Pentru cine a început şcoala? 250 de milioane de copii nu ştiu să citească

15 septembrie reprezintă o dată plină de semnificaţii pentru copiii din toate generaţiile – foşti sau actuali elevi. Este data începerii şcolii, ziua când vine toamna, iar vacanţa de vară se termină. Este ziua în care îmbrăcai uniforma, puneai ghiozdanul în spate şi porneai către şcoală, cu un buchet de flori în mână. Ghiozdanul putea fi cel de anul trecut, iar caietele erau simple, îmbrăcate în coperţi curate, cu etichete – pregătite în săptămâna premergătoare începerii şcolii.

Cum începe şcoala?

În 2014, şi data de 15 septembrie a generat o întreagă industrie. Acum, elevii şi părinţii se pregătesc pentru începerea şcolii cu o lună înainte, dacă ne luăm după ofertele marilor magazine şi campaniile de promovare care le însoţesc. De fapt, nici nu se mai numeşte începerea şcolii, ci “Back to School”. Iar ghiozdanul nu poate fi, în niciun caz, cel de anul trecut, având în vedere câte opţiuni există pe piaţă, câte personaje din desene animate şi filme, câte colecţii de rechizite.

În timp ce singura problemă a copiilor care frecventează centrele comerciale din marile oraşe pare să fie ce ghiozdan să aleagă – cu Violetta sau cu Monster High? Sofia Întâi sau Frozen? -, alţi copii nici nu ştiu că începe şcoala pe 15 septembrie.

În România, în anul 2012, 386.976 de copii cu vârste cuprinse între 3 şi 17 ani nu erau cuprinşi în sistemul şcolar, potrivit unui raport al organizaţiei Salvaţi Copiii. Mai mult, studiul UNICEF privind Măsurarea sărăciei în rândul copiilor în ţările dezvoltate (2012) indică faptul că 25, 5% dintre copiii români trăiesc în sărăcie, procentul fiind cel mai ridicat dintre toate cele 35 de ţări UE şi OECD (Organizaţia pentru cooperare şi dezvoltare economică) care au luat parte la studiu.

Aşadar, pe 15 septembrie au început şcoala numai copiii mai norocoşi, indiferent ce ghiozdan au în spate.

57 de milioane de copii nu merg la şcoală

Situaţia nu este mai bună nici la nivel mondial, ba dimpotrivă. În lume trăiesc aproximativ 650 de milioane de copii. Dintre aceştia, cel puţin 250 de milioane, cu vârste cuprinse între 7 şi 10 ani, nu ştiu să citească, nici să scrie, şi nici să facă operaţii matematice de bază, după cum arată un raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU). O parte din ei, 130 de milioane, sunt înscrişi în şcoala primară, dar nu au învăţat să citească, iar 120 de milioane au petrecut foarte puţin timp sau chiar deloc la ore. Cel mai trist număr este, însă, acesta: aproape 57 de milioane de copii nu sunt nici măcar înscrişi la şcoală.

Unul dintre motivele pentru această situaţie globală este lipsa profesorilor pregătiţi. Într-o treime din ţările analizate de ONU, mai puţin de 75% dintre profesorii de şcoală primară erau pregătiţi la standarde naţionale.

De asemenea, jumătate dintre cei 57 de milioane de copii care nu merg la şcoală se află în zone de conflict. Procentul era de 42% în 2008. 14 ţări din lume aveau cel puţin un milion de copii care nu mergeau la şcoală în 2011, printre care Afganistan, China, Congo, Somalia, Sudan sau Tanzania.

Trist şi revoltător este faptul că aproape jumătate dintre copiii neşcolarizaţi în toată lumea nu au nicio speranţă să ajungă vreodată într-o sală de clasă. Este vorba despre două treimi dintre fetele din statele arabe şi Africa Subsahariană, unde femeile au puţine drepturi şi nu au acces la educaţie.

În Nigeria sunt 8, 2 milioane de copiii cu vârste corespunzătoare învăţământului primar, dar care nu merg la şcoală; este cel mai mare număr comparativ cu situaţia din toate ţările lumii. Sunt mulţi factori care îi împiedică pe aceşti copiii să meargă la şcoală – iar diferenţele dintre fete şi băieţi sunt majore. 68% dintre băieşi sunt înscrişi în şcoala primară, în timp ce doar 58% dintre fete se află în această situaţie. Atunci când în scenă intră şi alţi factori cum ar fi apartenenţa etnică, situaţia materială şi locul de reşedinţă, impactul este mult mai mare. Situaţia devine şi mai clară dacă analizăm numărul de ani şcolari parcurşi de copiii din diferite categorii. În general, perioada de frecventare a şcolii pentru un copil din Nigeria  este de şase ani şi jumătate. Fetele şi băieţii din familii înstărite, care locuiesc în oraşe, frecventează şcoala, în medie, timp de zece ani – comparativ cu doar trei ani pentru fetele sărace care locuiesc în zonele rurale afectate de sărăcie. Peste jumătate dintre cei marginalizaţi din punct de vedere al accesului la educaţie sunt vorbitorii dialectului Hausa – grup care reprezintă o cincime din populaţia ţării. Când toţi aceşti factori se combină, devine evident care este grupul cel mai dezavantajat – fetele Hausa care provin din familii sărace şi locuiesc în zona rurală ajung să meargă la şcoală mai puţin de şase luni. (sursa: salvaticopiii.ro)

Obiectivele Mileniului

În septembrie 2000, în pragul noului mileniu, 191 de ţări, între care şi România, şi-au trimis reprezentanţii la un summit în cadrul căruia au stabilit Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului – opt la număr. Cel de-al doilea obiectiv, ODM2, se referă la “Realizarea accesului universal la educaţia primară”. Mai precis, liderii lumii şi-au propus ca, până în anul 2015, toţi copiii lumii, atât băieţi, cât şi fete, să poată absolvi în întregime măcar şcoala primară.

Deşi obiectivul pare imposibil de realizat, între timp s-au realizat, totuşi, progrese importante. Procentul celor care ştiu să scrie şi să citească este în creştere, atât în rândul adulţilor, cât şi în rândul tinerilor, iar din acest punct de vedere, diferenţele dintre femei şi bărbaţi sunt în scădere. În ţările aflate în curs de dezvoltare, procentul înscrierii copiilor în şcoala primară a crescut până la 90%. Iar numărul copiilor care nu merg la şcoală, chiar dacă ni se pare mare (57 de milioane), este aproape la jumătate faţă de anul 2000, când vorbeam despre 102 milioane de copii neşcolarizaţi.

Din păcate, există încă mulţi factori care îngreunează îndeplinirea acestui Obiectiv al Mileniului. Sărăcia, locul în care trăiesc şi discriminarea femeilor sunt probleme greu de rezolvat, fiind şi cele mai întâlnite motive pentru care copiii lumii nu au acces la educaţie. Copiii şi adolescenţii din familiile cele mai sărace se confruntă cu un risc de trei ori mai mare de a nu merge la şcoală, în comparaţie cu cei din familiile cele mai bogate, se mai arată în raportul organizaţiei Salvaţi Copiii. De asemenea, în numeroase ţări, chiar şi în cazul celor mai bogate familii, fetele sunt expuse unor riscuri mai mari de a nu merge la şcoală. Copiii din ţările sărace sau din statele afectate de conflicte armate ori dezastre naturale majore au şanse mult mai reduse de a avea accesul la educaţie.

Educaţia combate sărăcia, conflictele, boala

De ce este atât de importantă educaţia? În primul rând, pentru că poate salva milioane de vieţi, subliniază, la unison, toate organizaţiile care luptă pentru drepturile copiilor. Educaţia mamei are un impact semnificativ şi asupra speranţei de viaţă, şi asupra sănătăţii copiilor. În cazul femeilor educate, se regăseşte o incidenţă mai mică a nou-născuţilor cu greutate mică la naştere, a mortalităţii infantile, a malnutriţiei infantile, aceste femei fiind, în acelaşi timp, mai puţin expuse riscului de a muri la naştere.
Mai mult, copiii care au mame educate au cu 40% mai multe şanse de a supravieţui copilăriei, au de peste două ori mai multe şanse de a merge la şcoală, au cu peste 50% mai multe şanse de a beneficia de vaccinuri, în comparaţie cu copiii ale căror mame nu au mers la şcoală, arată rapoartele Salvaţi Copiii. Aşadar, educaţia înseamnă sănătate şi, în unele cazuri, chiar viaţă.
Pe de altă poarte, educaţia contribuie şi la combaterea sărăciei . Persoanele care au avut acces la educaţie nu doar că au şanse mai mari de a avea acces la un loc de muncă, dar au şi şanse mai mari de a obţine şi a păstra un loc de muncă sigur şi plătit decent. În mod special în cazul femeilor, educaţia va anula inegalităţile de şanse şi de salarizare existente pe piaţa muncii.

Nu în ultimul rând, educaţia ne-ar putea ajuta să trăim într-o lume cu mai puţine conflicte şi mai puţină discriminare. În ţările din Africa sub-sahariană, riscul de conflict în zonele cu cele mai mari inegalităţi în domeniul educaţiei este aproape dublu faţă de zonele cu cele mai reduse inegalităţi în domeniul educaţiei .

[stextbox id=”alert” caption=”Modelul educaţiei, moştenit din Grecia Antică”]

Educaţia, aşa cum o ştim astăzi, îşi are originea în Grecia Antică. În acele vremuri, copiii stăteau acasă cu mama sau cu doica, în primii şapte ani, după care mergeau la şcoală pentru a învăţa să scrie, să citească şi să socotească. După ce împlineau doisprezece ani, adolescenţii începeau pregătirea fizică, participând la pentatlon şi la cursuri de înot, călărie, mânuirea arcului cu săgeţi şi conducerea carelor de luptă. După 15 ani, mergeau la gimnaziu, echivalentul liceului de astăzi, unde învăţau arta conversaţiei, tehnicile de argumentare, filozofia şi politica.

Platon, discipol al lui Socrate, a fondat Academia în anul 387 î.e.n. şi a predat acolo 30 de ani, fără pretenţii materiale. Academia din Atena a fost prima instituţie de învăţământ superior din lumea occidentală şi cel mai important centru de cultură al Greciei Antice, funcţionând vreme de nouă secole, până când împăratul Iustinian a dat ordin să fie închisă, în anul 529 e.n. Aristotel, elevul lui Platon, a fondat şi el, în anul 335 î.e.n., un gimnaziu denumit Lyceum (din grecescul Lykeion).

[/stextbox]

Dascălul în literatura română

În literatura română apare destul de mult figura dascălului, întrucât acesta era un personaj important, mai ales la ţară, unde era la fel de respectat ca şi primarul ori preotul. Printre cei mai cunoscuţi învăţători, despre care am citit, cu siguranţă, cu toţii, se numără Domnu’ Trandafir, personajul lui Mihail Sadoveanu, cel care îşi făcea meseria cu pasiune şi îşi iubea elevii: „Îi era drag să ne înveţe şi parcă eram copiii lui”.

Şi Ion Creangă scrie cu drag în “Amintiri din copilărie” despre învăţătorul său, bădiţa Vasile, „un tânăr frumos şi ruşinos ca o fată mare”; iar Octavian Goga evocă două chipuri în poeziile sale, “Dascălul” şi “Dăscăliţa”. Iar în “Moromeţii”, şcoala este aceea care îi va schimba viaţa şi destinul personajului principal, care nu voia nimic altceva decât să citească.

În secolul al XIX-lea, analfabetismul în Ţările Române era la cel mai ridicat nivel din Europa, mai ales în condiţiile în care accesul la educaţie şi la viaţa socială le era îngrădit prin lege femeilor. Spiru Haret, cel mai mare reformator al învăţământului românesc, a fost cel care a introdus educaţia primară şi la ţară, având ambiţia să atragă în şcoli şi fetele. Matematician renumit, astronom şi pedagog, Spiru Haret (1951 – 1910) a reuşit să modernizeze învăţământul românesc, ocupând de trei ori funcţia de ministru al Educaţiei.

Copiii cu dizabilităţi: o treime dintre copiii care nu merg la şcoală

Campania Globală pentru Educaţie este un eveniment desfăşurat anual, la nivel mondial, de o coaliţie de organizaţii neguvernamentale, sindicate şi grupuri de cetăţeni din întreaga lume iar, începând cu anul 2001, este coordonat în România de Organizaţia Salvaţi Copiii.

În 2014, sub sloganul ”Drepturi egale, şanse egale!”, Campania Globală pentru Educaţie are ca temă de interes accesul la o educaţie de calitate pentru copiii cu dizabilităţi.

Se estimează că, în lume, aproximativ 93 de milioane de copii sub 14 ani, 1 din 20, suferă de dizabilităţi moderate sau severe. Copiii cu dizabilităţi reprezintă mai mult de o treime din copiii care nu merg la şcoală (24 de milioane din 57 de milioane).

În România sunt peste 72.000 de copii cu dizabilităţi şi doar puţin peste o treime dintre ei frecventează învăţământul de masă

Declaraţia Mileniului

Declaraţia Mileniului,  adoptată în septembrie 2000 la Summit-ul Mileniului, de 191 ţări, printre care şi România, fixează Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (ODM). Declaraţia Mileniului este unica agendă globală în domeniul dezvoltării asupra căreia există un acord la cel mai înalt nivel între majoritatea statelor lumii.

La Summit-ul Mileniului, statele membre şi-au fixat un număr de 8 obiective esenţiale – Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului – cu ţinte precise de atins până în anul 2015.

Cele opt Obiective de Dezvoltare ale Mileniului sunt:

1. Reducerea sărăciei severe
2. Realizarea accesului universal la educaţia primară
3. Promovarea egalităţii între sexe şi afirmarea femeilor
4. Reducerea mortalităţii infantile
5. Îmbunătăţirea sănătăţii materne
6. Combaterea HIV/SIDA, malariei şi a altor boli
7. Asigurarea sustenabilităţii mediului
8. Crearea unui  parteneriat global pentru dezvoltare

Mentalitatea în România secolului XIX, potrivit istoricului Georgeta Filitti

„Există un asamblu de legi care se conturează la 1838, prin care se organizează şcoli elementare în spaţiul Ţării Româneşti şi Moldovei… şi în aceste şcoli sunt îngăduite şi fetele. Este o adevărată luptă între efortul autorităţilor (…) şi mentalitatea părinţilor care spun: dar nu are nevoie! E frumoasă, eu am şase boi, când se mărită îi dau trei, îi dau catrinţele astea… nu are nevoie să ştie mai mult”.

Fetele care merg la şcoală au o mai mare stimă de sine şi sunt mai puţin expuse riscului de a deveni victime ale violenţei sau exploatării, subliniază organizaţiile care luptă pentru drepturile şi protecţia copilului.