Aproape totul despre Jazz

Cea de-a doua ediție a Jazz in the Park,  festivalul care aduce muzica bună în Parcul Central din Cluj-Napoca, începe vineri, 4 iulie, cu momente muzicale de excepție și activități pentru toate categoriile de vârstă. Cu greutate în programul festivalului rămân concertele de muzică jazz care vor aduce pe scenă genuri diverse. Mai jos, vă prezentăm o incursiune în lumea jazz-ului, o lume definită de ritm şi improvizaţie.

La începutul secolului XX, în sudul Statelor Unite ale Americii se năştea un nou stil muzical, derivat din melodiile populaţiei de culoare, urmaşa a sclavilor de origine africană. Avea tonalităţi de blues, dar şi influenţe europene. Era un stil liber, fără prea multe note muzicale scrise, care se baza în special pe improvizaţie. Stilul a fost botezat jazz şi este considerat singura formă de manifestare artistică din istoria culturii care s-a dezvoltat în Lumea Nouă.

Originea denumirii

Chiar dacă i se cunosc rădăcinile, originea şi semnificaţia iniţială a denumirii “jazz” – care, la început, era pronunţat jass – este controversată. Unele surse spun că, din punct de vedere fonetic, se înrudeşte cu expresia “chasse-beau”, o figură de dans din Luisiana, fostă colonie franceză. Alte surse susţin că ar deriva din “Jézabel”, numele unei prostituate din New Orleans, în ortografie americană “Jazz-Bel”. În jargonul populaţiei locale cuvintele “jasm” sau “gism” înseamnă rapiditate şi energie, au însă şi o semnificaţie erotică. În 1917, formaţia Original Dixieland Jazz Band a avut mult succes la “New York Columbus Circle”, şi cuvântul “jazz” a intrat în vocabularul curent, deşi apăruse deja cu referire la muzică în 1913 într-un ziar din San Francisco, fără să fi avut un deosebit ecou.
Ca în mai toate stilurile muzicale, jazzul este definit prin mai multe curente, dezvoltate de-a lungul anilor: New Orleans Dixieland în anii 1910, sub-stilul pe nume Swing din anii 1930, Bebop de la jumătatea anilor 1940, ca şi o varietate de Jazz Latin, Brazilian sau Afro-Cubanez. Acid Jazz este unul din cele mai însemnate sub-stiluri şi a inspirat apariţia altor stiluri muzicale, precum funk şi hip-hop.

Evoluţia stilurilor în muzica jazz

Dacă în privinţa originii denumirii nu există un consens, despre „locul naşterii” jazz-ului, lumea pare să se fi pus de acord: New Orleans, în jurul anului 1900. Totuşi, o muzică asemănătoare exista în acel timp şi în Kansas City, Saint Louis sau Memphis, iar înainte de stilul “New Orleans” a fost un alt stil celebru, şi anume “Ragtime” – foarte ritmat, compus pentru pian, iubit de muncitorii care construiau căile ferate în Missouri.
Oraşul New Orleans, situat în delta fluviului Mississippi, a devenit centrul în care s-a cristalizat un stil muzical practicat în toate localităţile din bazinul fluviului, constând dintr-un amestec de Worksongs, Spirituals şi Blues, redat cu ajutorul mai multor instrumente melodice (trompetă, clarinet şi trombon), cărora li se opuneau instrumentele ritmice (bass, baterie, banjo, eventual pian). Oraşul avea la începutul secolului al XX-lea un amestec de diverse populaţii şi rase, spanioli, francezi, englezi, negri urmaşi ai sclavilor de pe plantaţiile de bumbac, creoli, fapt care explică evoluţia genului.

Stilul “Dixieland”

Către anul 1910 au apărut şi formaţii de muzicieni albi, cum a fost orchestra lui “Papa” Jack Laine sau “Original Dixieland Jazz Band”, cu un stil tehnic mai profesionist, mai lin, dar – spun criticii – mai puţin expresiv. Acest stil de interpretare al muzicienilor albi a fost numit “Dixieland”, pentru a fi deosebit de stilul “New Orleans” al muzicienilor de culoare. Totuşi, cele două stiluri nu erau atât de diferite, iar destul de repede s-au format şi orchestre mixte – “New Orleans Rhythm Kings” şi “Creole Jazz Band”, sub conducerea cornetistului King Oliver. În acest grup a evoluat, ca trompetist secund, Louis Armstrong, omul care avea să joace un rol important în dezvoltarea jazz-ului.
În timpul primului război mondial, centrul muzicii de jazz a devenit oraşul Chicago, unde s-au refugiat mulţi muzicieni din New Orleans – King Oliver, Louis Armstrong cu formaţiile Hot Five şi Hot Seven, Johnny Dodds cu New Orleans Wanderers. Astfel, aşa-numitul “stil New Orleans” este, de fapt, stilul „crescut” în Chicago în jurul anului 1920 de către muzicienii veniţi din New Orleans. Acolo s-a dezvoltat în mod deosebit stilul blues, reprezentat de renumită cântăreaţa Bessie Smith.

Există, totuşi, şi un “stil Chicago”, în care predomină rolul solistului improvizator şi saxofonul devine tot mai mult folosit şi care îl are ca reprezentant pe cornetistul Bix Beiderbecke.

“Swing” şi „Bebop”

Cuvântul “swing” reprezintă un element ritmic, din care se obţine o tensiune caracteristică jazz-ului, însă denumeşte şi stilul de jazz al anilor ’30, când au apărut marile orchestre (Big Bands), între care cea mai cunoscută este cea a clarinetistului Benny Goodman, “The King of Jazz”. Şi pianistul Duke Ellington a pus bazele orchestrei sale în acea perioadă, şi a condus-o până în anul morţii sale, în 1974. Tot în anii ’30 s-au remarcat marii solişti, saxofoniştii Coleman Hawkins şi Johnny Horges, bateristul Gene Krupa, trompetistul Rex Stewart, pianistul Teddy Wilson şi mulţi alţii. Cântăreţe de jazz vestite din această epoca au fost Ivie Anderson, Billie Holliday şi Ella Fitzgerald.
În anii patruzeci, muzicienii au început să renunţe la stilurile existente şi să dea frâu liber imaginaţiei, pe ritmuri foarte susţinute. Aşa a apărut stilul “Bebop”, care se axa pe abilitatea tehnică a interpreţilor şi pe complexitatea ritmică şi armonică – reprezentanţi de seamă fiind pianistul Thelonius Monk, saxofonistul Charlie Bird Parker şi trompetistul Dizzy Gillespie.

Acest stil a marcat şi o schimbare radicală în jazz, care a fost ridicat la rang de artă intelectuală. Alte personalităţi ale stilului Bebop au fost trompetistul Fats Navarro şi cântăreaţa Sarah Vaughan.

Stilurile “Cool Jazz” şi “Hard Bop”

Către sfârşitul anilor ’40 s-a produs revenirea spre o muzică mai liniştită şi mai accesibilă, dar la fel de complexă – iar printre muzicienii care s-au remarcat atunci a fost trompetistul Miles Davis, care făcuse parte din grupul din jurul lui Charlie Parker. Noul stil, numit “Cool Jazz”, este caracterizat prin arcuri melodice relaxate, cu mai puţin vibrato şi rol redus al percuţiei şi s-a extins şi pe coasta de vest a Americii. Alţi reprezentanţi ai acestui stil au fost saxofonistul bariton Gerry Mulligan şi saxofonistul Stan Getz.
O parte a muzicienilor de pe coasta de est, în special în New York, reuniţi în jurul trompetistului Clifford Brown şi a saxofonistului Sonny Rollins, continuă totuşi stilul lui Charlie Parker, într-o formă mai aprinsă şi agitată, denumită “Hard Bop”.

“Modal Jazz”, “Free Jazz”

Stilul Modal Jazz s-a născut în 1955, când Miles Davis împreună cu saxofonistul John Coltrane şi alţi instrumentişti au format un quintet, caracterizat printr-un stil colorat, expresiv şi sensibil, cu tempo variat şi diversitate a ideilor melodice, dar şi printr-o mai mare libertate de improvizaţie.
Cam în acelaşi timp s-a dezvoltat şi stilul “Free Jazz”, cu reprezentanţi precum Ornette Coleman, ale cărui improvizaţii, adesea atonale, fără nicio schemă de acord, au şocat la început criticii. Printre pionerii acestui stil se numără şi bassistul Charles Mingus, pianistul Cecil Taylor şi saxofonistul Archie Shepp, dar şi John Coltrane.
În ultimele decenii ale secolului XX, jazzul a fost influenţat de apariţia rock-and-roll-lui. Acelaşi Miles Davis inaugurează o formă hibridă intitulată “jazz-rock fusion”, în care se folosesc şi instrumente electronice. Între cei mai cunoscuţi reprezentanţi ai stilului “fusion” sunt Herbie Hancock şi Chick Corea.
Tot acum se dezvoltă şi alte noi curente, recunoscându-se şi o tendinţă de reîntoarcere la tradiţiile jazz-ului clasic sub forma “Neoclasicismului”, cu saxofonistul David Murray şi trompetistul Lester Bowie sau “Clasicismului” în jurul trompetistului Wynton Marsalis. Alte curente sunt “Acid Swing”, “Free Funk”, “Worldmusic”, “No Wave”, “Punk Jazz”.

Cei mai buni artişti de jazz ai secolului XX

George Gershwin (1898 – 1937)

Pe numele său real Jacob Gershowitz, s-a născut la New York şi a fost unul din cei mai cunoscuţi compozitori americani de la începutul secolului al XX-lea; a combinat jazzul simfonic şi muzica uşoară, a compus pentru săli de concert clasic, dar şi pentru Broadway. Melodiile sale au fost interpretate de artişti precum Louis Armstrong, Ella Fitzgerald, Frank Sinatra sau Herbie Hanock .

Duke Ellington (1899 – 1974)

Duke Ellington a avut o carieră de peste 50 de ani, în care a scris peste 1000 de compoziţii, şi este o figură reprezentativă în istoria jazz-ului. El a acoperit mai multe genuri, inclusiv blues, gospel, clasică, şi a semnat coloane sonore pentru patru filme. După moartea sa, The Duke Ellington Orchestra a continuat turneele la nivel mondial sub conducerea fiului său, Mercer Ellington. Postum a primit premiul Pulitzer, în 1999.

Louis Armstrong (1901 – 1971)

Poreclit Satchmo, Armstrong s-a născut în New Orleans, locul de naştere al jazz-ului. Trompetist şi cântăreţ de jazz, Armstrong este unul dintre reprezentanţii “stilului New Orleans”. În ultimii ani de viaţă, artistul duce jazz-ul la cel mai înalt nivel şi capătă titulatura de ambasador al acestui gen muzical în lume, împreună cu formaţia să “All Stars”.

Billie Holiday (1915 – 1959)

Pe numele său real Eleanora Harris, artista a rămas cunoscută pentru “God Bless the Child”, “Don’t Explain”, “Fine and Mellow” şi “Lady Sings the Blues”, dar şi pentru interpretările sale pentru “Easy Living”, “Good Morning Heartache” şi “Strânge Fruit”.

Ella Fitzgerald (1917 – 1996)

“The First Lady of Song” s-a născut în Virginia şi a devenit o renumită cântăreaţă de jazz, cu un registru vocal excepţional de trei octave. Talentul ei i-a adus 13 premii Grammy şi numeroase colaborări cu artişti mari, printre care şi Louis Armstrong.

Sarah Vaughan (1924 – 1990)

S-a născut în New Jersey şi este una dintre cele mai impresionante voci de jazz ale secolului al XX-lea.
Poreclită “Sailor” pentru limbajul ei colorat, “Sassy” şi “The Divine One”, artista a câştigat 12 premii Grammy.

Miles Davis (1926 – 1991)

Cel mai influent şi original trompetist şi compozitor de muzică jazz a secolului s-a născut în Illinois şi a acoperit mai multe dintre stilurile specifice genului: bebop, cool jazz, modal jazz şi fusion.

John Coltrane (1926 – 1967)

Saxofonist şi compozitor de jazz, John Coltrane s-a născut în Carolina de Nord şi este unul dintre cei mai inovatori artişti ai jazz-ului modern. Compoziţiile sale au pornit cu bebop şi hard bop şi au ajuns la free jazz. Albumele sale sunt considerate puncte de referinţă în istoria jazz-ului.

Muzica jazz pune accentul în primul rând pe expresivitate şi mai puţin pe frumuseţea sunetului. Sunetele instrumentelor sunt aspre, iar vocea solistului poate fi acuzatoare şi chiar brutală, tristă sau triumfală.

[stextbox id=”custom”]

Elementele caracteristice ale jazz-ului

Tonalitatea. Muzica jazz pune accentul în primul rând pe expresivitate şi mai puţin pe frumuseţea sunetului. Sunetele instrumentelor sunt aspre, iar vocea solistului poate fi acuzatoare şi chiar brutală, tristă sau triumfală.

Improvizaţia este elementul tipic în muzica jazz. La început se cânta fără note, interpreţii improvizau pe diferite teme sau armonii, individual sau alternativ în mici formaţii, fiecare având propriul stil de improvizaţie. Improvizaţia este în mod normal însoţită de repetarea schemei unui acord.

Ritmul. Jazz-ul este o muzică “sincopată”. La început ritmul era dat de trombon, apoi acest rol a fost preluat de instrumentele de percuţie. Orchestrele sunt împărţite între o “Melody Section” (trompetă, clarinet, saxofon) şi o “Rhythm Section” (bass, baterie, chitară, pian).

Blues – aparţinând folclorului afroamerican, este caracterizat de o formulă armonică constantă şi de un ritm în patru timpi. Este o componentă esenţială a muzicii de jazz, care îi conferă o anumită dispoziţie, atât în formele lente, cât şi în cele mai rapide.

[/stextbox]

 

În ţara noastră, jazzul a început să fie cunoscut după 1964, până atunci fiind considerat un stil „decandent” de către regimul comunist. Printre interpreţii reprezentativi de jazz din România se numără Johnny Răducanu, Harry Tavitian, Anca Parghel, Aura Urziceanu, Teodora Enache.

Mădălina Kadar