Românul s-a născut umorist

Umoristul Cornel Udrea se află în linie dreaptă cu o nouă carte de umor şi cu o carte de teatru, ajungând astfel la un număr impresionant de 73 de volume publicate. Ziarist, poet, dramaturg, prozator şi om de radio, Cornel Udrea este o personalitate a vieţii clujene şi un umorist fin, care surprinde astăzi, poate cel mai bine, „tromboanele” vieţii politice şi sociale din România.

Reporter: Cât de important este umorul în aceste zile agitate atât în plan politic, cât şi social?

Cornel Udrea: Fără umor nu vom putea trece peste aceste zile seismice şi umorul nu trebuie să ne lipsească în general, el este de mare ajutor şi românul, dacă se spune că s-a născut poet, ei bine, înainte de toate, s-a născut cu simţul umorului şi, dacă ne uităm în istorie, avem toate dovezile. Ca  orice cetăţean trebuie să faci faţă unei avalanşe de paradoxuri şi contradicţii care toate împreună ne creionează scenariul unei telenovele care a fost vizionată înainte de a fi scris scenariul. Dacă ne referim la aspectul politichiei, astăzi răspunsurile ţin loc de întrebări. Noi, scriitorii de literatură umoristică, suntem concuraţi neloial de către politicieni pentru că nu avem mijloace de a apărea pe micul ecran şi să ne exprimăm umorul.

Sunt cărţile umoristice premiate sau luate în considerare la fel cum este premiată cealaltă literatură astăzi?

Foarte rar uniunea noastră acordă premii cărţilor de umor, în schimb ele sunt recunoscute şi premiate la festivalurile de umor şi consider că este mai important acest lucru, ca literatura umoristică să fie recunoscută la aceste festivaluri unde participă foarte mulţi oameni, nu cei care a doua zi, în cadrul unor aşa-zise zile ale oraşului, ascultă manele şi pe ritmuri de manele mănâncă cu mare plăcere intelectuală mici. Există un public al literaturii umoristice, o piaţă de literatură umoristică şi, datorită acestui fapt, în toamnă vom organiza la Cluj cel mai mare festival naţional  de umor, la Expo Transilvania, care va conţine peste 1000 de caricaturi din 49 de ţări. Vor fi ateliere de portretistică, invitaţi de onoare Florin Piersic, Dorel Vişan, Melania Ursu, Draga Olteanu Matei, Adriana Trandafir, Dumitru Fărcaş, va ţine trei zile acest festival şi vom dovedi că şi la Cluj se poate, că şi Ardealul are umor, chiar dacă ardelenii reprezintă un subiect sau chiar un obiect de anecdote. Mă duc la un festival de umor la Gura Humorului, unul dintre cele mai vechi festivaluri, alături de festivalul de la Vaslui, Urziceni, Slatina sau cel de la Vişeul de Sus. Există mulţi scriitori talentaţi în fabulă, în parodii, cum este Lucian Perţa, cel mai important parodist român contemporan. Am avut o revistă de umor clasică, „Urzica”. A dispărut pur şi simplu. Acele foi efemere care apar şi care pretind că sunt umoristice nu fac altceva decât un umor politic grosolan şi de ultimă speţă  sau practică umorul sexual, care nu mai e citit nici de adolescenţi. Această literatură nesanepidică este citită de un cerc restrâns, unde în fundal sunt convins că se aud manele.

Cum ne putem feri de acest umor facil?

Să nu cumpărăm foiţele respective şi să nu ne uităm la serialele care au îndrăzneala de a se numi comedii. Nu sunt comedii, ci stârnesc un sentiment amar, prin faptul că se căznesc să stârnească umorul de situaţie, umorul personajelor având în vedere faptul că umorul a fost la bază un umor politic şi social. A ne lega de un aspect fizic al unui politician este un lucru ordinar, care nu ţin de verticalitatea pe care un umorist îl arată cititorilor săi. Râsul grosolan se referă evident la anatomie, la aluzii nefinisate şi cu ele nu mai faci faţă decât unei categorii restrânse. De ce Bulă nu apare pentru a-şi spune impresia? Ei bine, Bulă se pregăteşte, a venit, a fost plecat la muncă în Spania, la morile de vânt, a încercat un armistiţiu cu morile de vânt, dar  a avut un necaz foarte mare, a furat măgarul lui Sancho şi se află în litigiu cu Cervantes. Ei bine, întors acasă, sunt convins că Bulă a acumulat destul, a auzit destule pentru a se impune în ceea ce înainte era formă de rezistenţă colectivă la dictatură. Îşi are loc Bulă în viaţa socio-politică şi se va întoarce acasă la fel ca şi Caragiale, plecat de 100 de ani.

Cât de citită este literatura umoristică în România?

Din acest punct de vedere, românii sunt privilegiaţi. Există popoare lipsite de simţul umorului, un exemplu fiind ţările nordice. Literatura umoristică la noi este bine reprezentată şi bine citită. Plecând de la clasici, plecând de la Caragiale mereu contemporan, Tudor Muşatescu, Valentin Silvestru, chiar Marin Sorescu şi apoi generaţia actuală de scriitori de umor care există, dar nu au posibilitatea de a ieşi în public. Există o generaţie tânără care exersează abc-ul umorului şi mă gândesc la scriitorii de epigrame. Suntem singura ţară din lume care practică epigrama la scară industrială. În schimb, literatură umoristică este foarte greu să construieşti pentru că, cu aceleaşi cuvinte cu care Eminescu a scris o poezie de dragoste, o poezie socială, cu acele cuvinte trebuie să faci cititorul să zâmbească.

Ar trebui clujenii să zâmbească mai mult?

Clujenii, ca şi ceilalţi cetăţeni români, trebuie să zâmbească atât cât simt că au motive să zâmbească, zâmbetul nu este altceva decât un susţinător al verbelor la viitor, dacă suntem optimişti atunci trebuie să zâmbim şi zâmbetul este un suport pentru viitor. Îna­inte de 1989, dacă scriai o schiţă despre cineva care a alunecat pe o coajă de banană cel de la cenzură te întreba „Da’ de unde banane?”. Acum aşa ceva nu îţi mai stârneşte zâmbetul. Umorul este atunci când conştiinţa se împiedică şi ajunge în genunchi şi scriitorul de umor surprinde acest lucru şi motivaţia.

Ce pregăteşte Cornel Udrea în aceste zile?

În acest moment mă aflu într-o competiţie cu mine însumi. Sunt în linie dreaptă cu încă o carte de umor şi cu o carte de teatru, respectiv „Este epidemie de platfus”, a 72-a carte, urmând a 73-a, o carte cu piese de teatru, unele jucate, altele mai puţin jucate. De asemenea, mai am anul acesta încă trei premiere pe lângă cele două din această stagiune. Chiar dacă m-am pensionat, nu m-am despărţit de prima iubire, de Radio Cluj. Scrisul merge înainte. Atâta timp cât eşti solicitat, cât te cheamă oamenii, ai o utilitate şi există aceste festivaluri unde putem să ne prezentăm cărţile, unde putem să ne reîntâlnim eigramişti, scriitori de proză, de comedie. Unele festivaluri au dispărut, motivele fiind diverse.  Aşa trâmbiţata, aşa-numita lipsă de bani, astea sunt, ceea ce numim cu un neologism, tromboane, dacă se găsesc bani pentru manele, pentru mici şi pentru solişti care gâdilă diabetic coarda sensibilă a cetăţeanului, trebuie să se găsească bani, dar înainte de toate să existe o voinţă frumoasă şi curată de a ridica oraşele, de a le arăta la cămaşă albă, altfel decât sunt ele percepute  şi altfel decât îşi desfăşoară viaţa cotidiană. Umorul există, umorul trebuie cultivat în continuare de organizatorii de festivaluri. Tineretul vine atras de noutate. Acolo unde există un lucru bine vândut, cu marketing isteţ, acolo avem parte şi de tineri. Există în liceele clujene copii care scriu epigrame şi în curând se va înfiinţa o filială a Satiriconului clujean, cu adolescenţi care scriu epigramă. În proza umoristică este un pic mai greu, pentru că proza umoristică este rezultatul unei experienţe de viaţă şi a unei înţelegeri cu limba română.

[stextbox id=”custom” caption=”Banc”]„Bulă elev în clasa întâi, învăţătoarea scrie pe tablă: Ana, abac, abanos. Bulă tot pufnea supărat.
Profesoara: Ce-i Bulă?
Bulă: Fă bine, doamnă, şi taci că ţi-oi scăpa una de pici în scaunul ală.
Profesoara: Bulă, nu ţi-e ruşine, da’ cum vorbeşti cu mine aşa?
Bulă: Doamnă, fă bine şi închide fonatorul că te plesnesc de nu te vezi, nu ţi-e ruşine?
Profesoara: Bulă cum îţi permiţi?
Bulă: Vă bateţi joc de copii nevinovaţi şi ino­cenţi?
Profesoara: Da’ ce-i mă Bulă?
Bulă: Afară scrie clasa întâia şi aici îs bănci de lemn?”[/stextbox]