Un joc al imaginaţiei. Dacă cei doi joacă la cacealma?

Doar un exerciţiu de imaginaţie. Ieşirea de la guvernare a PNL este în fapt o strategie menită să aducă certitudinea că USL va da şi preşedintele şi premierul după alegerile de la sfârşitul anului.

Să presupunem că Antonescu şi Ponta au jucat sceneta despărţirii în scop tactic. La cum stau lucrurile acum e aproape o certitudine că cei doi se vor înfrunta în turul doi la prezidenţiale. Prudent pentru amândoi ar fi ca la acel moment să bată palma pentru încrucişarea funcţiilor. Dacă Antonescu iese preşedinte, îl numeşte pe Ponta premier, şi invers. (În fine, dacă Antonescu nu va dori să-şi sacrifice somnul de frumuseţe, îl va putea trimite pe Johannis la Palatul Victoria, iar el să rămână la Senat şi şef de partid).

Ar fi, în termeni la modă, o strategie win-win, care i-ar putea scuti pe amândoi de neplăcerea de a-l vedea resuscitat pe Traian Băsescu. Dacă preşedintele rămânea până la alegeri singurul opozant al guvernului, cine ştie cum puteau evolua lucrurile pentru un candidat comun al USL.

Iuţeala spargerii USL e de neînţeles. Ciudat e că totul s-a petrecut într-un interval de timp în care cei doi lideri, până de curând în relaţii apropiate, nici măcar nu şi-au mai vorbit, n-au negociat deloc. Stranie e şi păstrarea structurilor USL în teritoriu. Se ştie că PSD este departe de a fi un partid mărinimos cu opoziţia. Dacă nu a dobândit peste noapte năravul toleranţei, ce altceva ar putea motiva PSD să ţină oamenii inamicului în funcţiile din teritoriu care sunt vectori de mobilizare electorală? Şi asta în prag de alegeri.

Textul de mai sus enumeră fapte mai greu explicabile şi enunţă o supoziţie. La câtă prefăcătorie e în politică…