Clujul lui Lucian Blaga

În vremea când personalitatea lui Lucian Blaga era respectată. 21 mai 1935, Viena. În Gara Centrală a capitalei Austriei, Nicolae Titulescu este salutat de câţiva colaboratori. De la stânga la dreapta: Lucian Blaga, Cornelia Blaga, Nicolae Titulescu, Catherine Titulescu, Caius Brediceanu. Fotografie din colecţia Brediceanu-Blaga

Muzeul Naţional al Literaturii Române are lacăt pe uşă. Consilierii municipiului Bucureşti n-au vrut să aloce bani pentru a-l ţine în viaţă. Tezaurul patrimonial a fost împachetat şi depozitat într-un spaţiu administrat de Imprimeriile Statului. Cât timp vor rămâne acolo, îngrămădite şi ascunse publicului, 300.000 de manuscrise şi fotografii care au aparţinut celor mai preţuiţi scriitori ai culturii române nu se ştie. Dar spaţiul găsit pentru depozitarea lor face cunoscut, involuntar, locul pe care îl ocupă cultura în statul român: Imprimeriile sunt în insolvenţă, asemeni grijii autorităţilor pentru prezervarea patrimoniului cultural. Constituția României, la articolul 33, garantează libertatea cetățenilor de a accede la valorile culturii naționale și prevede că statul este responsabil de protejarea și conservarea moștenirii culturale. În cazul tezaurului literaturii româneşti, statul a eşuat în a-şi îndeplini îndatoririle constituţionale. Între alţi titani ai literaturii române, victimă a dezinteresului autorităţilor este şi Lucian Blaga. Fiica marelui literat şi filosof a adresat o scrisoare amară premierului Victor Ponta, reproşându-i modul „stalinist” în care fondul Blaga al muzeului a fost împachetat şi depozitat la fosta Casă a Scânteii.

Formularea nu are desigur acoperire, starea deplorabilă a muzeului nu e consecinţa luptei de clasă, ci a dezinteresului, dar, ca moştenitoare a unei personalităţi ostracizate de regimul comunist, doamna Orli Blaga este îndreptăţită să o folosească. Mai ales că este profund îngrijorată de posibilitatea deteriorării ireparabile a manuscriselor tatălui. Fiind scrise în majoritate cu creionul, acestea sunt cu atât mai perisabile.

Urme ale trecerii lui Lucian Blaga în Cluj sunt numeroase. Oraşul este însă departe de a-i oferi locul meritat celei mai importante personalităţi culturale româneşti pe care a găzduit-o vreodată. Clădirile în care Blaga a locuit, spaţiile unde acesta a creat, a iubit sau s-a relaxat sunt cunoscute de specialişti. Nimic de genul plăcuţe, însemne, ghiduri, nu le indică publicului. În acelaşi timp cu pierderea manuscriselor, la Bucureşti, se şterg şi semnele paşilor lui Blaga în Cluj.

Despre opera şi personalitatea poetului şi filozofului Lucian Blaga s-au scris până astăzi zeci de eseuri, disertaţii şi cărţi şi tot atât de multe interviuri sunt luate anual persoanelor încă în viaţă care l-au cunoscut pe poet sau pe familia acestuia. Se speră de fiecare dată ca măcar un amănunt din viaţa lui Blaga să nu fi fost consemnat încă într-un volum, însă prea puţine sunt cotloanele din trecutul lui Lucian Blaga în care nu s-a pătruns până astăzi. Scriitorul clujean Mircea Popa este una dintre personalităţile culturale ale oraşului care a dedicat numeroase pagini ale volumelor sale vieţii acestei personalităţi impunătoare şi polivalente a culturii interbelice care a fost Lucian Blaga. Nu l-a cunoscut personal pe poet, însă a avut ocazia să îl observe de la distanţă şi să o cunoască pe soţia acestuia, Cornelia, când a editat volumul „Ceasornicul de nisip” în 1973. Am avut oportunitatea să aflăm de la scriitorul Mircea Popa, ce înseamnă „Clujul lui Lucian Blaga”, care au fost momentele cheie din viaţa poetului şi nu în ultimul rând care au fost „muzele” care l-au inspirat în timpul vieţii.

Dacă până la Unire oraşele culturale importante erau oraşele Blaj, Braşov şi Sibiu, Clujul a fost după 1918 oraşul cel mai căutat de intelectuali. Oraşul a devenit un centru universitar de primă mână, centru de presă, un centru care viza majoritatea instituţiilor administrativ-culturale ale Transilvaniei. Aflăm de la scriitorul Mircea Popa că în momentul în care Lucian Blaga şi-a încheiat studiile filozofice la Viena şi şi-a susţinut şi teza de doctorat în noiembrie 1920, el s-a fixat la Cluj, asta şi datorită unei împrejurări de familie speciale. Aici la Cluj, fratele Corneliei Blaga, care era deja logodnica lui, avea o casă pe strada Moţilor nr. 20. Prima lor locuinţă a fost aceasta, oferită de Caius Brediceanu. Clujul a fost apoi şi oraşul în care s-a celebrat căsătoria lui Lucian Blaga cu logodnica lui Cornelia, la biserica din deal, care se găseşte astăzi pe strada Bisericii Ortodoxe. Stabilindu-se la Cluj, prima meserie pe care a îmbrăţişat-o a fost gazetăria.

Clujul gazetăriei lui Lucian Blaga

Lucian Blaga a devenit redactor şi colaborator al ziarului „Voinţa” la care a fost prezent cu rubrica Note. Unele dintre aceste  erau nesemnate, dar au fost identificate de Mircea Popa şi publicate în ediţia intitulată „Ceasornicul de nisip”. Parte a publicisticii lui Blaga nu a fost cunoscută tocmai pentru că majoritatea notelor erau nesemnate. „Nu le semna pe toate pentru că era un colaborator permanent al publicaţiei şi se înţelegea de la sine că îi aparţin lui. Preocupările lui în acea perioadă erau foarte diverse. Citea foarte multe cărţi de ştiinţă, îl interesa astronomia, istoria, biologia, sociologia. Era etapa în care nu se fixase încă asupra temelor mari filozofice pe care le va dezvolta, de aceea abordează subiecte foarte diverse, comentează cărţi, fenomene culturale şi le interpretează dintr-o perspectivă filozofică”, precizează Mircea Popa.

După sistarea ziarului „Voinţa”, Lucian Blaga continuă să scrie pentru ziarul „Patria” din 1922, până în 1924. Din punct de vedere gazetăresc anii aceştia au fost cei mai rodnici pentru Blaga.

Activitatea diplomatică

Din 1924 are loc strămutarea lui Lucian Blaga la Lugoj după ce comisia îi amână docenţa în estetică  la Universitea din Cluj. A preferat să meargă la Lugoj unde se afla familia soţiei lui, Cornelia. Cei doi căsătoriţi au locuit în casa din vie din Lugoj până în 1926, când la îndemnul lui Caius Brediceanu, Blaga a încercat să intre în diplomaţie. „Mai întâi a încercat în 1921, să facă o cerere la Ministerul de Externe de a fi trimis în Paris, dar Ministerul l-a numit cancelar doar la Bucureşti. S-a pregătit în continuare pentru profesia de diplomat şi puţină lume ştie că a urmat doi sau trei ani de studii juridice la Universitatea din Cluj. În 14 octombrie 1926 a fost numit ataşat de presă la Varşovia, numire care marchează începutul unei cariere diplomatice longevive. A ocupat mai târziu acelaşi post la Berna şi la Viena. Activitatea lui diplomatică s-a încheiat ca ministru plenipontenţiar în Portugalia, la Lisabona, în 1938, după ce fusese în ţară secretar de stat în guvernul lui Octavian Goga. Ce înseamnă pentru Blaga Clujul publicistic?Afirmarea şi debutul în paginile ziarului Voinţa, colaborarea la ziarul «Patria» şi colaborarea în 1924 la «Cultura», revistă scoasă de Sextil Puşcariu. La această revistă a semnat cu pseudonimul Luca Moga, după numele mamei sale”,   povesteşte Mircea Popa.

După ce în 1937 este ales membru al Academiei Române în 1938 Lucian Blaga devine profesor universitar de filozofie a culturii la Universitatea din Cluj. În 1940, Universitatea se mută la Sibiu şi toţi universitarii clujeni părăsesc Clujul. Urmează etapa sibiană a poetului care durează până în 1946, când se reîntoarce la Cluj. La început a locuit la familia lui Ion Chinezu, un cunoscut profesor universitar şi directorul revistei Gând Românesc, apoi a găsit o casă, la marginea oraşului, pe strada Martinuzzi, nr. 14, care a devenit astăzi strada Măcinului. În această locuinţă şi-a petrecut anii din urmă.

Vizită pe strada Martinuzzi

Astfel casele în care a locuit Lucian Blaga au fost: pe strada Moţilor nr. 20, pe strada Avram Iancu nr. 3 şi la reîntoarcerea de la Sibiu pe Martinuzzi, 14. Deşi fiecare dintre aceste case ar merita o plăcuţă comemorativă, doar locuinţa de pe strada Martinuzzi are o asemenea placă.  „Am fost în vizită în locuinţa de pe strada Martinuzzi în momentul în care am editat «Ceasornicul de nisip» în 1973, la editura Dacia. Am fost invitat la doamna Cornelia Blaga şi am văzut camera în care a locuit poetul, avea o bibliotecă, un portret făcut de Elena Popea. Avea şi alte tablouri acolo, iar în bibliotecă erau foarte multe cărţi în limba germană. Această bibliotecă a fost dusă de doamna Dorli Blaga la Bucureşti, în momentul în care familia Pintea a solicitat eliberarea locuinţei. Doamna Cornelia Blaga a fost mutată de fiica ei în altă locuinţă unde s-a stins din viaţă. În ultimii ani Cornelia Blaga a fost amnezică. Mă suna la două-trei zile să îmi mulţumească iar pentru carte. M-a invitat atunci la un balet cu Zamolxe dat de Opera Română fiindu-mi recunoscătoare pentru editarea acelei cărţi despre publicistica soţului ei”, îşi aminteşte Mircea Popa.

Cariera universitară

Ca profesor de filozofie Lucian Blaga era foarte apreciat de studenţii lui, deşi nu avea o oratorie catedratică foarte elevată, aflăm de la Mircea Popa. Vorbea destul de monoton şi de obicei îşi citea cursurile. Aveau un conţinut de idei foarte bogat.

De Cluj se leagă şi anii din urmă când poetul a fost scos de la catedră prin reforma învăţământului de la 1948. A fost numit mai întâi profesor cercetător al Institutului de Istorie din Cluj. Acolo a elaborat lucrarea de mare valoare numită „Gândirea filozofică românească în secolul al XVIII-lea”. De la Institutul de Istorie a trecut ca bibliotecar la Biblioteca Academiei Române, unde era director profesorul Dumitru Popovici. Bilioteca Academiei se afla în birourile unde se află astăzi birourile administraţiei în Biblioteca Centrală Universitară.  „În perioada aceea Lucian Blaga a primit şi comanda de a lucra la traducerea lui Faust a lui Goethe şi pentru a avea linişte şi răgaz să lucreze i s-a dat o cămăruţă sub scările care urcă la etaj, care mai târziu a primit numele de «Bârlogul lui Faust». Camera se afla sub «nebănuitele trepte», cum le numea poetul. A tradus acolo Faust, dar şi Lessing, «Nathan Înţeleptul». Era vizitat acolo de foarte mulţi foşti studenţi, în special de discipolii Cercului Literar de la Sibiu”, spune scriitorul Mircea Popa.

Prin moartea lui Dimitru Popovici, Lucian Blaga  a fost numit şi director al Bibliotecii Academiei. A fost invitat să lucreze în 1953 la secţia de istorie literară şi folclor la Institutul de Lingvistică de pe strada Emil Racoviţă. La această secţie el a ajuns cercetător alături de Ion Breazu, Ioan Muşlea şi Liviu Rusu. „I s-a propus să realizeze în cadrul Institutului un studiu care avea ca temă românii în periodicele germane din Transilvania pentru care a adunat foarte mult material. Aceste fişe nu au apucat să fie asamblate într-o lucrare în timpul vieţii. Eu ca student, mergând la Institutul de Lingvistică îl vedeam acolo pe poet care şi-a adus diploma de doctor şi de licenţiat de la Universitatea din Viena. A predat-o secretarei să fie copiată şi după ce a plecat ne-am dus cu toţii să vedem cum arăta pe viu o diplomă”, spune Mircea Popa.

Scriitorul Mircea Popa/Foto: Dan Bodea

Unchiul Lulu

Scriitorul Mircea Popa  îşi reproşează şi astăzi că nu a îndrăznit să îl abordeze personal pe poet. „Între 1956 şi 1960 eu mi-am făcut studenţia şi printre acţiunile pe care trebuia să le facem erau şi întâlnirile cu scriitori. Noi îl propuneam, însă nu ne accepta nimeni propunerea. Îl ştiam de departe, deoarece în an cu mine aveam o colegă, Monica Dobrin, din Lugoj, care era rudă cu Lucian Blaga şi ea îi spunea «Unchiul Lulu». Când ne întâlneam pe stradă cu poetul, el saluta tare ceremonios pe nepoata lui. Îl ştiam pe Lucian Blaga dar nu am îndrăznit să stăm de vorbă cu dânsul, ceea ce a fost o prostie din partea noastră”, spune astăzi Mircea Popa. Acesta îşi aminteşte că erau în acea perioadă mulţi studenţi care îl urmau pe poet în plimbările lui. „El venea de sus, din zona Cipariu, cobora şi în drum se afla casa în care locuia Gheorghe Grigurcu. Blaga îi bătea în geam şi Grigurcu îl însoţea în plimbări. Blaga sonda nivelul de cunoştinţe şi nivelul de înţelegere al studenţilor. Grigurcu povesteşte în cartea lui despre aceste plimbări cu Lucian Blaga”, spune Mircea Popa. Lucian Blaga s-a pensionat de la Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară în aprilie 1959, iar toamna cade bolnav. Din noiembrie 1960 este internat până în 6 mai 1961, când a decedat.

Ostracizarea lui Lucian Blaga

Prin reforma învăţământului din 1948 au fost scoase din învăţământ vârfurile universitare. Din 1947 când a publicat ultimele sale versuri în „Viaţa Românească”, Lucian Blaga nu a mai fost publicat până în 1953 când a revenit în revista Steaua cu „Prolog în cer” din traducerea lui „Faust”. Până atunci a lucrat doar pentru sertar. Prima colaborare cu poezii originale s-a produs abia în 1954 în paginile revistei Steaua cu poezia „Fântânile”. În momentul când poetul ţinea conferinţe, acestea se ţineau cu săli pline. „În 1957, în aprilie, i s-a dat voie să revină în atenţia publică cu o conferinţă pe care a ţinut-o la Biblioteca Centrală Universitară, sub titlul „Întâlniri cu Goethe”. A fost aşa mult public, încât responsabilii de la partid şi-au luat angajamentul de a nu-l mai lăsa să vorbească”,   povesteşte Mircea Popa. Dintre locurile din Cluj care îl amintesc pe Lucian Blaga exista pe strada Napoca de astăzi pensiunea doamnei Bolchiş. „Cât timp a lucrat la Biblioteca lua masa acolo împreună cu doctorul Iubu şi doamna Bolchiş îi servea personal. Blaga spunea despre ea că este cloşca cu puii de aur, iar doamna Bolchiş replica: numai unul e de aur, ceilalţi sunt numai auriţi. E perioada în care Blaga face numeroase ieşiri la Valea Drăganului împreună cu doctorul Iubu”, consemnează Mircea Popa.

Muzele poetului

Una dintre femeile importante din viaţa lui Lucian Blaga a fost Eugenia Mureşanu, o femeie  pasionată de literatură şi de scris. Fiind originară de la Ocna Sibiului şi vizitând-o pe mama ei, l-a căutat pe Blaga la Sibiu. „El se afla în birou împreună cu asistentul lui când a intrat această frumoasă femeie care a devenit personajul Octavia în romanul său, «Luntrea lui Caron». La Ocna Sibiului au avut mai multe întâlniri, Blaga a primit invitaţia de a trimite nişte texte la Viaţa Ilustrată şi s-a născut un fel de dialog epistolar, dialog poetic între cei doi. La întoarcerea la Cluj, Blaga a devenit un frecventator al casei de pe Bisericii Ortodoxe unde Eugenia Mureşanu obişnuia să ţină şi un cenaclu literar”, aflăm de la Mircea Popa.

După Eugenia Mureşanu, Elena Daniello a devenit o altă muză a poetului, numită de Bazil Gruia, „perioada elenică” a iubirii blagiene. Aceasta locuia pe strada Eminescu nr. 3. Între aceste muze, Elena Daniello, care reprezintă iubirea cerească, idealizată şi Eugenia Mureşanu, care este iubirea pământească s-a interpus, potrivit lui Mircea Popa şi un mic episod amoros cu studenta Coca Rădulescu, pe care lectorul de italiană de la Bucureşti, Rosa del Conte, a trimis-o cu un mesaj la Blaga. Poetul s-a îndrăgostit de această tânără, deosebit de frumoasă. „Blaga era un plimăbreţ şi îi plăcea să viziteze locuri frumoase, pitoreşti din diferite zone ale ţării. Avea o soră căsătorită la Bisitriţa şi în acea zonă a cumpărat o casă. Şi-a petrecut o vară la Căpâlna, obişnuia să meargă la Boca del Rio, Gura Râului de lângă Sibiu. În anii din urmă, mergea la Valea Drăganului unde doctorul Iubu avea o cabană. Îi plăcea foarte mult zona cetăţilor dacice. La Lancrăm erau Râpile Roşii, o altă zonă frecventată de poet. În 1947 a petrecut o vară la Beiuş.

În Cluj îi plăcea să meargă la două grădini pe care le avea familia Daniello. Una dintre acestea se afla pe strada Donath. O altă grădina era a compozitorului Augustin Bena unde era văzut Blaga de mai multe ori în compania unor personaje feminine. Poetul Teohar Mihadaş îmi povestea că l-a surprins odată într-o grădină, unde Lucian Blaga s-a aplecat pentru ca pe spinarea lui să urce o tânără să culeagă un măr”, şi-a amintit pentru Transilvania Reporter, Mircea Popa.