Profa de zeci de 10 de la Şincai

Doamna profesoară Lucia Copoeru predă istorie la Liceul teoretic „Gheorghe Şincai”. În anul şcolar 2013 – 2014 a predat la toate clasele de a XII-a. În total 98 de elevi, 42 dintre ei au obţinut nota 10 la proba de istorie la Bacalaureat, iar 27 au luat între 9.50 şi 10. Dintre cele trei eleve de la Şincai care au obţinut 10 curat la bacalaureat, una a ales pentru viitor chiar Facultatea de Istorie. Dar Lucia Copoeru e modestă, nu îşi arogă meritul, iar eleva, crede doamna profesoară, urmează o tradiţie de familie.

Am început articolul aşa cum îi place doamnei profesoare: cu o statistică. „Sunt foarte pasionată de statistici, spune ea, fac pemanent liste cu notele elevilor la teze, la evaluările parţiale, la testele pregătitoare pentru examene. Aşa constat evoluţia, o urmăresc. Dacă apar diferenţe sau scăderi de un punct, îmi pun întrebări, caut explicaţii, încerc să rezolv problema. Dar asta se întâmplă rar”. Doamna profesoară aşteaptă începerea anului şcolar, îşi curăţă şi pregăteşte cabinetul de istorie. E emoţionată. Zâmbeşte. „Eu îi iubesc pe copii. Îmi ţin lecţiile, şi când lecţia îţi iese, iar dacă ai pregătit-o nu are cum să nu-ţi iasă, copiii sunt atenţi, aşa că nu am niciodată probleme de disciplină. Le spun elevilor încă de la început «Uite, eu pot să fac nişte paşi înspre voi», apoi mă opresc şi continui «Dar pot să vin doar până aici, de aici trebuie să veniţi voi înspre mine». Nici nu ştii cum a trecut ziua, când ţi-au ieşit toate lecţiile, eu mă simt atunci plină de energie”. Le vorbeşte direct şi din inimă. În timpul unei ore o elevă se ruja. Pur şi simplu. I-a spus că are o părere bună despre ea, că până în acel moment o respectase pentru decenţa şi puritatea ei. Fata a înţeles imediat. „Cel mai uşor e să înfrici copiii, dar asta e şi cea mai mare măgărie pe care le-o poţi face”.

Istoria pe înţelesul tuturor

Spune că cea mai frumoasă zi din anul şcolar se întâmplă undeva pe parcursul lui. Nu e nici prima zi de şcoală, pentru că atunci emoţiile sunt prea mari, nu e nici ultima pentru că din nou bucuriile şi nostalgiile sunt prea mari. Doamna profesoară ţine lecţiile pe videoproiector, a publicat un suport de curs „Istoria pe înţelesul tuturor” care a insistat să se numească în subtitlu „Ghid de pregătire a examenului de bacalaureat pentru elev şi profesor”: „Să fie menţionat prima dată cuvântul elev, că ei sunt cei importanţi”. Doamna profesoară le recomandă elevilor să înveţe din timp. De altfel, ea le prezintă încă din clasa a IX-a metodologia şi subiectele de bacalaureat. „Bacul e un examen greu! Trebuie să faci un efort serios dacă vrei să obţii o notă bună! Porcul nu se îngraşă în ajun, niciodată. Învăţatul pe ultima sută de metri face să intervină confuziile, iar la istorie asta te descalifică. La bacalureatul de anul acesta, cei care au scris despre Anonymus că a fost secretarul regelui Béla al III-lea al Ungariei (1173-1196), şi nu notarul lui au fost depunctaţi. Nu păreau familiarizaţi cu terminologia istorică, deşi pe vremea aceea notarul era un fel de secretar. Procesul de învăţare are două etape: prima este asimilarea informaţiei care nu înseamnă nicidecum toceală, iar a doua etapă este cea de dezvoltare a competenţelor în domeniul respectiv. Eu le repet mereu copiilor că pot să se introducă orice fel de modificări în procesul de evaluare a lor, în modul de desfăşuare a examenelor, dacă ei sunt pregătiţi, nimic nu trebuie să-i descurajeze. Le mai spun mereu că dacă vor ceva cu adevărat, pot orice. Greşeala este o resursă în învăţare. Aşa că îi testez şi evaluez permanent, vreau să avem feed-back la tot ce facem. Pun copiii să se interevalueze şi asta le place foarte tare. Nu există soluţii colective, există doar soluţii individuale. Să vă spun o poveste: anul acesta un elev extrem de silitor şi de isteţ, dar nemaipomenit de timid, se pregătise pentru un concurs despre care iniţial am crezut că consta în trimiterea unui text istoric care va fi evaluat. Apoi am aflat că de fapt lucrarea trebuia susţinută în faţa publicului. Băiatul meu era descumpănit, eu nu voiam să-l presez. Am hotărât împreună ca el să susţină lucrarea pentru început în faţa clasei, iar apoi dacă el se simte în stare, să ne prezentăm la concurs. A citit, a fost încurajat cu graţie şi entuziasm de colegi. Aceştia i-au dat exact feed-backul de care avea nevoie. S-a prezentat şi a luat premiu. Ba s-a mai dus băiatul ăsta timid al meu la încă două concursuri. Sunt fericită pentru el”, îi sclipesc doamnei profesoare ochii.

42 de 10 la BAC

„Copiii mei urmează diverse facultăţi după ce termină liceul, puţini dintre ei fac Istoria, pentru că acum aşa sunt vremurile. Cei care aleg acest domeniu sunt chiar foarte pasionaţi sau urmează o tradiţie de familie. Mai sunt cei care vor avea ca domeniu conex de studiu istoria. Motivaţia de a învăţa este individuală, desigur, dar pot spune că istoria poate fi un punct de pornire în cunoaşterea noastră. Ultimul ghid l-am scos cu ajutorul unui fost elev. Mă caută să îmi spună ce mai fac. Marea mea satisfacţie este că marea lor majoritate a elevilor mei rămân pasionaţi de istorie”, râde Lucia Copoeru care mărturiseşte că nici măcar portretul lui Ştefan cel Mare care este pe perete, nu a permis să fie făcut decât după ce băiatul care se oferise să-l realizeze a realizat întâi o prezentare în faţa publicului despre Ştefan cel Mare. Nu era elev la clasa ei, dar nu era să scape ocazia să-i evalueze pe copii, să le dea un feed-back. „Copiii dacă primesc atenţie şi se simt încurajaţi merg înainte”, spune doamna profesoară, care a luat 42 de 10 la Bac doar anul acesta.
Păi, da! De la Şincai e uşor să vorbeşti vor spune cârcotaşii, dar profesoara Lucia Copoeru este implicată şi în programul „A doua şansă”, pentru grupurile dezavantajate. Contactul cu realităţile dure nu i-a clintit convingerile, a învăţat doar să fie mai atentă la blocajele tinerilor: xenofobie, naţionalism, sexism, diverse discriminări. „Nu au des astfel de atitudini, eu nu le resping, îi las să vorbească, să argumenteze, pentru ca mai apoi să le explic pe înţeles teoria mea şi să-i învăţ toleranţa”, spune doamna profesoară şi te întrebi de unde are aşa o energie. „Iubesc copiii”, spusese aşa ca printre altele, fără să evalueze şi fără feed-back aparent.