Sediu nou abia în 2015 pentru Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj
Greu de construit. Aşa s-ar putea descrie lucrările la viitorul sediu al Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj. Investiţia trebuia să înceapă în 2011, dar lucrările au demarat în 2012. Conducerea instituţiei recunoaşte deschis că trebuia să se mute în casă nouă încă de anul trecut. Acum ţine pumnii strânşi pentru septembrie 2015, când clopoţelul va suna cu birouri noi şi pentru inspectorii şcolari clujeni.
Investiţia în valoare de circa 6 milioane de euro este finanţată în întregime de Ministerul Educaţiei. Imobilul nu va adăposti doar sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, ci şi o sală de sport multifuncţională şi un bazin de înot la standarde internaţionale. „Suntem la nivelul doi, urmează să turnăm placa şi să facem stâlpii de la acest nivel. Sigur dacă discutăm de graficul de lucări, trebuia să fim gata de doi ani. După noile termene, suntem în grafic cu lucrările. Anul acesta chiar s-au mişcat bine lucrurile, merge construcţia, şi sperăm ca în septembrie 2015 să o putem inaugura. Finanţarea este asigurată integral de la Ministerul Educaţiei, pentru că nu avem altă posibilitate, nici local, nici la judeţ. Suntem la zi cu plăţile, am efectuat deja plăţi de 20 de miliarde de lei vechi, mai urmează să plătim acum lucrări de circa 5 miliarde de lei vechi şi avem promisiuni de alocare pentru rectificarea de buget pentru ca astfel să reuşim să închidem exterioarele. Dar repet, anul acesta este chiar bine, anul trecut a fost mai greu”, explică inspectorul şcolar general Valentin Cuibus.
Potrivit acestuia la proiectul iniţial au fost aduse mici modificări, care să răspundă mai bine nevoilor instituţiei. „Am mai adus mici modificări, am mai regândit unele săli, am prevăzut şi o sală mai mare de şedinţe cu 150 de locuri”, spune Cuibus. Clădirea este ridicată de firma Construdava.
Lucrări întârziate de săpături arheologice şi reclamaţii privind terenul
Lucrarea la noul sediu ISJ trebuia începută în 2011 şi finalizată în 2013. Au existat însă mai multe piedici. Mai precis când se lucra la fundaţie s-au descoperit anumite vestigii, ceea ce a dus la organizarea unui şantier arheologic. În urma săpăturilor s-au descoperit un zid roman şi mai multe obiecte de ceramică din perioada romană. Aceasta a dus la întârzieri de aproape doi ani. Apoi au existat reclamaţii referitoare la terenul pe care se ridică imobilul. Astfel, Parohia Reformată din Cluj a susţinut că terenul de aproape 5000 de metri pătraţi pe care în trecut era un teren de sport şi un patinoar ar fi aparţinut acestui cult, fiind situat chiar în spatele bisericii cu două turnuri. Astfel, în anul 1964, silit fiind de organele de represiune ale statului comunist, Consiliul parohial a predat terenul cu titlul de „donaţie” Statului, iar în anul 1991 parohia a solicitat retrocedarea terenului, spun reprezentanţii parohiei. Numai că procesul iniţiat pentru anularea actului de „donaţie”, a fost pierdut în instanţele româneşti. Parohia a apelat şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului din Strassbourg, dar cererea a fost respinsă şi de către acest for. Consiliul parohial susţine însă că nu a avut cunoştinţă şi nici nu şi-a dat acordul pentru proiectul aprobat în 2011 de Consiliul Local care prevede clădirea multifuncţională care se ridică în prezent şi în care va avea sediul şi ISJ.