Muzeele de pe lângă biserici, ecce homo cu h mic

Clujul s-a îmbogăţit în ultimi anii cu trei muzee. Cele despre care vorbim au un element comun, au apărut pe lângă biserici.

Primul şi cel mai mare este Muzeul Mitropoliei Clujului. Şi el este tot un proiect al Mitropolitului Bartolomeu, pe care urmaşii săi l-au pus în operă . Se situează la demisolul Catedralei Mitropolitane, pe o suprafaţă desfăşurată de 1.000 de metri pătraţi. Programul de vizitare este de marţi până sămbătă de la 10.00 la 17.00 şi duminica de la 12.00 la17.00. Un bilet pentru adulţi costă 5 lei, un bilet pentru elevi si studenţi 2 lei, iar taxă pentru fotografiat şi filmat 10 lei. Preocuparea pentru realizarea unei colecţii de obiecte cu caracter religios datează din 1924, din timpul episcopului Nicolae Ivan. În anul 1938 se deschide pentru public în câteva săli de la etajul doi al reşedinţei episcopale un Muzeu Eparhial, bunicul celui de azi. Urmează în anul 1975 o reorganizare după criterii moderne a muzeului.

Muzeul Mitropolitan, „casă” pentru 500 de icoane

În 2011, în luna decembrie, se deschidea în actualul spaţiu Muzeul de data aceasta Mitropolitan, într-un spaţiu amenajat modern respectând concepţiile ştiinţifice actuale. Tezaurizarea unor valori artistice şi istorice, sau de valoare documentară s-a făcut astfel încât să li se ofere clujenilor un muzeu cu nimic mai prejos decât instituţiile muzeale consacrate. În prima sală sunt evocate figurile episcopilor ortodocşi clujeni. Apoi vin elemente de istorie a bisericii: exponate care se referă la Arhiepiscopia şi Mitropolia de la Feleac (documente originale, imaginea Tetraevangheliarului cu inscripţia din 1498 ce menţionează Mitropolia şi pe donatorul Isac Vistiernicul lui Ştefan cel Mare). Se pot vedea manuscrise liturgice din secolele XV-XVI, tipărituri din secolele XVII-XVIII, sau fragmente de frescă din prima jumătate a secolului al XV-lea de la biserica din Răchitova (jud.Hunedoara), ctitorie a cnejilor Muşineşti, icoane din secolul al XVI-lea realizate de şcoala moldovenească, de către iconari ce au pictat pentru bisericile româneşti din judeţul Cluj de la Dezmir, şi Nadăşu. Diversitatea şi numărul icoanelor sunt copleşitoare. Cele 500 de icoane expuse, alese cu grijă, acoperă complet gama de stiluri, tehnici din mai multe perioade istorice. Din secolul al XVII-lea datează lucrări religioase din Rona de Jos (jud. Maramureş) şi Osoi (jud.Cluj).

La loc de cinste se află icoana Maicii Domnului cu Pruncul, provenind din biserica satului Ilişua, pictată în anul 1673 de Luca din Iclod, nimeni altul decât autorul icoanei miraculoase de la Mănăstirea Nicula.

Din secolul al XVIII-lea, se remarcă icoanele semnate sau atribuite pictorilor: Radu Munteanu din Ungureni, Alexandru Ponehalschi, Nechita Zugravul, Popa Ivan din Răşinari, Andrei din Corneşti, Iacov din Răşinari, Ştefan Popa, Gheorghe fiul lui Iacov, Tudor Zugravul, David de la Curtea de Argeş.

În alte două dintre săli se află iconografia pe sticlă, un mare număr dintre ele provenind din cel mai vechi centru transilvănean de pictură pe sticlă de la Mânăstirea Nicula şi în satul din apropiere. În acest moment, pe a acest domeniu, muzeul are una din colecţiile cele mai bogate din România.

Muzeului Szervátiuzs

Al doilea muzeu aflat pe lângă Parohia Romano-Catolică Sfântul Mihail funcţionează în Piaţa Unirii, peste drum de biserică. Programul de funcţionare al Muzeului Szervátiuzs este 9.00-16.00. Intrarea este gratuită şi se face din birourile parohiei, aflate în curtea Şcolii „Bob”. Muzeul situat într-o grădină interioară este de fapt alcătuit din cele câteva sute de exponate donate parohiei de către familia de sculptori Szervátiuzs, Jenö şi Tibor. Primează lucrările în lemn. Szervátiuzs Jenö este un artist care a ucenicit pe lângă Romul Ladea, a călătorit pentru studii în Franţa şi Italia, dar a rămas în cele din urmă un autodidact. A avut stagii de cercetare şi în Secuime, Maramureş, Bistriţa-Năsăud sau Ţara Călatei. Lucrările au ca sursă de inspiraţie folclorul, lumea rurală, ele fiind complexe frumoase, de studiat, iar specialiştii spun că au notă expresionistă evidentă.

Szervátiuzs Tibor s-a stabilit începând cu anul 1976 în oraşul Budapesta, el a donat în 1996 comunităţii parohiale lucrările tatălui său, dar şi câteva din cele personale.

Un muzeu al hoştezenilor

Al treilea muzeu care funcţionează pe lângă o biserică este acel numit Muzeul Hoştezenilor. El a fost amenajat într-unul din turnurile Bisericii cu Două Turnuri, aflată pe Bulevardul 21 Decembrie. Intrarea este liberă şi se face cu însoţitor din partea parohiei. Programul parohiei este în zilele lucrătoare de la 9.00 la 12.00 dimineaţa şi de la 16.00 la 18.00 după-amiaza. Până la intrarea în spaţiul propriu-zis alocat memoriei hoştezenilor, există panouri care vorbesc despre istoria bisericii propriu-zise, despre istoria şi lucrările de restaurare a orgilor de aici. De asemenea sunt expuse elemente şi date din istoria corului bisericii vechi de peste 150 de ani. Hoştezenii, grădinari din jurul Clujului, erau o parte importantă a enoriaşilor bisericii au contribuit activ la viaţa ei, şi sunt cei care au donat obiecte din gospodăriile lor pentru realizarea muzeului. Muzeul s-a născut de fapt aşa: „Am făcut un apel în biserică, am spus că dorim să realizăm un astfel de spaţiu şi oamenii ne-au adus din gospodăriile lor, de la bunici, obiecte care au crezut ei că sunt reprezentative”, spune preotul paroh reformat. Şi chiar au fost reprezentative. În cele câteva încăperi se reconstituie o gospodărie şi viaţă de hoştezean începând cu coşurile de legume, de cărat alte mărfuri, cu hamurile de cai, unelte din gospodărie, mobilierul specific, veselă, porţelanuri, cu păretarele cusute cu mesaje potrivite pentru fiecare cameră, cu suporturile din pânză cusute pentru piepteni, haine bărbăteşti şi haine femeieşti, începând cu lenjeria de corp, haine de sărbătoare şi de lucru. În fiecare sertar al mobilierului sunt aşezate lucruri şi lucruşoare, ca într-o gospodărie adevărată.

De asemenea este semnificativă arhiva de fotografii de familie, unele mai vechi, altele mai noi, pe care hoştezenii le-au donat pentru ca muzeul lor să fie cât mai veridic. Şi este. Ultima sală este cea în care sunt expuse fotografii mari care vorbesc despre tragedia prin care au trecut hoştezenii în anii comunismului, când peste grădinile lor cu legume s-au construit cartierele socialiste. Le-a fost luat tot, grădini, animale, mod de viaţă. O parte au mers la bloc unde nu s-au adaptat, altă parte a ales exilul. Fotografiile din ultima vorbesc şi despre cele câteva gospodării supravieţuind printre blocuri.

Trei muzee, pe lângă trei biserici diferite. Şi ele foarte diferite fiecare prin tematică, prin funcţionare, prin dimensiuni. Şi totuşi ceva le uneşte: fiecare dă seamă, cum ştie mai bine, despre om. Ecce homo, cu h mic de data aceasta.