Alida Timar-Gabor, premiată pentru excelenţă în cercetare: am ştiut că mă voi întoarce în ţară

În prezent lector universitar la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Mediului din cadrul UBB, Alida Timar-Gabor a reuşit să obţină excelenţa în cercetare la o vârstă la care mulţi tineri cercetători încă aşteaptă rezultatele care să-i afirme. La cei 31 de ani ai săi, cercetătoarea clujeană a fost premiată în domeniul Ştiinţelor Pământului şi Ştiinţelor Spaţiale pentru contribuţiile sale în domeniul datării prin luminiscenţă la prima ediţie a Premiilor Ad Astra (PAA) pentru excelenţă în cercetare. Evenimentul a evidenţiat rezultatele ştiinţifice remarcabile obţinute de candidaţi în ultimii cinci ani. Am cunoscut-o pe Alida Timar-Gabor într-o după-amiază de joi, la Institutul de Cercetări Interdisciplinare în Bio-Nano-Ştiinţe din Cluj. În laboratorul de  Datare şi Dozimetrie prin Luminescenţă din cadrul Universității Babeş-
Bolyai din Cluj-Napoca, unic în ţară, împreună cu mai tinerele ei asistente de cercetare, Alida Timar-Gabor se “luptă” zilnic cu ştiinţele istorice.Majoritatea experimentelor au loc în camere obscure prin proceduri care durează uneori luni de zile. Cu toate acestea, dragostea pentru munca pe care o desfăşoară cercetătoarea nu are limite, iar aprecierile din partea comunităţii ştiinţifice româneşti şi internaţionale nu întârzie să apară.

Reporter: Ce reprezintă pentru dumneavoastră ştiinţele exacte?Aţi fost atrasă din copilărie de acest domeniu?

Alida Timar-Gabor: Ştiinţele exacte nu cred că pot să ajungă să îţi placă din senin, foarte târziu. În general cred că este vorba de a avea nişte profesori buni la început de drum, mai ales în şcoala generală. Eu am avut un profesor excelent de fizică în şcoala generală. Eram atunci în Beclean. Cred că datorită lui am ales şi eu această cale. Acest profesor era foarte pasionat de a duce copiii la olimpiade şi aşa a început aventura mea. M-a atras fizica şi am urmat Colegiul Naţional “Liviu Rebreanu” din Bistriţa, specializarea matematică-fizică. Am făcut şi foarte multă engleză şi m-a ajutat foarte mult în cariera mea să cunosc atât de bine această limbă. După liceu am ales Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai.

R: Ce v-a marcat cel mai mult în şcoala generală în timpul orelor de fizică?

A.G.: Ştiu că profesorul meu de fizică din şcoala generală, domnul Nicolae Corcea, era foarte dur şi ţin minte că făceam foarte multe experimente, ceea ce pentru nivelul clasei a şaptea sau a opta, cum eram noi, era foarte important. Am defectat multe aparate în laborator în acea perioadă. În ştiinţele exacte este esenţial să faci experimente şi să ai baza materială şi ţine de profesor să găsească mijloacele să improvizeze la clasă în aşa fel încât să îi capteze pe elevi.

R.: După Facultatea de Fizică din cadrul UBB, ce a urmat?

A.G.: După terminarea facultăţii, mi-am urmat profesorul care îmi coordonase lucrarea de licenţă, domnul prof. dr. Constantin Cosma, la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Mediului. Aşa s-a întâmplat. Dânsul s-a mutat şi eu m-am înscris la un masterat la acea facultate. În acea perioadă noi, absolvenţii de fizică, ştiam că ceea ce trebuia să facem este să plecăm în străinătate. Unii ne gândeam că poate nu ne vom întoarce, dar cert este că dintre absolvenţii mai buni am plecat toţi. În perioada masteratului am fost plecată în Belgia, la Universitatea din Gent şi pot să spun că acolo m-am format ca cercetător. Ştiam că merg acolo ca să învăţ metoda datării prin luminescenţă pentru că în România nu era nimeni care să aibă experienţă.

Între timp, profesorul meu obţinuse fondurile necesare ca să cumpărăm o parte importantă a aparaturii care există acum în laboratorul de la Institutul de Cercetări Interdisciplinare în Bio-Nano-Științe de pe strada Treboniu-Laurean din Cluj. Acolo, în Belgia, am ştiut că în opt-nouă luni trebuie să aflu cum pot să construiesc un laborator şi cum pot să fac o teză de masterat care să se ridice la standardele unei universităţi de prestigiu.

M-am întors în ţară, aveam banii pentru aparatură şi am început un doctorat cu scopul de a construi laboratorul de aici.Ca întotdeauna achiziţiile durează mult şi în perioada în care se făceau achiziţiile am plecat din nou în Belgia. În al doilea an de doctorat eram deja angajată ca asistent la Facultate şi de atunci am rămas în România, exceptând mici plecări. Ideea laboratorului îi aparţine însă profesorului meu de doctorat căruia trebuie să îi mulţumesc pentru că a fost un om lucid şi mi-a predat totul văzând că mă descurc bine. Se întâmplă foarte rar ca cineva să dea un laborator pe mâna unei tinere de 25 de ani, vârsta pe care o aveam eu atunci. Cu toate acestea, sunt responsabil Laborator de Datare şi Dozimetrie prin Luminescenţă din cadrul Universității Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca din anul 2008.

R.: Era ceea ce vă doreaţi în acea perioadă din punct de vedere profesional?

A.G.Am ştiut că mă voi întoarce în ţară. Am o relaţie foarte bună cu familia şi nu am plecat niciodată cu gândul că nu mă mai întorc. Şi da, asta îmi doream. Dintre variantele pe care le aveam în România, varianta de a rămâne la universitate în Cluj era cea mai bună.

R.: Astfel, aţi început să vă dedicaţi cercetării?

A.G.: Da. Consider că datoria fiecărui cadru universitar este  să aibă o activitate de cercetare. Eu fac multă cercetare pentru că îmi place. Nu dedic chiar 24 de ore cercetării, dar sunt perioade când plecăm din laborator chiar şi vinerea la ora şapte-opt seara. Ne place ce facem aici şi asta este cel mai important pentru noi. La fel de important este penru mine faptul că am găsit studenţi interesaţi alături de care am lucrat foarte bine în ultimii patru ani. Prima lucrare de licenţă pe care am coordonat-o era în vremea în care eram încă doctorandă.

R: Vă regăsiţi în postura de pedagog?

A.G.: Îmi place foarte mult munca în compania studenţilor, mai ales în compania celor mai mari pentru că facem împreună şi cercetare. Fetele alături de care lucrez în laborator sunt şi o generaţie mai specială pentru că nu este o foarte mare diferenţă de vârstă între noi.

R: Cum a venit Premiul Ad Astra pentru excelenţă în cercetare?

A.G: Ad Astra este o asociaţie non-profit care susţine mult cercetarea românească făcută de români în România şi în afara ei. Mie mi-a plăcut faptul că susţine diaspora. De foarte multe ori m-am întrebat cum ar fi fost dacă aş fi plecat, întrucât am avut ocazia de foarte multe ori. Cred că nu trebuie să îi uităm pe cei care sunt plecaţi. Câţiva dintre colaboratorii mei m-au anunţat că s-a lansat această competiţie şi că ei mă vor recomanda. Prin urmare, mi-am trimis aplicaţia şi asta a fost tot.

R.: Cercetare de înaltă performanţă se poate face strict în România?

A.G.: Pentru cercetarea pe care o fac eu se poate obţine performanţă, însă bineînţeles, nu închisă în România ca într-o cutie, ci într-o colaborare strânsă cu comunitatea internaţională. E greu însă să faci cercetare de vârf în domenii competitive în care ai nevoie de aparatură foarte scumpă.

R:  Când apar satisfacţiile în munca unui cercetător?

A.G.: Satisfacţiile apar atunci când ai rezultate frumoase şi le înţelegi. Apar atunci când rezolvăm o problemă după o perioadă lungă în care ne concepem experimentele şi avem un rezultat pozitiv, sau când este engativ dar ştim de ce este aşa. De asemenea, având în vedere că am o activitate didactică care îmi consumă mult timp, nu pot să uit această latură. Studentţii şi colaborările bune contează foarte mult în munca noastră.

R.: Descrieţi-ne în câteva cuvinte cercetarea pe care o desfăşuraţi în prezent.

A.G.: Ceea ce facem noi este o metodă de datare prin radiocarbon, o metodă prin care putem determina vârsta unor lucruri, de exemplu ceramica din siturile arheologice, sau momentul în care s-a depus un sediment. Toate aceste date ne spun, după ce le punem cap la cap, cum au evoluat anumite procese. Cu toţii am auzit că ar fi anumite schimbări climatice globale, dar nu putem să obţinem informaţii exacte fără a şti cum a fost clima în trecut. Metoda noastră aplicată pe anumite sedimente ne poate da informaţii  legate de perioadele în care a fost cald, sau în care a fost frig, spre exemplu, sau informaţii  legate despre Delta Dunării, evoluţia ei de mii de ani sau ce se poate întâmpla în viitor. Este o metodă de determinare a vârstelor în arheologie, dar mai ales în geologie.

Datarea prin luminescenţă este folosită de fizica nucleară: un material îngropat şi ferit de lumina soarelui acumulează energia radiaţiilor ionizante de la izotopii radioactivi precum uraniu, thoriu, rubidiu sau potasiu din sol sau sedimente. Dacă materialul respectiv este expus la lumină, energia este eliberată. Cheia metodei de datare constă în a măsura această energie în condiţii controlate în laborator. Luminiscenţa se foloseşte de materiale mult mai uşor de găsit decât cele organice şi care nu se deteriorează aşa uşor: granule de cuarţ şi alte minerale comune.

R.: În ce stadiu al cercetării vă aflaţi?

A.G.: Cercetarea nu se termină niciodată. Familia mea a fost speriată când am ales să merg pe calea aceasta, dar acum s-au liniştit şi au văzut că rezultatele încep să apară. În prezent mă simt împlinită pentru că am laboratorul acesta frumos, mă simt împlinită pentru că am o echipă frumoasă şi  sper să reuşesc să câştig un contract de cercetare pentru că sunt la finalul unui alt contract. Din păcate, în acest moment, în ţară, nu sunt deschise nişte linii de finanţare care să mi se potrivească, dar aşteptăm.  Mă aflu într-o perioadă în care sunt bine apreciată în comunitatea internaţională pentru ceea ce am făcut. Am muncit mult într-o direcţie şi acum este momentul în care culeg roadele şi am apreciere pentru asta. Sunt foarte mulţumită cu domeniul pe care îl am, eu sunt fizician şi în domeniul nostru sunt foarte mulţi geologi, geografi şi îmi place să lucrez cu ei. Eu am un plus faţă de ei că sunt fizician, dar ei au un mare plus în faţa mea pentru că ştiu ce probe contează. Sunt mai puţine orgolii, ne ajutăm unii pe alţii, colaborăm.

Printre cei 17 cercetători remarcaţi la prima ediţie a Premiilor Ad Astra (PAA) pentru excelenţă în cercetare s-au regăsit alte două cercetătoare din cadrul UBB: Niculina Daniela Hădade, câştigătoare în domeniul Ştiinţelor Fizice şi Chimice, fiind remarcată pentru contribuţiile sale în domeniul chimiei peptidelor, chimiei de bioconjugare, analizei conformaţionale şi microarray şi tot în domeniul Ştiinţelor Fizice şi Chimice, Gabriela Raluca Mocanu a fost premiată pentru cercetările sale în domeniul dinamicii câmpurilor magnetice astrofizice.