Românii din secuime, aşteptând ajutorul care nu mai vine niciodată

Care e starea de spirit a românilor după ce UDMR a anunţat oficial că va depune un proiect de autonomie a Ţinutului Secuiesc? E îngrijorată comunitatea românească? Ce scrie presa de limbă maghiară despre proiect? Va răspunde acestor întrebări, dar nu numai, Mihail Groza, redactor-şef al publicaţiei Informaţia Hargitei.

UDMR a anunţat demult că pregăteşte un proiect de autonomie. Avangarda: proiectele lui Csapo Jozsef (asumate mai mult în nume personal), apoi ale Consiliului Naţional Secuiesc. Aşa că proiectul UDMR nu este o surpriză pentru românii din zonă. Presa de expresie maghiară apropiată UDMR nu comentează textul proiectului, pentru că el n-a fost asumat şi lansat oficial. Se reacţionează doar la… reacţiile româneşti, pe care le consideră expresii ale naţionalismului şi antieuropeismului.

Starea de spirit a românilor din zonă nu s-a schimbat brusc după fragmentele de proiect apărute „pe surse”; ei sunt sub asediu demult, s-au obişnuit. Ceea ce e vizibil în trendul stării de spirit este scăderea încrederii în statul român, deoarece aproape toate experienţele postrevoluţionare spun că politicienii non-UDMR îşi vor urmări obstinat îngustele interese de partid sau cele personale şi mulţi nu înţeleg nici azi că interesul comunităţii româneşti din Harghita, Covasna şi Mureş coincide în acest caz cu interesul public, deci cu interesul naţional. Pentru că au fost trădaţi în repetate rânduri de Bucureşti, unii se întreabă dacă, la o adică, poţi să laşi negocierile în seama statului; răspunsul ar fi negativ, deoarece pot fi încredinţate unui Hrebenciuc, care a înfiinţat de pildă învăţământ în limba maghiară pentru ceangăii din Moldova  (care sunt catolici români, nu o etnie maghiarofonă), ca formă de plată pentru susţinerea udemeristă la guvernare. Nimeni nu crede că statul român s-ar comporta precum cel italian, care a negociat dur şi îndelung pentru drepturile minoritarilor italieni şi ladini din Tirol. Dacă ar fi ca un astfel de Ţinut să se înfiinţeze, statutul comunităţilor româneşti incluse în acel areal ar trebui negociat de Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, nicidecum de un guvern populat de politicieni mercantili.

Rep: Care sint raporturile de zi cu zi între români şi maghiari? Se simte in scrisorile primite la redactie că situatia interetnica se tensionează?

Mihai Groza: Raporturile de zi cu zi dintre români şi maghiari sunt extrem de diverse: toată lumea are vecini, colegi de muncă, prieteni, sunt multe familii mixte. În zona de nord a Harghitei, cu predominanţă etnică românească, e normal ca ei să fie mai degajaţi ca persoane şi să rămână nemulţumiţi de raporturile cu administraţia judeţeană în calitate de comunităţi. Unde se găsesc în minoritate severă, sunt prudenţi şi retractili, deoarece mulţi au păţit-o la revoluţie şi după chiar din partea aşa-zişilor prieteni.

Rep: Cum credeţi că ar trebui să procedeze statul român? Aveţi încredere că Guvernul va fi atent la interesele românilor minoritari în zonă?

M.G: Guvernul, împreună cu Parlamentul (pentru că legislativul e întâiul vizat) trebuie, fireşte, să respingă Proiectul. E foarte probabil că asta se va şi întâmpla, fără a însemna că problema e rezolvată. Atâta vreme cât statul român dă anual milioane de euro UDMR sau ONG-urilor maghiare pentru prezervarea identităţii şi zero lei pentru păstrarea identităţii naţionale a românilor minoritari numeric şi ostracizaţi din aşa-zisul Ţinut Secuiesc, diferenţa de potenţial se va accentua dramatic şi în 15-20 de ani în mediul urban nu vor fi mai mult de 3-5% români. Capacitatea statului de a-şi exercita suveranitatea e direct proporţională cu procentul populaţiei româneşti din această zonă, dar până ca politicienii să-şi dea seama de asta, vor pierde până şi ultima oportunitate. 95% din românii pe care-i cunosc poartă tristeţea copiilor plecaţi definitiv din Miercurea-Ciuc. Generaţiile tinere sunt pragmatice şi consideră că e o prostie să te sacrifici pentru guverne şi politicieni care nu înţeleg raţiunea continuităţii românismului în Harghita-Covasna, din moment ce toţi  au minţit că „rezolvă problema” şi au ucis, astfel, nu numai idealurile, ci şi orice perspectivă de progres a  părinţilor lor, sortiţi să-şi ducă viaţa într-un mediu de ostilitate extremă. Găsim astfel inşi – e drept, puţini – care consideră că mai noua ofertă maghiară de a înfăptui împreună autonomia, prin care sumele dedicate păstrării identităţii ar fi  repartizate local proporţional cu ponderea etnică este mai bună decât nimicul oferit de Bucureşti. În opinia mea, toate opţiunile românilor din zonă – inclusiv cele insolite, sunt legitime. Nu-i deloc uşor să stai în tranşee 25 de ani şi să te uiţi peste umăr, aşteptând sprijinul logistic care nu mai vine niciodată.

Rep: Se discută în zonă că ungurii vor să profite de precedentul din Ucraina?

M.G. Discuţii despre precedentele din Ucraina şi posibila implicare a Rusiei via Ungaria pentru destabilizarea zonei şi a României se poartă, bineînţeles, de către amatorii de geopolitică. Unii au argumente, alţii se mulţumesc să creadă sau să nu creadă în astfel de ipoteze. Într-o atmosferă infestată de minciuni  şi propagandă, chiar şi adevărurile evidente riscă să se piardă.