Iubita lor e „ţara”

Asociaţia „Plaiuri Codreneşti” din Cehul Silvaniei a pus recent la cale un seminar al „cărţarilor”, cum ar spune Magda Ursachi cu scopul de a alcătui o monografie a unei „ţări” distribuită administrativ în trei judeţe: Maramureş, Satu Mare şi Sălaj.

Seminarul a durat aproape trei ore şi pe buzele tuturor a vibrat numele unei „ţări”: Ţara Codrului vestită stilistic printr-o pălărie de paie purtată cu demnitate încântătoare de Radu Ciordaş, unul din liderii asociaţiei mai sus pomenite.

Au fost de faţă istorici, geografi, etnologi şi etnografi, fiecare cu cel puţin o carte la subsioară, iar rostirile au fost senine şi apăsate. S-au invocat nume din istorie: George Pop de Băseşti, dar şi Gheorghe Pop de Oarţa, primul prefect, după 1918 al judeţului Sălaj.

Geografic Ţara Codrului e alcătuită din comunităţi rurale aşezate pe Valea Sălajului, dar şi dincoace şi dincolo de Culmea Codrului. Nu s-a aventurat însă nimeni să traseze configuraţia unei hărţi, s-a accentuat însă originalitatea ţinutului sub aspect etnografic şi etnologic, dar şi multicultural.

Din discuţii, care cu siguranţă nu vor rămâne vorbe în vânt, s-a conturat o identitate culturală cu rădăcini profunde în tradiţiile ţărăneşti, etnografice, etnomuzicale, etnocoregrafice şi etnologice care au fost numite de toţi „codreneşti”, ca şi danţul cu acelaşi nume, dar şi ca strunele viorii legendarului Ştefan Isidor.

Nu s-au purtat polemici, n-a fost prezentă nici o televiziune dar sala Casei de Cultură din Cehul Silvaniei a vibrat de un patriotism pe care îl întâlnim din ce în ce mai rar în societatea tabloidă ce ne intră în case cu voie sau fără voie prin intermediul bătăioaselor televiziuni.

Chipurile celor care au vorbit purtau însă şi o taină, aceea a lui Nicolae Bălcescu, cel care în povestirea Iubita lui Bălcescu de George Călinescu întrebat fiind: „Cum se cheamă iubita dumitale? a răspuns solemn: „- Iubita mea se cheamă România”.

La oricare dintre vorbitori se vedea acea iubire de demult mai ales că toţi au subscris devizei istoricului Traian Rus din Oarţa: „Noi nu vrem o ţară ca afară, vrem o ţară ca odinioară”.

Mesajul e cel al întoarcerii la rădăcini, la identităţi culturale clare prin care tradiţia să se integreze fără conflicte în modernizare şi modernitate. Cu gândul la globalism putem afirma că identităţile culturale trebuie să iasă din postmodernism şi să creeze o cale ce s-ar putea numi metamodernism sau „cosmomodernism” cum sugerează un istoric şi critic literar american de origine română, Christian Moraru.