Familia de la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Socială

Înainte de ziua lor, a vârstnicilor, Transilvania Reporter i-a vizitat pe locatarii Centrului de Îngrijire și Asistență Cluj care se pregăteau de zor pentru sărbătoarea de pe 1 octombrie, Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice. Chiar dacă bătrânii de la acest centru sunt singuri, viaţa alături de ceilalţi locatari i-a transformat într-o mare familie.

Domnul Ioan Contraș, „artistul centrului”, lucra de zor la afișul pentru această ocazie. „Am desenat doi bătrânei cu nepoțelul lor”, explică bărbatul.  Pe lângă afiș, pe pat sunt o mulțime de desene, care de care mai colorate. A desenat toate animăluțele care există într-o gospodărie, dar și mai multe icoane. Toate acestea le va face cadou unui copil ce vine din când în când să îl viziteze. Domnul Ioan a urmat, paralel cu liceul, Școala Populară de Arte, secția Pictură, dar, deși nu a profesat, nu și-a pierdut abilitățile. „Eram tânăr, aveam o meserie. Am fost maestru în construcții de mașini la Unirea. Nu era timp de artă, îmi trebuiau bani. Aici am timp. Îmi place să desenez. Desenez câte ceva pentru fiecare anotimp, pentru fiecare sărbătoare, fac și icoane. În club am câteva lucrări expuse, făcute pe sticlă. Le facem cadou sau le vindem în cadrul expoziților și cumpărăm alte materiale. Dacă nu desenez, citesc, fac rebus, sunt tot felul de activități pentru a ne ocupa timpul”, spune bărbatul în vârstă de 65 de ani.

E aici de 12 ani. A fost operat la coloană și îi este greu să se deplaseze. Cu toate acestea, de cele mai multe ori, este sufletul petrecerii. Participă cu drag la activitățile centrului, joacă în piesele de teatru și, bineînțeles, nu lasă să treacă nicio sărbătoare importantă fără un desen reprezentativ. „Cei de afară spun « săracii de ei ». Dar nu e adevărat, noi ne simțim bine. Facem excursii pe la mănăstiri, mergem la spectacole. Ne înțelegem bine. În colectivitate dacă nu te înțelegi e rău, dar omul se formează. Uiți de boală, de singurătate, ești toată ziua ocupat. Dacă nu faci nimic, se atrofiază mintea. Eu citesc foarte mult, colaborăm cu Biblioteca Județeană „Octavian Goga”, îmi trimit ei cărți. Am fost operat și e mai greu cu deplasarea”, mai spune domnul Contraș.

Locatar de aproape 30 de ani

Cel mai vechi locatar al centrului, domnul Flaviu, este aici de aproape 30 de ani. A venit împreună cu tatăl său, după moartea celei care i-a dat viață și a rămas în clădirea de pe strada 21 Decembrie până în prezent. Nu are unde să meargă. Nici rude nu mai are. Întreg universul său este aici. „Sunt aici de dinainte de Revoluție, atunci nu a fost deloc aglomerat. Erau doar patru sau cinci oameni. După `90 s-au internat mai mulți. Îmi place aici, acum e foarte frumos aranjat. Fiecare dintre angajați se ocupă de ceva ca să ne fie nouă bine. Cum să nu îmi placă? Ai ce mânca, ai unde să dormi. Am prieteni pe aici, de aproape 30 de ani, am mai mulți. Și tata a stat tot aici, în `85 a stat câteva luni.  A fost bolnav. Așa a făcut tata ca după moartea lui, să rămân aici. Eu merg la biserică, la ortodocși. Mă rog la Dumnezeu să îmi dea sănătate. Așa m-a învățat mama mea. Am împlinit 73 de ani. N-am băut, n-am fumat. Asta ajută dacă iei medicamente”, spune acesta. Domnul Flaviu stă pe băncuța din fața camerei sale. Ascultă muzică la un aparat de radio mic, pe care îl ține lângă ureche. Așteaptă ca prietenii lui din celelalte camere să își termine siesta, să mai aibă cu cine schimba două vorbe.

Pereții sunt viu colorați: au fost realizați de un fost locatar. În această parte a centrului, atmosfera e ceva mai veselă și nu doar pentru că aici este situat Clubul, unde au loc toate activitățile, ci și pentru că aici locuiesc persoanele care și-au păstrat capacitatea de autoservire. În cealaltă parte, se află persoanele care necesită îngrijire permanentă sau ajutor pentru activitățile de bază. În momentul de față există aproximativ 30 de persoane care zac în pat.

Într-un salon, doamna Ana Jujuman, e singura care nu doarme. E amiază, iar colegele de cameră se odihnesc. Are 82 de ani și este originară dintr-o comună din Sălaj. A plecat de acasă la vârsta de 11 ani. „Așa mi-a fost destinul”spune aceasta. A fost slujnică, după care a lucrat la o fabrică în Poieni. „Am lucrat din `55 până în `88, când am ieșit la pensie. În 2004 am paralizat. Am tăiat niște lemne și m-am obosit.  Cred că de acolo, am avut tensiune cam mare și am paralizat”, spune femeia. Pentru că nu și-a revenit deloc timp de două săptămâni, soțul doamnei Ana a fost extrem de supărat. Nu a mâncat nimic în acest timp și pentru că era bolnav, finalul tragic a fost inevitabil. „Am noroc că am aici un băiat la Cluj și el m-a dus la spital. Am avut trei copii. Primul s-a căsătorit în comuna Negreni, unde a murit, al doilea a murit la trei luni. Cel mai mic e la Cluj. Vine la mine tot mereu, dar are și el patru copii și greutăți. E greu și pentru el. E bine aici, dacă poți să te miști nu e rău deloc, când stai tot pe pat e rău. Asta e viața. Îmi plăceau activitățile de aici, îmi plăcea să ascult muzică, dar acum dacă nu mă pot deplasa mă duc mai rar”, povesteşte aceasta.  Doamna Ana stă la centru din 2008.

602 lei pe lună

Centrul de Îngrijire și Asistență Cluj este parte a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. Funcționează într-o clădire construită în 1877. De la bun început a fost azil pentru săraci. Din 1948, a fost cămin pentru bătrâni, din 1997, cămin – spital pentru bolnavi cronici, iar din 2002 centru de îngrijire și asistență. Oferă servicii persoanelor vârstnice cu handicap, cu probleme sociale și medicale din județul Cluj. „Avem doar persoane din județul Cluj, pentru că este o problemă de finanțare. Cei care vin aici plătesc 602 de lei pe lună, dacă au bani. Dacă nu, plătesc 80% din pensie și restul de până la 602 rudele de gradul I, în funcție de venit.  Dacă nu au bani și nici familie, nu plătesc nimic. Cheltuiala medie cu un asistat, pe anul trecut, a fost aproape de 2.500 de lei. Diferența între 602 și 2.500 de lei pe lună este suportată de bugetul Consiliului Județean Cluj”, explică Liviu Popa, directorul Centrului de Îngrijire și Asistență Cluj.

Persoanele care ajung aici trebuie să aibă, în principiu, peste 60 de ani și să dețină un certificat pentru persoane cu handicap. „Este singura instituție de acest gen din Cluj care nu face niciun fel de discriminare, de niciun fel de criteriu: etnic, religios, politic, nivel de instruire, nici măcar financiar. Dacă nu au bani, nu plătesc, dar sunt îngrijiți. Se face un dosar cu documente personale, documente medicale, anchetă socială și se depune la DGASPC la serviciul adulți, dosarele se iau în evidență, sunt evaluate, au un anumit scor și în funcție de gravitatea cazului se internează pe locurile care se eliberează. Pleacă maxim 1% pe an. Unii au familie, alții nu au, alții au o relație proastă cu familia, sunt fel și fel de oameni”, subliniază Liviu Popa. În momentul când cineva se externează, persoana în cauză nu se mai poate întoarce. De 17 ani, de când este director, domnul Popa a avut și cazuri în care oamenii nu s-au putut adapta și au plecat pur și simplu. „În momentul în care vin aici li se asigură tot: casă, masă, îngrijire socială, îngrijire medicală, îngrijire generală, 24 de ore în 24. Li se asigură inclusiv servicii de înmormântare dacă nu au familie sau dacă familia e săracă, în religia fiecăruia”, spune acesta.

„Suntem o familie mare”

Activitățile sunt cordonate de asistenta socială și de psihologul centrului. „Avem studenți în practică, în special de la asistență socială, medicină, psihologie, vin mulți studenți. E bine pentru bătrâni ca socializare și în același timp are rol educativ pentru ei studenţi, pentru că pricep că în lumea asta oamenii mai și îmbătrânesc, nu toate lucrurile sunt roz. Este nevoie de ajutor, este nevoie de înțelegere, fiecare îmbătrânește. Toată lumea vrea să trăiască mult, dar să nu îmbătrânească. Noi lucrăm cu ei, devin ai noștri. Știți ce greu este când moare cineva? Deși știm că s-a chinuit, că s-a făcut tot, că dacă era acasă, poate murea de jumătate de an, dar tot e greu, pentru că devine al nostru. Suntem o familie mare. Nu e ușor, iar după atâția ani, tot nu ne-am învățat. Nu plângem după fiecare, dar ne e greu ”, explică directorul.

În cadrul Centrului de Asistență și Îngrijire Cluj lucrează 75 de angajați. „Avem un medic al instituției, sunt asistente medicale, asistent fizioterapeut, masor, infirmiere, care se ocupă de îngrijirea asistatului la pat. Sunt puțin angajați în momentul de față, foarte puțini pentru cazuistica pe care o avem. În mod normal ne-ar trebui undeva la 90 de persoane, așa am funcționa bine. Un normativ mai vechi ne permitea mai mult de unu la unu. Conform legii, de curând s-a impus un barem, un procent, la 1, 45 asistați, o persoană pentru îngrijire”, explică domnul Popa.

Cu toate acestea, angajații fac tot posibilul ca bătrâneii să nu simtă această carență. Sunt obișnuiți cu orele suplimentare neplătite. Le fac cu drag și cu multă dăruire. „Devine extrem de dificil să te detașezi de ce se întâmpă aici”, spune o asistentă.

Pe 30 octombrie, în cadrul Clubului, locatarii au avut parte de o petrecere surpriză, cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice. De asemenea, a fost organizată o excursie la Sălicea, la Moara de Vânt, pentru cei care încă se pot deplasa.

Urmăriți în continuare o galerie foto realizată de fotoreporterul Dan Bodea.