea comiterii unor fapte de corupţie. În aceea ce-l priveşte, aşa cum a arătat, doreşte să ofere justiţiei române şansa totală de judeca corect cauza în care este implicat fără ca umbra unei funcţii să planeze asupra unei juste decizii şi fără a fi supusă unor presupuse presiuni politice. <Sunt absolut convins că justiţia din ţara noastră are capacitatea de a judeca drept fără a se lăsa influenţată de nume, apartenenţă politică sau orice alt factor exterior perturbator>. În final consideră că are dreptul să beneficieze de un tratament corect şi imparţial, de prezumpţia de nevinovăţie consfiinţită prin Constituţie şi să aibă posibilitatea să beneficieze de o justiţie corectă”, a spus şi avocatul Smaranda Ban.
Avocaţii au prezentat şi un comunicat adresat cetăţenilor Clujului de Horea Uioreanu.
“Consider necesar să mă adresez tuturor cetăţenilor judeţului pentru a motiva această decizie pe care am luat-o în mod unilateral şi exclusiv din dorinţa sinceră de a deservi interesul public în sarcina căruia m-am aflat pe întreaga durată a mandatului meu. (…) Prin această demisie doresc să arăt tuturor că doresc să mă pun la dispoziţia justiţiei şi că am ferma intenţie de a colabora cu organele judiciar- penale pentru aflarea adevărului. (…) Vreau să asigur toţi cetăţenii acestui judeţ că am încercat să-mi onorez toate atribuţiile ce mi-au revenit în calitate de preşedinte al CJ Cluj. Doresc să mulţumesc tuturor celor care mi-au fost aproape în tot acest interval de doi ani şi m-au ajutat să îmi îndeplinesc toate atribuţiile funcţiei deţinute până la acest moment şi mi-au susţinut proiectele. Transmit pe această cale tuturor cetăţenilor judeţului Cluj faptul că le port şi pe mai departe cea mai desăvârşită stimă şi profund respect şi sper să îşi aleagă prin vot cel mai bun om care să-i reprezinte”, se arată în mesajul lui Uioreanu.
Avocaţii lui Horea Uioreanu au precizat că momentul demisiei a fost ales de fostul preşedinte din “motive personale”. “Noi l-am sfătuit să ia o decizie, deci nu l-a sfătuit nici să demisioneze, nici să nu demisioneze. A fost o decizie a domniei sale, a exprimat-o în acest moment”, a precizat Tiberiu Ban. Acesta a adăugat că în acest moment dosarul lui Uioreanu a fost finalizat de instanţa de urmărire penală şi a fost sesizată instanţa de judecată. Dosarul se află în procedura de cameră preliminară.
Potrivit legii, prefectul ia act de această demisie, iar Guvernul propune o dată pentru alegerea unui nou preşedinte al CJ Cluj, în maxim 90 de zile.