Seducţia şi tirania televizorului: depresie, sictir şi resemnare

Privitul la televizor influenţează în mod definitoriu viaţa omului contemporan, dar spre deosebire de orice alte medii de comunicare, ecranul TV, cât şi mesajele transmise prin televiziune defavorizează definitoriu dezvoltarea şi funcţionarea normală a creierului uman.

Cercetările neuropsihologilor demonstrează că vizionarea TV alterează în special capacităţile cognitive ale persoanei umane. Nu numai procesul învăţării este dezavantajat, ci şi gândirea logică şi analitică, discursivitatea, capacitatea de exprimare a ideilor, creativitatea şi chiar dezvoltarea inteligenţei. Citându-l pe Virgiliu Gheorghe, autorul volumului „Efectele televiziunii asupra minţii umane”, pe termen lung, vizionarea TV diminuează semnificativ capacitatea de implicare în propria existenţă, determină pasivitate în planificarea activităţilor viitoare, în organizarea programului zilnic. „Copiii nu mai ascultă astăzi poveşti şi nu mai au chef să le citească. Televizorul satisface această nevoie, fără însă a împlini şi funcţia pe care poveştile o ocupau, respectiv învăţarea limbii şi dezvoltarea gândirii”, precizează Virgiliu Gheorghe în cartea ea.

Stres+confuzie= TV

Toate studiile arată, aflăm din volumul lui Virgiliu Gheorghe, că proporţional cu creşterea stresului, a confuziei, a panicii, se măreşte dependenţa de mass-media în modelarea comportamentelor. Însă mass-media şi televiziunea sunt cunoscute ca factori principali în crearea confuziei şi în generarea stresului, astfel că, odată cu creşterea timpului de vizionare, creşte şi dependenţa de mesajele mediatice. „Oamenii singuri, uitându-se la televizor, se simt mai puţin insinguraţi. După vizionare însă, singurătatea de adânceşte şi mai mult, devine o povară insuportabilă, oricum, mai puţin tolerabilă decât era înainte de deschiderea televizorului. Cu cât oamenii se uită mai mult la televizor, cu atât se simt în lipsa acestuia mai stresaţi, mai singuri, cu mintea împrăştiată, mai irascibili şi anxioşi, mai epuizaţi, deconcentraţi şi pasivi, goliţi sufleteşte”, se precizează în cartea mai sus amintită.

Despre caracterul hipnotic al vizionării TV, cât şi despre dependenţa de televizor, s-au scris zeci de volume de specialitate. Cu toate acestea, tot mai mulţi oameni preferă „somnambulismul conştient” în faţa televizorului, căutând acţiunea, suspansul, senzaţionalul, emoţiile sau sentimentalul. Există, însă, şi persoane care au renunţat definitiv la televizor, o dată cu accesul facil la internet.

 Televizorul, inutil

Clujeanul Silviu Cucerzan, în vârstă de 29 de ani, nu are televizor de aproximativ şapte ani şi chiar şi înainte petrecea foarte puţin timp în faţa televizorului deoarece prefera activităţile în natură. Astăzi, Silviu practică mult sport, are mai multe hobby-uri şi preferă să se informeze despre ceea ce se întâmplă în jurul său, din mediul online.„Am renunţat la televizor deoarece îl consider inutil. Nu sunt un fan al emisiunilor de entertainment. Nu sunt interesat de ştirile televizate, iar documentarele şi filmele le pot alege de pe internet. Nu îmi place să mă uit la un playlist presetat, ci prefer stilul Video on demand”, precizează Silviu. În timpul liber tânărul a ales să citeasă sau să studieze subiectele de care este interesat, pe internet. Din punctul lui de vedere mediile de informare sunt inaccesibile oamenilor obişnuiti. În schimb, mediile accesibile sunt cele de dezinformare. Atitudinea lui Silviu faţă de persoanele care manifestă o anumită fascinaţie pentru micul ecran este una normală, spune el. „Atitudinea este cea pe care o am şi faţă de persoanele care aleg teatrul, opera, cinematograful, lăutarii. Nu cred că modul în care un om se distrează îl defineşte ca persoană . Ca urmare, consider că televiziune este în mare proporţie un mod de entertainment şi într-o proporţie neglijabilă mod de educare”, declară Silviu Cucerzan.

 Pot trăi fără televizor!

Raluca Bugnar este o altă tânără din Cluj care la vârsta de aproape 30 de ani a ales să renunţe la televizor de mai bine de zece ani. Nu refuză invitaţiile în emisiunile televizate în care este chemată să dezbată anumite evenimente cinematografice sau să îşi expună opiniile în domeniul în care a acumulat experienţă. Contactul ei cu televiziunea, însă, se limitează la aceste momente. În rest, pentru informare se rezumă la presa scrisă şi la internet, exersându-şi astfel liberul arbitru. „Faptul că nu am TV nu înseamnă că nu ştiu ce se dă la TV”, mărturiseşte Raluca, spunând că apelează uneori la streaming-ul media de pe site-urile televiziunilor pentru a urmări evenimente de interes.

Reporter: Care este motivul care v-a determinat sa renuntaţi la televizor?A existat un anumit moment care a stat la baza deciziei?De cât timp nu aveţi televizor şi, aproximativ, cât timp petreceaţi în faţa televizorului în copilărie sau în adolescenţă?

Raluca Bugnar: Am lăsat televizorul în urmă când am plecat la liceu. E drept că gazda mea avea unul, dar noi nu apucam să ne uităm la el fiindcă aveam foarte puţin timp liber şi preferam să facem altceva cu el. Apoi am venit la facultate în Cluj şi mi-am dorit un laptop pe care să pot lucra, în niciun caz un televizor. Aşadar, nu mai am televizor de 14 ani, din 2000. În copilărie lăsam televizorul să meargă pe fundal de câte ori eram singură în cameră (de regulă pe canale de muzică, dar mă mai uitam şi la serialele şi filmele – slabe – de după-masa). Seara, părinţii mei se uitau la toate buletinele de ştiri şi la toate talk-show-urile politice, deci am crescut cu ele. Şi sâmbăta cu Teleencilopedia!

R.: Cu ce va ocupaţi timpul pe care alţii îl alocă privitului la televizor?La ce alte alternative ati apelat?

R.B.: Ocuparea timpului a venit de la sine, nu e ca şi cum mi-aş fi bătut vreodată capul cu dilema „ce să fac acum că nu mai am televizor”. În loc de privit la televizor, la ce îmi dau „ei” să văd, mă uit la ce seriale vreau eu, online. Da, nu e încă legal, dar e mai sănătos să îţi exersezi liberul arbitru şi să vezi o diversitate mai mare de producţii tv. Apoi, timpul meu se împarte între filme la cinema sau la festivaluri, teatru (independent, mai ales în ultima vreme), citit (cărţi, dar şi reportaje, interviuri şi ce mai pescuiesc de pe www) şi cât mai multe concerte. Pot trăi fără  televizor, dar nu pot trăi fără muzică live.

R.: Care sunt principalele medii de informare pe care le folositi in lipsa televizorului?

R.B.: Presa scrisă şi radio-ul. Şi apoi, sunt anumite emisiuni tv, cum ar fi „România, te iubesc”, care pot fi urmărite şi online, fiind încărcate pe youtube. Plus că se face streaming pe site-urile televiziunilor şi când e un eveniment pe care vrei să-l urmăreşti, poţi şi fără tv. Faptul că nu am tv nu înseamnă că nu ştiu ce se dă la tv. Cum spuneam, se poate urmări şi prin internet orice, de la Banciu la Badea, de la „Acces Direct” la emisiunile unde se caută talente, de la „Noră pentru mama” la meciuri de fotbal. Aleg să văd (online) doar cât e necesar să mă lămuresc că nu pierd nimic.

R.: Aţi întâmpinat anumite probleme de socializare în anumite contexte în care anturajul făcea referire la teme de interes tratate la televizor?

R.B.: Doar când se vorbeşte despre reclamele tv. Acelea îmi scapă de multe ori, deşi ţin aproape de publicaţia IQAds. A trebuit să văd toate reclamele cu porcuşorul albastru agresiv ca să râd la glumele cu „FICAAAT!”.

R.:Consideraţi că exista loc pentru televiziune în educaţia unui copil sau din punctul dumneavoastră de vedere ar trebui renunţat definitiv la acest mod de educare?

R.B.: Dacă eu aş avea un copil, nu l-aş lăsa la televizor. Asta nu înseamnă că nu i-aş arăta filme şi tot ce mai ţine de zona vizualului, dar mi-ar fi teamă să-l las să-i fie pisaţi creierii cu ceea ce este difuzat la TV acum.

R.:Care este atitudinea dumneavoastră faţă de persoanele care manifestă o anumită fascinaţie pentru micul ecran?

R.B.: „Mila şi sila” – citez Implant pentru Refuz.

R.: Din experienţa dumneavoastră, care consideraţi că sunt efectele cele mai nocive ale televizorului în dezvoltarea individuală?

R.B.: Televizorul te reduce mintal, îţi inhibă imaginaţia şi spiritul critic şi te face să crezi că nu ai de ales, că „atâta e, asta e”. Aparenta diversitate, dar permanenta mocirleală de pe posturile tv n-au cum să îţi inducă altceva decât depresie, sictir, resemnare. A, şi spaimă de la toate buletinele acelea cu ştiri citite pe un ton de sfârşit de lume, peste care se suprapune o coloană sonoră ca de film thriller… La sentimentul că lumea e mică şi plictisitoare contribuie şi faptul că, până şi filmele bune ajung să-i streseze pe telespectatori căci sunt reluate într-o disperare (dacă televiziunile tot au plătit drepturi de difuzare, măcar să scoată şi untul din ele). Din păcate, puţini oameni talentaţi şi capabili rezistă în televiziune. Sunt curioasă ce se va întâmpla cu DIGI 24, singura televiziune românească pentru care mi se pare că merită să porneşti televizorul, dacă-l ai.

„Mass-media nu numai că ne spune la ce să ne gândim, ne structurează câmpul de preocuări, dar şi produce schimbări cognitive în reprezentările publicului. Media, arată cercetătorii, ne învaţă ce importanţă trebuie să se acorde unei probleme sau unui eveniment ţinând seama de atenţia pe care ea însăşi i-o acordă. Sub presiunea bombardamentului mediatic, spre exemplu, evenimentele politice, sportive sau comerciale vor căpăta un relief deosebit în preocupările oamenilor, deşi acestea nu sunt atât de importante pentru viaţa lor personală”,   fragment „Efectele televiziunii asupra minţii umane”, Editura Prodromos, 2006, autor Virgiliu Gheorghe

„În discuţiile privitoare la televiziune, este criticată îndeosebi natura mesajelor acestuia, caracterul erotic, violent, comercial, fără a se lua în seamă posibilitatea ca însuşi mediul TV să predispună, prin natura sa, către transmiterea în mod prioritar a unor mesaje de un anumit tip. Alături de mesajul erotic, violenţa ocupă unul dintre primele locuri, ca pondere, pe canalele TV din întreaga lume”, fragment „Efectele televiziunii asupra minţii umane”, Editura Prodromos, 2006, autor Virgiliu Gheorghe