”U” Cluj / Cifrele căpitanului Dan Bucşa

Căpitanul Universităţii Cluj, Dan Bucşa, a avut nevoie de 51 de meciuri în alb şi negru, până să marcheze primul gol pentru "şepcile roşii" / FOTO: Dan Bodea

Universitatea Cluj s-a întors cu un punct din deplasarea de la Ceahlăul Piatra Neamţ, meci disputat în cadrul etapei a XX-a din Liga I de fotbal şi încheiat la egalitate, scor 1-1. Cel puţin trei lucruri ne-au atras atenţia pe parcursul partidei. Primul dintre ele este debutul în alb şi negru al fostului internaţional austriac Roland Gercaliu. Al doilea aspect uşor de remarcat a fost prudenţa bolnăvicioasă cu care au evoluat jucătorii lui Mihai Teja, iar cel din urmă însă, cel mai important, a fost golul marcat în minutul 64 de căpitanul lui ”U”, Dan Bucşa, primul în Liga I.

Cine este căpitanul Universităţii?
Dan Bucşa s-a născut la Dej, în urmă cu 25 de ani şi a făcut parte dintr-o generaţie extraordinară a clubului Luceafărul din localitate. Primii paşi în fotbal i-a făcut la vârsta de 7 ani, la Unirea Dej, echipa fanion a micuţului oraş de pe malul Someşului.

La 11 ani era remarcat şi ulterior achiziţionat de Luceafărul, club la care avea să fie coechipier cu actualul internaţional al României, Paul Papp, aflat sub contract cu Chievo Verona dar, împrumutat la Astra Giurgiu până la finalul campionatului în derulare.

În 2005, pe când încă nu împlinise 18 ani, Bucşa i-a atras atenţia lui Mircea Rednic, la acea vreme antrenorul lui Dinamo Bucureşti, iar pasul spre gruparea din capitală a fost o simplă formalitate. Abilităţile tehnice, clarviziunea din teren, dar mai ales capacitatea lui de efort, au cântărit decisiv în alegerea lui Rednic, care spunea despre Dan Bucşa că va fi viitorul căpitan al „câinilor” bucureşteni.

Singur printre străini fotbalistului clujean i-au trebuit mulţi ani să se adapteze în echipa secundă a lui Dinamo însă, în cele şase sezoane pe care le-a prins în Liga a II-a şi a III-a, în tricoul „câinilor”, a adunat aproape 120 de meciuri, cea mai mare parte dintre acestea în calitate de căpitan al echipei, şi a marcat 6 goluri.

În vara anului 2009, odată cu preluarea Universităţii Cluj de către Florian Walter, Bucşa a semnat cu „Şepcile roşii” şi a contribuit decisiv la revenirea lui ”U” în prima diviziei. Cele 19 prezenţe în tricoul Universităţii şi evoluţiile apreciate de toată lumea, i-au determinat pe şefii de la Dinamo să-l relocheze la gruparea din capitală însă, nici de această dată clujeanului nu i s-au oferit oportunităţi de a-şi etala calităţile.

Între 2010 şi 2012 Dan Bucşa a bifat doar două apariţii în Liga I, de fiecare dată câte 1 minut (!), în meciurile Oţelul – Dinamo, încheiat la egalitate scor 1-1, şi în Rapid – Dinamo, terminat deasemenea la egalitate, scor 0-0. Sătul să-şi aştepte „rândul” la prima echipă a lui Dinamo, Dan Bucşa a solicitat conducerii clubului din Şoseaua Ştefan cel Mare rezilierea contractului.

Următoarea oprire a fost în Liga a IV-a a Germaniei, unde a evoluat în turul sezonului 2012/2013, pentru Bergish-Gladbach, în 14 meciuri, toate ca titular. În ianuarie 2013 a revenit la Universitatea Cluj şi s-a integrat perfect în lotul echipei. A evoluat în alte 14 partide şi s-a impus rapid ca fiind liderul „din iarbă” al „studenţilor”. Din cele 20 de etape scurse din actuala stagiune Dan Bucşa a evoluat în 18 partide, din nou toate ca titular.

La Piatra Neamţ am câştigat un punct câştigat, dar, având în vedere că am jucat o repriză în superioritate, cred că puteam să le luăm pe toate trei. Am primit un gol aiurea, după o centrare de la 40 de metri. Din fericire, după pauză am evoluat mai motivat şi am fost mai periculoşi.Trebuie să fim mai atenţi şi nu vom mai scăpa puncte printre degete”, Dan Bucşa, căpitan Universitatea Cluj.

Are o Cupă a României
Dan Bucşa a fost legitimat vreme de 7 sezoane la Dinamo dar, a primit extrem de puţine şanse să-şi arate talentul şi calităţile. Cu un singur lucru a rămas după această experienţă, are în CV o Cupă a României, cucerită de Dinamo în 2012, în faţa celor de la Rapid, scor 1-0. Fotbalistul clujean nu a evoluat în respectiva finală dar, conform obiceiului din fotbalul românesc, legitimat fiind la gruparea roş-albă, Bucşa este considerat câştigător al trofeului.

Distribuie:

Postaţi un comentariu