Economistul Radu Nechita: “Lupta de clasă există!”

1 mai 2014. Discutăm cu profesorul universitar de economie, Radu Nechita despre muncă şi muncitori, despre soarta  muncitorului român astăzi şi despre cum a supravieţuit această “specie” fundamentală pentru economie, din comunism până în zilele capitalismului haotic pe care-l trăim. Aflăm de la profesorul clujean că muncitorii sunt tot mai puţini, sunt în contradicţie cu politicile sociale şi permanent cu un picior pe drumul migraţiei.

 Ruxandra Hurezean: -Domnule profesor Nechita, există studii sociologice din care să ne putem da seama despre ceea ce înseamnă „clasa muncitoare” astăzi?

– Intr-o viziune larga, clasa muncitoare ar insemna toti salariatii. Intr-o viziune restrictiva, tributara mai mult ideologiei decat doctrinei marxiste, clasa muncitoare ar fi restransa la salariatii din sectoarele industriale, eventual serviciile (desi ele erau considerate “neproductive” de adeptii materialismului dialectic si istoric).

Ca economist, constat insa ca termenul “clasa muncitoare” are o utilitate redusa in intelegerea fenomenelor economice pentru ca este confuz: el este fie prea general, fie prea restrictiv, fie ambiguu. Aceasta ambiguitate este inerenta deoarece el acopera si incearca astfel sa omogenizeze o realitate mult prea diversa, mult prea eterogena. Micul intreprinzator (proprietar al unui magazin de la parterul blocului sau un mic fermier) daca are cel putin un angajat, corespunde mai degraba definitiei de capitalist decat de “proletar”. Cu toate acestea, el are poate mai multe in comun cu un salariat mediu dintr-o firma decat cu cineva din topurile milionarilor. De asemenea, salariatul mediu are mai multe in comun cu amintitul mic intreprinzator (din punct de vedere al castigurilor anuale, al backgroundului profesional si al locurilor unde merg in vacanta) decat cu salariatul manager al unei mari firme.

Poate ca, de fapt, lupta de clasa exista, dar este intre cei care produc bogatie in sectorul concurential, pe de-o parte, si cei care redistribuie in interesul lor bogatia produsa de altii.

– Discutând despre reconversie, cum s-a transformat o parte a muncitorimii, ce a devenit? A existat un plan al reconversiei sau ea s-a făcut în mod spontan și conjunctural?

Reconversia fortei de munca s-a facut in principal de la sine, prin inchiderea, reconversia sau privatizarea firmelor falimentare. Privatizarile de succes au insemnat din punct de vedere al salariatilor, investitii masive in capitalul lor uman din partea firmei si eforturi personale extraordinare de adaptare pentru cresterea productivitatii muncii. Putem aminti aici Dacia, Romtelecom sau Sidex dar lista nu este exhaustiva. Toate aceste privatizari insa au fost facute cu mare intarziere (circa un deceniu) fata de celelate tari din Europa Centrala si de Est, dupa ce s-a pierdut conjunctura favorabila (in 1997-1998, in plina criza a tarilor emergente) si pe bani mai putini. Pagubosul slogan “nu nevindem tara” a avut drept consecinta ca firmele au fost privatizate aproape pe gratis si cu facilitati fiscale…

Cei care si-au pierdut locul de munca s-au adaptat intr-un mediu dificil, ostil antreprenoriatului adica angajatorilor potentiali: este mult mai greu sa te angajezi intr-o economie in care intreprinzatorii (romani si straini) sunt descurajati de mentalitatile anticapitaliste, de ostilitatea ideologica (dar selectiva) a autoritatilor si de arbitrariul fiscal, legislativ si juridic.

Un ajutor extraordinar au constituit intreprinzatorii (romani si straini) care au investit in aceasta tara  in ciuda tuturor barierelor. Sunt convins ca un studiu ar arata un numar surprinzator de ridicat de salariati in intreprinderi care nu existau inainte de 1989 sau chiar in urma cu 10 ani.

Unii salariati s-au retras la tara, practicand agricultura de subzistenta, altii s-au recalificat “din mers”, in special in sectorul constructiilor dar nu numai.

Mai multi poate decat ne-am fi asteptat au devenit “intreprinzatori de nevoie”, cativa reusind chiar sa scrie pagini de succes in scurta istorie a capitalismului romanesc.

O supapa majora in haoticul proces al reconversiei a constitutit-o insa emigratia economica: peste 10% din populatia tarii, adica intre un sfert si o treime din numarul salariatilor.

Dupa cum remarca si colega mea Romana Cramarenco, specialista in domeniul migratiei, in cazul Romaniei se poate vorbi chiar de orientare spre masuri passive, in detrimentul celor active de reducere a somajului structural, de lunga durata, etc…De-profesionalizarea dez-ocuparea sunt fenomene insuficient investigate de cercetarile actuale. Probabil ca este dificila si asumarea responsabilitatii autoritatiilor fata de fenoimenul de “export al somajului”. Prin migratia de revenire, Romania poate castiga forta de munca calificata (sau re-calificata), cu o alta etica a muncii, cu orientare sau chiar optiune clara pentru antreprenoriat. Ramane insa de vazut in ce masura acesti migranti reintorsi se vor adapta pietei muncii din Romania.

O supapa majora in haoticul proces al reconversiei a constitutit-o insa emigratia economica: peste 10% din populatia tarii, adica intre un sfert si o treime din numarul salariatilor au parasit tara.

-Comparativ cu țările din jur, cum arata clasa muncitoare de la noi? Privind numarul, salariul…

Raportat la populatie, Romania are o “clasa muncitoare” relativ redusa. Este motivul aparent pentru care impozitarea muncii este atat de impovaratoare (ceea ce stimuleaza munca “la negru”), adevaratul motiv fiind politicile eronate din ultimii 25 de ani. In prezent, in Romania raportul dintre salariati si pensionari este de circa 1 la1, poate cel mai redus din Europa. Salariile sunt de asemenea mai reduse decat in tarile cu o istorie similara (cu exceptia Bulgariei) pentru ca productivitatea este mai redusa in Romania decat in Germania sau SUA. Nu pentru ca muncitorul roman este mai putin harnic sau lucreaza mai putin ci pentru ca exista mai putin capital in Romania. Pe scurt, pentru a creste productivitatea muncii este nevoie, printre altele, de mai mult capital. Capitalul insa merge acolo unde este mai rentabil sa fie investit, acolo unde mediul economic este mai favorabil. Dorim salarii mai mari? Avem nevoie de mai mult capital, adica de mai multi intreprinzatori.

– În mediul rural se practică o agricultură de subzistență. Credeți că a continuat fenomenul de recrutare a muncitorilor de la orașe din mediul rural? 

Drumul urban-rural este cu dublu sens. Agricultura de subzistenta a constituit o supapa de reglare in procesul de reconversie a economiei romanesti. Astfel, unii someri s-au putut retrage la tara (la casa parinteasca sau a bunicilor) in perioada de criza dar au facut si naveta de la sat la oras atunci cand au avut oportunitati (inainte de 2008). Atentie, aceste deplasari se fac cu costuri mari emotionale si materiale. Este nevoie de efort de (re-) invatare si pentru a te angaja la Nokia, Bosch sau De Longhi (exemple familiare clujenilor) dar si pentru a practica agricultura, fie ea de subzistenta.

-Ce ar trebui să facă un stat inteligent pentru ca forța de muncă, populația activă, în putere să fie cooptată în viața economică, să le asigure inserția în economie?

Politicienii, nu statul, ar trebui sa aiba un minim de educatie economica adica sa inteleaga faptul ca oamenii reactioneaza la incitatii. Cand pentru cineva este mai interesant sa fie asistat social cu norma intreaga decat angajat cu jumatate de norma, decizia lui este evidenta. La fel si cand cu o “atentie” bine plasata te poti pensiona anticipat la 40 de ani pentru boli inexistente. Nu numai politicienii ci si alegatorii ar avea nevoie de mai multa educatie economica. Astfel, poate ca ar intelege ca ridicand prin lege costul angajarii (adica cresterea salariului minim) efectul este penalizarea, descurajarea deciziei de a angaja pe cineva. Indiferent de contorsiunile pseudo-logice ale politicienilor, sindicalistilor si chiar ale unor economisti, cand costul a ceva creste (artificial sau nu), cantitatea ceruta din acel ceva va scadea. Educatia economica a salariatilor ar consta in a intelege faptul ca salariul nu depinde de bunavointa guvernului sau a angajatorului ci de productivitatea muncii si de conditiile de pe piata. Educatia economica a angajatilor ar consta si in cunoasterea de catre ei a salariului lor complet, adica a adevaratei valori a muncii lor. Salariul complet reprezinta salariul brut + contributiile sociale angajatorului. Acestea, desi platite de angajator si parte a costului muncii, trebuie acoperite de valoarea muncii salariatului, in caz contrar angajatorul nefiind dispus sa plateasca un serviciu (munca salariatului) mai mult decat valoarea acestuia. Salariatii ar constata ca platesc statului aproape jumatate din valoarea muncii lor pentru niste gratuitati si promisiuni iluzorii. Nu exista metoda mai buna de a incuraja simtul civic al cetatenilor si a-i face sa cears socoteala politicienilor.

-Dacă ar fi să creionăm destinul muncitorului roman de azi, cum ar arăta el? 

Exista doua categorii de muncitori: cei care inteleg ca ei sunt platiti de client prin intermediul angajatorului, in functie de productivitate si cei care nu inteleg acest lcuru. Cei din prima categorie vor investi in captialul lor uman, vor invata sa fie mai productivi. Ceilalti se vor plange ca nu-i ajuta nimeni si vor vota tocmai politicienii care-i vor mentine in aceeasi situatie de ignoranta si dependenta.

[stextbox id=”custom” caption=”Profesorul Radu Nechita, pe scurt, despre muncă :”]

1. Trebuie reduse incitatiile la ne-munca:

• nici o prestatie neconditionata;
• orientarea resurselor catre cazurile cele mai grave si nu imprastierea lor pe principiul “sa se dea cate putin sa ajunga la toti”;
• sanctionarea fraudelor (autori si complici functionari) cu amenzi penale si recuperarea prejudiciului

2. Trebuie incurajata munca si, in general, efortul productiv:

Eventualele alocatii acordate in completare ca procent degresiv din veniturile din munca (pentru cei care au capacitate fizica si intelectuala de a munci), adica “impozitul negativ”;

Privatizarea completa a sistemului de pensii, astfel incat o mare parte din banii care acum merg in “ceaunul comun” al statului sa ajunga intr-un cont individualizat, in proprietatea privata a salariatului;

Incurajarea antrperenoriatului prin eliminarea barierelor fiscale, legislative si juridice din calea lui, nu prin iluzorii bani gratis sau diverse scutiri si stimulente temporare, care nu fac decat sa mareasca impozitele care le finanteaza si incertitudinea administrativ fiscala. Intreprinzatorii trebuie incurajati sa caute noi metode de a satisface clientii nu noi metode de a captura bani reciclati de politicieni din impozitele noastre sau ale europenilor.

[/stextbox]