Ești ceea ce privești!

În timp ce urcam pe munte, un amic mi-a spus să uit de absolut tot și să fiu prezent acolo, să privesc micile detalii și să le las să pătrundă în existența mea.
Dacă privești fluturele cu atenție, spunea el, pentru o clipă te identifici cu zborul lui, cu bătaia lui din aripi. El intră în existența ta, iar tu devii el prin faptul că ești martor la fenomenul existenței lui. Nu există trecut, nu există viitor, doar prezentul în care percepi contextul în care ființezi. Le fel se întâmplă cu florile, cu răsăritul, cu apusul, cu marea, cu muntele, cu păsările, cu cerul, cu iubita, cu piatra pe calci. Dacă le privești cu atenție și le lași să pătrundă în propria ființă, aproape că se aștern într-o ordine naturală și te fac să te simți conectat la o energie a începuturilor, plină de armonie.

Din păcate, astfel de momente de evadare din cotidian nu țin niciodată prea mult. Suntem deseori atât de stresați sau de grăbiți în propria rutină, încât nu mai vedem frumosul din jurul nostru.
Nu avem timp de exerciții de iluminare. Stilul de viață occidental a ajuns să ne domine atât de mult, încât uităm că a trăi nu înseamnă neapărat numai “a avea”, ci și „a fi”.
Nu mai vedem lumea din jurul nostru, uităm să mai trăim conectați la natură așa cum odinioară o făceau bunicii noștri, de pildă. Trăim acum virtual prin rețele de socializare, admirăm fotografiile sau postările altora sau ne uităm la nu știu ce filme de amor, în loc să ne trăim propria viață.

Mai mult, ne trăim existența prin știri și uităm de propriile percepții. Preferăm să privim lumea prin ochii altora, ne uităm la talk-show-uri, la judecățile lor prefabricate, în loc să judecăm chiar noi realitatea. Unii ne spun că Băsescu este cel mai mare rău al istoriei, alții că este salvatorul justiției. Ponta este ba un premier tânăr care promite, ba o slugă, un plagiator, un mincinos, un impostor. Badea și Gâdea mai au puțin și îi înjură în față pe procurori și pe basiști. Banciu și cu Turcescu nu se lasă mai prejos și punctează la fiecare atac din partea opusă. “Jeguri, scârbe ordinare, împuțiți, pielea p…ii etc”. sunt câteva din calificativele pe care, în goana lor pentru audiență, așa-zișii jurnaliști le lansează în fiecare seară în spațiul public de o bună bucată de vreme.

Ne lăsăm zilnic invadați de dejecțiile lor discursiv edictate de lupta pentru putere. Nu mai există cenzură, autocenzură, nu mai există limite, am căzut în cealaltă extremă. Spațiul public din România pare să se fi transformat într-o hazna ordinară în care fiecare aruncă cu ce poate. Și toate mizeriile lor ajung în spațiul nostru privat prin micul ecran sau prin Internet, murdărind-ne prin cuvinte și sensuri abjecte.

Poate nu ne dăm seama, dar discursul politicienilor și mesajul jurnaliștilor se reflectă și în manifestarea identității noastre colective ca națiune. Cuvintele lor pătrund în spațiul nostru personal și devin cuvintele noastre. Altfel spus, noi și copiii noștri suntem în bună măsură și ceea ce privim.

Aș vrea să închid televizorul, să nu mai aud niciodată de Băsescu, Ponta, Badea, Gâdea, Banciu sau Turcescu, de toți cei care într-un fel sau altul îmi invadează spațiul personal cu discursul lor infect.
Nu mai vreau. Ajunge! Dar sunt dependent de știri și peste tot tehnologia mă ispitește să văd dincolo de orizontul experienței mele directe. Nu pot trăi în afara civilizației, deși nu ar strica să închid televizorul măcar o vreme. Poate că lumea în care aș trăi s-ar igieniza aproape natural. Știu multe persoane care nu sunt interesate de politică. Unele dintre ele, deși absorbite în cotidian, mai au timp să vadă că a venit primăvara sau că se apropie toamna, că au înflorit salcâmii sau că păsările au început să cânte. În lumea lor, fără politică și fără “breakingnews”, totul pare mai așezat și mai frumos. Păcat că mulți dintre ei au renunțat la vot.

Dar nu putem renunța cu toții la vot, nu putem fugi de politică prin neimplicare, prin abandon doar de dragul unei germofobii politico-mediatice, ce vrea să evite egoist manifestarea urâtului existența proprie. Trebuie să ne implică și e clar că e nevoie de o schimbare!
Poate că ar trebui desființat CNA-ul, pentru că în formula actuală e total impotent în fața mizeriilor mediatice produse de politicieni sau jurnaliști. Sau poate ar trebui regândită legislația privind libertatea de expresie, poate că ar trebui găsită o soluție ca tot ceea ce este abject, repudiabil și total indecent să nu mai ajungă pe ecrane și poate că nici în politică. Poate că e nevoie și de o lege a presei pentru că e clar că pe malurile Dâmboviței autoreglementarea nu pare să funcționeze.

În fine, poate că e cazul ca România să aibă lideri mai puțini slobozi la gură, mai reținuți în prezența și discursul public, mai centrați pe fapte și proiecte concrete, nu pe artificii de imagine, așa cum au fost politicienii ultimului deceniu.