Psihosociolog: Televiziunea are şi părţi negative, şi pozitive

Profesorul Petru Iluţ, psihosociolog, crede că televiziunea are atât părţi negative, cât şi pozitive şi că totul depinde de puterea spectatorului de a discerne.

„Televiziunea îngrădeşte cumva gradul de libertate în idei, în procesarea informaţiilor şi prin faptul că ne prezintă realităţi gata confecţionate, ne prezintă mode, modele, inclusiv occidentale, preluate fără nici un fel de simţ critic şi care, unele, nu se potrivesc deloc la realităţile noastre. Nu degeaba se spune, mai în glumă, mai în serios, tâmpizor în loc de televizor. Dar, pe de altă parte, tocmai prin aceste societăţi mai avansate din multe puncte de vedere… Eu încă în 77 m-am mirat cum la un liceu din SUA, la ora de engleză, îi învăţau pe copii cum să reziste mesajelor TV. Acolo şi atunci era o problemă. Revenind. Pe de altă parte, e bine întotdeauna să vedem întregul. Televiziunea şi emancipează, a adus un gen de educaţie populaţiei. Văd lucruri din altă lume”, spune Iluţ.

Citește și:

• Seducţia şi tirania televizorului: depresie, sictir şi resemnare
• Televiziunea, un bagaj uitat pe holul căminului

Profesorul clujean arată că prin televiziune, internet, oamenii –mai ales tinerii- au acces la foarte multe informaţii şi că din acest punct de vedere inclusiv rolul profesorului de azi este dificil: „Problema este, într-adevăr, că de foarte multe ori, nu numai că ne îngrădeşte, dar ne şi distorsionează percepţia şi interpretarea lumii. Mai ales prin omisiune; aceasta este cea mai mare posibilitate de a deturna adevărul, adică nu-ţi prezintă întregul adevăr. E aşa de frumos la judecătoriile din occident când zice: spune adevărul, tot adevărul şi numai adevărul. Acest lucru e foarte important, pentru că a prezenta numai anumite laturi… Asta se vede foarte bine la posturile care-s cu tendinţe politice. Eu cred că –şi alături de internet, vorbesc şi în calitatea mea de profesor- astăzi informaţiile sunt foarte multe, diverse, iar rolul profesorilor a devenit mai dificil, pe de o parte, fiindcă au acces la informaţie. Cu câteva decenii în urmă, dacă tu ca profesor universitar aveai o carte, puţini sau nimeni n-o mai avea în ţară şi aveai un monopol teribil. Asta nu se mai poate întâmpla acum. Dar rolul fundamental ar fi să determinăm pe cât posibil prin evaluări, pe tineri, să gândească critic. A gândi critic nu înseamnă a respinge orice, ci a vedea, a compara şi a extrage de acolo ceea ce e potrivit; a nu înghiţi totul deodată”.

El crede că şi părerile pro, şi cele contra televiziunii trebuie tratate cu prudenţă: „E posibil să  aibă efecte şi asupra creierului uman. Neurobiologii şi neuropsihiatrii spun că poate afecta, pe de o parte, o foarte întinsă gamă de informaţii. Pe de altă parte, că ţi le oferă de-a gata cumva obstacolează procesul de a prelucra tu informaţiile. Însă eu cred că de la sine creierul are o forţă de a prelucra informaţiile, alte informaţii. Cred că inclusiv propoziţia asta că televiziunea ne prosteşte trebuie luată cu prudenţă. Pentru că dacă veţi sta de vorbă cu oamenii, o să vedeţi că zic de multe ori că nu cred ce zice acela sau acela la televizor, mai ales când e vorba de politică”.

Ar fi mai bine pentru om fără televiziune? Petru Iluţ ne îndeamnă la un exerciţiu mental: „Este o sintagmă –gândirea în alternative. Dacă nu ar fi televiziunea, ce ar exista? Adică, am rămâne la conştiinţa comună, care are atâtea plusuri în cunoaştere, dar şi atâtea minusuri!? Vedeţi, de exemplu, cu stereotipurile astea etnice, cât de mult au evoluat şi la noi. Oamenii nu mai au aceeaşi încâncenare faţă de alte etnii. Apoi, chiar şi stereotirpurile şi comportamentele bărbat-femeie; tradiţia la care tot facem noi trimitere are puncte albe, dar are şi puncte negre. Şi vă dau numai exemplul cu copiii, cu vorba aceea că bătaia e ruptă din soare. Televiziunea are avantaje. O dată, ne pune în contact cu lumea, vedem altfel, ieşim dintr-un fel de etnocentrism, grupocentrism, vedem şi altceva. Şi are o funcţie foarte importantă, de divertisment, care nu e de neglijat. E simplu un experiment mental numai, să nu mai transmită nimeni, nimic, două săptămâni. Sau să ne bage două săptămâni programul lui Ceauşescu. Pe de altă parte, pentru foarte mulţi este o dependenţă, nu din cele mai nocive însă, şi e o realitate cvasiinerentă, nu ai ce face cu ea. Toată problema este să ne educăm copiii începând din familie, să fie selectivi şi să determinăm  -asta ţine de opinia publică, de societatea civilă- ca aceste programe şi mai ales ştirile să fie cât mai oneste. Din păcate, la noi –comparând şi cu alte ţări- se marşează foarte mult pe mondenism, ce o face o divă sau alta. Altfel spus, televiziunea ar trebui să aibă un accentuat caracter educativ; nu dai numai pe gustul populaţiei, ci încerci să şi ridici acest gust. Televiziunea are multe părţi negative, dar pe acest fundal social eu cred că factorul fundamental este ridicarea prin educaţie sistematică şi atunci creşte şi simţul de a te raporta critic la informaţie. Astfel, pe termen lung i s-ar impune şi televiziunii să-şi schimbe modalităţile şi conţinutul a ceea ce transmite”.