UNITER 2014: Lucia şi Leta, noile speranţe ale teatrului independent clujean

Au fost nominalizate recent la premiul UNITER în categoria “Debut” pentru spectacolul “Parallel” şi formează o “gaşcă” inconfundabilă. Lucia Mărneanu şi Leta Popescu sunt o dovadă în plus că munca în echipă dă rezultate în momentul în care actorul devine mai mult decât un executant, iar regizorul mai mult decât un distribuitor de ordine.

Dacă pentru mulţi critici de teatru spectacolul semnat de Ferenc Sinkó și Leta Popescu s-ar fi pretat să intre în categoria “Cel mai bun spectacol”, chiar juriul considerându-l în proximitatea acestei nominalizări, pentru Lucia şi Leta nominalizarea a venit total pe neaşteptate. “Spectacolul a fost realizat fără să ne gândim cum va fi primit de marea critică şi nu ne-am aşteptat vreodată că am putea fi nominalizate. Părintele acestui spectacol este Ferenc Sinkó, nu eu sunt marea regizoare. Din păcate, deşi spectacolul se preta unei nominalizări, nu este foarte clară categoria în care este nominalizat. S-au gândit la noi probabil pentru că suntem cele mai eligibile să fim nominalizate. Lucia a terminat de curând Facultatea, eu urmez un Master şi aşa ne-au nominalizat împreună, deşi la fel de bine puteau fi nominalizaţi Ferenc Sinkó sau Kata Bodoki-Halmen în locul meu”, a spus tânăra regizoare Leta Popescu.

La rândul ei, actriţa Lucia Mărneanu se aştepta la o nominalizare colectivă, nu la una pentru rolul pe care l-a avut ea în spectacolul „Parallel”, mai ales că nu interpretează un personaj anume, foarte precis. Indiferent însă de considerentele juriului, nominalizarea este binevenită pentru promovarea de care are parte atât echipa cât şi spectacolul în sine. „Ce ne bucură la nominalizarea UNITER este impulsul pentru ceilalţi ca noi de a vedea că da, uite şi aşa se poate. E o deschidere de drum pentru cei care consideră că munca  în teatrele independente sau munca în echipă nu dă rezultate pe bune. Nu că UNITER-ul ar ști neapărat ce e bun sau ne-bun. Nimeni nu știe de altfel”, a adăugat Leta Popescu.

„Parallel” este un spectacol „cărnos” care zguduie prin interpretările sincere şi curajoase ale actriţelor Lucia Mărneanu și kata bodoki-halmen, creat din propunerile celor două artiste și din texte scrise de întreaga echipă, dar coordonate de Leta Popescu și girate de Ferenc Sinko. Spectacolul provoacă printr-o abordare directă a temelor: corp, identitate sexuală, refulare, acceptare. „Atât Leta cât şi Ferenc au fost paşnici şi blânzi în calitate de regizori. Ce i-a diferenţiat poate a fost doar experienţa profesională și gusturile fiecăruia în parte. Multă lume spune despre spectacol că are multe straturi, că insistă pe detalii, dar că are o structură de ansamblu frumoasă, unitară. Toate sunt rezultatul unei munci colective. Este un spectacol dens şi complex pentru că patru personalităţi diferite s-au implicat în realizarea lui”, a precizat actriţa Lucia Mărneanu. „Noi, ca persoane, suntem destul de expuse în spectacolul ăsta, deci nu îi lăsăm loc spectatorului să aibă o atitudine critică, sau să emită judecăți morale foarte hotărâte. Nu ai cum să nu fi afectat dacă cineva dansează gol în faţa ta. Mă gândeam că subiectul fiind delicat şi privind o anumită minoritate o să avem doar câteva aplauze şi că marea majoritate a publicului nu va rezona. E surprinzător însă ce priză are spectacolul şi nu îmi dau seama încă ce îi atrage pe cei care vin să ne vadă”, a mai spus actriţa cu referire la reacția publicului.

O coproducţie GroundFloor Group şi ColectivA, spectacol „Parallel” a fost prezentat ca work in progress în cadrul Temps D’Images, în anul 2013 dar a fost jucat şi la Centrul Naţional al Dansului-Bucureşti (CNDB), la prima ediţie a Festivalului Like.

Mai multă şcoală

Lucia mărturiseşte cu sinceritate că încă nu şi-a găsit propriul limbaj, fiind foarte crudă în meseria ei. „Trei ani de actorie sunt infimi şi nu ajung decât atât cât să îţi creezi o anumită disciplină şi capacitate de concentrare. Pentru a-ţi găsi un limbaj propriu trebuie să ai mult mai multă experienţă decât am eu şi să studiezi mai mult”, consideră tânăra actriţă. Lucia va urma începând cu această toamnă un master rezidenţial la Amsterdam, unde a fost admisă în săptămâna în care a aflat şi despre nominalizarea la Gala UNITER. Deşi este în totalitate meritul ei de a fi selectată pe unul dintre cele opt locuri disponibile, actriţa subliniază că a avut, de fapt, un mare noroc, selecția depinzând nu doar de calitatea artistică a candidaților, ci și de actualul context politic al țării din care face parte.

Ceea ce îi oferă teatrul şi nu îi oferă artele plastice, domeniu în care de asemenea este licenţiată, este contactul direct cu publicul şi reacţia imediată din partea lor. Nu se omoară întotdeauna după acest schimb energetic, spune Lucia, dar ca artist e bine să confrunţi publicul din când în când, să nu rămâi strict la o distanță contemplativă. În urmă cu câteva săptămâni tânăra a fost la Debrecen unde a participat la un proiect multidisciplinar, într-un spectacol itinerant la MODEM (Muzeul de Artă Modernă şi Contemporană), unde a realizat o serie de instalaţii şi video-uri care suplineau partea dramatică a proiectului. De asemenea, pentru Asociaţia „Reciproca”, înfiinţată de curând, Lucia lucrează la un proiect care presupune alegerea câtorva subiecte din presa românească prea puțin sau deloc mediatizate. „Eu desenez câte o ‘vedere’ pe baza a patru subiecte, după care trimitem vederile la mai multe instituţii ale statului care sunt direct responsabile de cazul sau necazul respectiv. Dăm apoi nişte telefoane la acele instituţii şi le cerem reacţii, tot procesul fiind filmat, apoi distribuit on-line. Proiectul va fi prezentat în data de 21 martie în ziua inaugurării spaţiului Reactor”, precizează Lucia.

La stat sau la privat?

Leta Popescu a făcut două asistențe la teatrul de stat (TNC) şi lucrează acum în zona independentă și cu fiecare nouă experienţă începe să sesizeze diferenţele. Una dintre recentele sale colaborări a fost ca asistent de regie la Teatru National Cluj, alături de Alexandru Dabija în montarea spectacolului ”Sînziana și Pepelea” de Vasile Alecsandri. „În proiectul «Parallel» am muncit de dimineaţa până seara fără să ştim ce o se întâmple cu noi. Nu ştiam dacă o să facem bani din asta, sau dacă o să câştigăm premii. Pentru mine diferenţa dintre zona teatrului independent şi cea a teatrului de Stat constă în stratificare: la Stat, regizorii sunt regizori, actorii sunt actori. În partea teatrului independent este o libertate mult mai mare, ceea ce dă o carne spectacolelor mai mult decât celor din instituţii. Dar nu este o regulă”, consideră Leta Popescu. Lucia nu a lucrat până acum într-un teatru de stat, dar nu exclude posibilitatea de a face parte din echipa unui teatru naţional cu condiţia să îi rămână timp şi pentru alte proiecte.

 La început de drum

Leta este de părere că cel mai firesc după absolvirea unei facultăţi ar fi ca tinerii să se solidarizeze şi să îşi înfiinţeze propriile asociaţii prin care să-şi dezvolte proiecte „Mi se pare cel mai firesc lucru pe care pot să îl facă nişte absolvenţi ai unei şcoli, care devin o gaşcă, cu aceleaşi probleme şi aceleaşi idealuri şi care nu vor să neapărat să intre într-un anumit sistem. Este normal, credem noi, să ne raportăm măcar la început la societatea din care facem parte şi prin arta noastră să mai zicem câte ceva despre problemele societăţii”, spune regizoarea recent nominalizată la Gala UNITER. Leta a înfiinţat de curând Asociaţia „Reciproca” împreună cu Lucia, Lolo și Mogli, toți foarte buni prieteni. De curând s-au întâlnit cu alți colegi de-ai lor cu aceeaşi viziune, Oana Mardare și Doru Taloș  și pun deja bazele unui proiect interesant. „Reciproca şi Reactor au în plan proiectul «De la proza contemporană la spectacol» în care ne propunem să dramatizăm romane ale tinerilor scriitori contemporani. Încercăm să creăm un liant între tinerii din zona prozei contemporane şi tinerii artişti din lumea teatrului. Avem prieteni din ambele părţi  şi ne-am dat seama că este o mare distanţă între ei. Proiectul vrea să intersecteze atât publicul, cât şi artiştii şi scriitorii. Deocamdată  avem în gând  «Poker» de Bogdan Coşa…dar să vedem ce iese cu AFCN-ul”, explică Leta Popescu.

În mijlocul „junglei”

Întâlnirea între „Reciproca” şi noul spaţiu cultural „Reactor” este una plină de speranţă pentru următoarea generaţie de absolveţi, care după terminarea facultăţii se trezesc în mijlocul unei jungle în care prea puţini reuşesc să răzbească. „Nu e lipsă de spaţii de teatru independent ci o lipsă de oameni curajoşi care să aibă iniţiative, care să se gândească ce lipseşte în societate. Asta lipseşte în Cluj. Faptul că tinerii termină şi se îngrămădesc la Bucureşti să se lanseze pe piaţă unde există sute de spaţii independente şi aici mai rămân doi-trei speriaţi. doi-trei speriaţi. Un artist dacă nu trăieşte în prezentul unei societăţi şi dacă nu are responsabilitatea minimă de a se raporta la ce se întâmplă, nu cred că e un artist. Nu că aș știe eu foarte bine ce e un artist dar nu cred, la vârsta asta,  în artistul închis într-un turn de fildeş care lucrează”, precizează Leta Popescu.

Lipsa colaborării

Ceea ce o deranjează cel mai mult pe Lucia Mărneanu, în Cluj, în domeniul în care activează şi în care încă se consideră începătoare, este lipsa unei legături mai strânse între ce se întâmplă în timpul facultăţii şi ce se întâmplă cu studenţii după absolvire, la nivel instituţional. „Nu prea există o colaborare între şcoală şi teatru, fie național, fie independent. Facultatea ar trebui să le da studenţilor o idee mai clară despre ce ar urma să facă cu know-how-ul pe care îl dobândesc în trei ani. Eu, spre exemplu, în trei ani am făcut o figuraţie de trei minute la Teatrul Naţional, dar cred că s-ar putea face mult mai multe dat fiind entuziasmul studenţilor”, precizează actriţa. Aceasta nu neagă că s-au întâmplat şi lucruri bune în Facultate, în privinţa practicii, însă prea puţine. „Un exemplu a fost proiectul de practică teatrală, în anul III, la Teatrul 74 din Târgu Mureş unde am avut trei săptămâni în care puteam să facem un proiect cap-coadă, mimând modelul creării unei companii independente,  timp în care s-a creat o legătură reală între actori, regizori, dramaturgi. Poate celor care iau decizii li se pare devreme să pună pe scenă nişte oameni atât de cruzi profesional. În anul trei, însă, eu cred că s-ar putea folosi de studenţi mult mai mult. Nu ne-ar fi dăunat în Facultate o punere în perspectivă a meseriei noastre. Am fi putut vorbi despre drepturi de autor, despre partea legislativă a meseriei, despre cum să îţi faci un portofoliu, despre cum să te prezinţi la un casting, care e riscul în momentul în care apari într-o reclamă,  despre finanțări, despre oportunități de mastere altele decât cele arhi-cunoscute. Se discuta pe la colţuri, dar nu sistematic”, mărturiseşte Lucia.

Facultatea şi Teatrul ar putea să se „încordeze” un pic şi să dea şansa măcar unuia dintre cei care termină regia să lucreze cu actori prfesionişti sau să îşi facă licenţa în teatru, este de părere şi Leta Popescu. „Examenul meu de licenţă nu a fost «dureros » de prost, dar ca multe alte astfel de proiecte, a murit imediat după licenţă. Acest sistem nu vine strict din şcoala de teatru din Cluj, ci cred că este valabil în toată ţara. Ni se spune de multe ori că ce este afară este o junglă şi trebuie să tragem şi să tragem şi atât. Eu uitându-mă la mine şi la colegii mei îmi dau seama că sistemul greşeşte undeva. Ce simt este că majoritatea studenţilor care termină o facultate vor să ajungă pe o scenă uitând să caute ce au de spus personal ca artişti. Poate nu sunt făcut să fiu pe marea scenă a teatrului, poate altundeva mi-e locul, dar asta nu le-o spune nimeni studenţilor”, consideră Leta Popescu. Aceasta a conceput în 2013 regia spectacolului de licență Almost, după Almost, Maine de John Cariani la Facultatea de Teatru și Televiziune din Cluj.

„Îmi place în Cluj că oamenii au timp să îngurgiteze ce se întâmplă. Aici este un timp ardelenesc. Clujul îmi dă ocazia să nu plec în altă parte pentru că eu cred că un viitor artist/regizor/creator trebuie să meargă unde este nevoie de el nu unde el are nevoie să fie pentru a fi cunoscut”, Leta Popescu, regizor