30 de persoane au leșinat de cald. Cum se apără clujenii de caniculă?
Canicula a făcut deja victime la Cluj. Cele mai afectate sunt persoanele în vârstă. “30 de clujeni, în marea majoritate persoane în vârstă, au solicitat Ambulanţa, duminică, după ce au leşinat în locuri publice, în biserică, pe stradă şi chiar în magazine”, a precizat şeful Serviciului de Ambulanţă Cluj, Horia Simu. Echipajul medical de pe ambulanţe au intervenit pentru a stabiliza starea pacienţilor şi i-a transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe din Cluj-Napoca. Numărul persoanelor diagnosticate cu lipotimii a crescut considerabil faţă de duminica trecută când s-au înregistrat doar 10 asemena cazuri.
De asemenea, luni, 29 iulie, 20 de clujeni au solicitat ambulanța pe raza municipiului Cluj-Napoca. “Nu au existat cazuri excepționale, nu a fost nevoie de spitalizare pentru niciuna dintre persoane. Au fost și copii și bătrâni”, a adăugat Horia Simu. La nivel de județ, 320 de persoane au solicitat intervenția ambulanței, cu 120 mai mulți decât duminică.
“Sunt vulnerabile în special persoanele vârstnice şi copiii. Acestea trebuie să se ferească de temperaturile foarte ridicate şi să evite expunerea la soare, în special în intervalul în care se instalează canicula, între orele 10 şi 18.00. Persoanele cu probleme de sănătate, hipertensivii, diabeticii sau cele care au suferit accidente vasculare să stea la adăpost, iar dacă sunt nevoiţi să iasă în oraş, să aibă capul acoperit şi să parcurgă zonele cu mai multă umbră”, spune Emilia Costiug, medic de familie şi pediatru.
Medicul clujean mai recomandă bolnavilor cronici să nu întrerupă planul de tratament şi să-l urmeze cu stricteţe. În ceea ce priveşte dieta, medicul de familie Emilia Costiug consideră că “este foarte important să se consume multe lichide şi să se elimine alimentele condimentate, carnea, grăsimile, cafeaua şi dulciurile”.
Pentru zilele cu temperaturi extrem de ridicate, Primăria Cluj-Napoca a amplasat corturi deschise, în zone extrem de circulate din oraş. Aici clujenii vor putea găsi apă rece şi se vor putea adăposti câteva minute de arşiţa soarelui.
Potrivit unui comunicat de presă, trimis de Biroul de presă al Primăriei Cluj-Napoca, corturile vor fi amplasate: în Piaţa Unirii, lângă primăria veche, în Piaţa Lucian Blaga, lângă Casa de Cultură a Studenţilor, Calea Turzii – staţia Ratuc vis a vis de Teatrul Naţional.
În parteneriat cu Primăria se află şi câteva farmacii clujene. Astfel, clujenii pot găsi apă plată şi pot solicita prim-ajutor de la personal calificat la farmaciile din următoarele zone: Piaţa M. Viteazul nr. 25-26, str. A Vlaicu nr. 1, Str. I.P.Voineşti nr. 2-4, str. Memorandumului nr. 22, P-ţa Gării nr. 4-5, str. Observatorului nr. 7, str. N. Titulescu nr. 163, B-dul Eroilor nr. 1 şi B-dul 21 Dec 1989 nr.131.