Doina Baltaru, prima femeie din România care conduce un spital militar

În cei 95 de ani de existenţă ai Spitalului Militar Cluj, n-a fost o altă femeie care să-l conducă oficial. La abia 49 de ani, Doina Baltaru –col. dr. Doina Baltaru- este cam al 29-lea comandant al Spitalului Militar Cluj, iar faptul că este şi prima femeie care îl conduce reprezintă o premieră nu numai pentru Cluj, ci şi pentru ţară, fiindcă nici o altă reprezentantă a sexului frumos nu s-a aflat la conducerea vreunui spital militar românesc, nici în trecut, nici la cele vreo 12 spitale militare existente în prezent.

Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca este a doua unitate de acest fel ca mărime din ţară, după Spitalul Militar Central, are peste 400 de angajaţi şi anual îi trec pragul peste 11.000 de pacienţi –militari şi civili- din absolut toate judeţele ţării şi cu aproape orice fel problemă medicală.

Doina Baltaru vorbeşte cu mândrie despre profesia sa, despre unitatea medicală pe care o conduce şi despre personalul care îl deserveşte: ”Corpul medical militar este unul de elită şi are această particularitate de a fi antrenat să intervină în situaţii deosebite, nu doar la război, ci şi în situaţii de dezastre, cu victime multiple. Avem medici tineri, ambiţioşi. Ne mândrim cu faptul că într-o perioadă în care alte spitale au datorii, au condiţii precare, spitalul nostru, cel puţin ca infrastructură, este foarte bine organizat şi sunt clădiri moderne, clădiri noi chiar. Avem şi probleme legate de încadrarea cu personal, generate de legislaţia în vigoare, sunt posturi blocate, ar fi nevoie de un mai mare sprijin financiar de la bugetul de stat, pentru că aparatura e costisitoare”.

 

Rep: Sunteţi prima femeie care conduceţi Spitalul Militar din Cluj şi chiar prima femeie din România care conduceţi o astfel de unitate medicală militară…

 

Doina Baltaru: Este adevărat, sunt prima femeie care ocupă o astfel de funcţie în arma medicală. Există un precedent, dar la nivel de ambulatoriu, în Bucureşti, la policlinica de acolo. Este o bucurie să vedem că sunt promovate şi femei în funcţii de conducere, este un început de drum; în sistemul sanitar civil de multă vreme sunt spitale conduse de femei manager. Eu îmi doresc să dovedesc că încrederea care mi-a fost acordată ca urmare a realizărilor anterioare este una îndreptăţită şi să conduc într-o atmosferă armonioasă spitalul, să menţinem eficienţa lui şi să creştem performanţa.

 

Rep: Sunt ascultători bărbaţii din subordine? Mai ales că e vorba de acest sistem militar, unde bărbaţii sunt mai obişnuiţi să conducă, să dea ordine…

 

DB: Este într-adevăr un mediu particular, dar de multă vreme au intrat atât ca subofiţeri, cât şi subofiţeri femei, care au aceleaşi drepturi şi poate că uneori au calităţi mai bune, în ceea ce priveşte comunicarea. Cred că femeile au un atu la acest capitol, găsesc pârghii mai potrivite, mai puţin cazone pentru a-i determina pe cei din jur să-şi îndeplinească sarcinile de serviciu. Dar mediul acesta medical este unul particular şi sunt foarte multe femei şef de secţie, şef de compartiment, şef de serviciu, astfel încât există deja o tradiţie.

 

Rep: Sunt mai potrivite femeile în funcţii de conducere?

 

DB: Poate că au mai multă grijă, dar calităţile acestea manageriale trebuie să le ai înnăscute. Trebuie ca alături de calităţile profesionale şi manageriale să ai şi acea fermitate şi în general în această instituţie noi am colaborat şi ne-am impus în funcţiile pe care el avem prin respectul pe care l-am câştigat unii faţă de alţii. Poate că –aşa modernă cum este- la noi e vorba încă de o societate în care rolul de lider al femeii este acceptat mai greu în anumite medii. Nu aş spune că avem calităţi manageriale mai mari decât bărbaţii. La capitolul comunicare poate că suntem un pic mai abile şi este şi acea feminitate, care ne face să găsim alte pârghii de a rezolva anumite probleme.

 

Rep: Care ar fi particularităţile sistemului medical militar, cu raportate la sistemul medical civil, particularităţile unui spital militar în raport cu un spital normal?

 

DB: Noi suntem unitate militară şi sarcina noastră principală este de a asigura menţinerea stării de sănătate a angajaţilor MApN, de a face profilaxie, de a-i trata şi recupera; suntem pregătiţi să intervenim şi în caz de război, în caz de dezastre. Avem un antrenament special, o pregătire specială, care începe de pe băncile facultăţii –există facultate de medicină militară, unde sunt ore de pregătire medico-militară. Medicul militar este pregătit să intervină în situaţii de criză, de război şi periodic facem o serie de antrenamente. Dar în spitalele militare există şi medici civili. Toate spitalele militare, inclusiv spitalul nostru, sunt spitale integrate, au o structură care permite evaluarea complexă a stării de sănătate, pentru că avem şi activitate de expertiză. Sunt secţii de profil medical şi aş enumera medicina internă, cardiologie, neurologie, pneumologie, boli infecţioase, psihiatrie, secţii de profil chirurgical –chirurgie generală, ortopedie-traumatologie, urologie, ORL, oftalmologie. Avem de asemenea terapie intensivă, compartiment de primiri urgenţe, există şi ambulatoriu integrat, unde, în afară de cabinetele care au corespondent în secţiile şi compartimentele spitalului, mai sunt şi alte specialităţi –dermatologie, stomatologie. Ca orice instituţie sanitară, avem laborator, avem compartiment de imagistică. Am reuşit ca prin eforturi proprii să ne îmbunătăţim dotarea, am cumpărat aparatură nouă, chiar de curând am achiziţionat un tomograf computerizat, un aparat de radiologie digitală şi o staţie de sterilizare, aceasta din urmă cu susţinerea Ministerului Apărării Naţionale.

 

Rep: Banii de unde vin?

 

DB: Cea mai mare parte a fondurilor noastre vine în urma contractului cu Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti (CASAOPSNAJ), iar aproximativ o treime din fondurile spitalului sunt asigurate de la bugetul MApN, în special pentru activitatea profilactică. Ca pentru toate spitalele din România e şi pentru noi o provocare aceea de a creşte veniturile proprii, pentru că pe ele ne bazăm în principal să ne înnoim aparatura şi să asigurăm toate condiţiile necesare acreditărilor şi certificărilor.

 

Rep: E greu într-o funcţie administrativă? Mai e timp şi pentru profesie, pentru familie, pentru dvs?

 

DB: Este o funcţie solicitantă, dar am ales să merg mai departe pe drumul acesta în cunoştinţă de cauză. Niciuna din poziţiile de conducere, nici cea de şef de secţie nu este una uşoară, este mare consumatoare de timp, dar cu un bun management al timpului reuşesc în cea de a doua parte a zilei să-mi menţin şi activitatea medicală, care este activitatea care mă umple de energie să continui a doua zi cu partea administrativă – o funcţie mai de uzură, dar care este foarte importantă pentru dezvoltarea spitalului. Şi având o imagine de ansamblu deja, în urma celor trei ani de director medical, cred că ştiu care sunt priorităţile spitalului. Deci reuşesc să le îmbin deocamdată pe amândouă, n-am sacrificat foarte mult din activitatea medicală, iar în ceea ce priveşte familia, dintotdeauna timpul acordat familiei a fost sacrificat. Un medic petrece mai mult de 50% dintr-o zi în spital, indiferent de specialitate. În momentul în care îţi place ceea ce faci şi faci cu bucurie, nu resimţi ca pe o povară timpul petrecut la serviciu. Dintotdeauna am fost foarte pasionată şi nu a contat pentru mine câte ore am petrecut în spital alături de pacienţi; satisfacţia de a vindeca oameni nu poate fi comparată cu nimic; sau de a le prelungi viaţa, acolo unde nu poţi obţine vindecare. Este cea mai mare bucurie pentru un medic şi, dincolo de asta, există timp, dacă te organizezi, şi pentru viaţa de familie. Dar în general medicii îşi sacrifică viaţa de familie în favoarea celei profesionale.