Valentine’s Day, de la „petreceri desfrânate” la inimioare

Pe toate meridianele lumii s-a dus vestea sărbătorii iubirii, iar milioane de îndrăgostiţi aşteaptă cu nerăbdare Valentine’s Day pentru a-şi dărui flori, ciocolată şi inimioare, pentru a trimite scrisori de dragoste ori pentru a organiza cine romantice. Mulţi îşi cer alesele în căsătorie, sau măcar le compun poezii şi cântece de dragoste, cu această ocazie. Foarte puţini dintre aceşti îndrăgostiţi ştiu, însă, care este originea sărbătorii lor preferate.

„Petreceri desfrânate”

La fel ca şi Halloweenul, Valentine’s Day are la origine o sărbătoare păgână. Se pare că romanii aveau şi ei pe 14 februarie o sărbătoare, Lupercalia, care era urmată, începând cu 15 februarie, de un întreg festival, dedicat lui Lupercus – zeul fertilităţii şi al agriculturii (identificat mai târziu cu Faunus sau Pan). Autorii vremii au consemnat că în timpul acestui festival erau organizate „petreceri desfrânate”. Unii scriu că tinerii bărbaţi se dezbrăcau şi porneau pe străzi să biciuiască fecioarele (la fel de despuiate), considerând că acestea vor deveni mai fertile, în urma ritualului. Alte surse susţin că preoţii lui Lupercus aveau ritualuri specifice, care implicau sacrificarea caprelor şi consumul de vin. Aceştia ieşeau apoi pe străzi cu pieile animalelor sacrificate şi atingeau pe oricine le ieşea în cale; tinerele femei veneau la ei, pentru a fi atinse şi pentru a-şi spori şansele de a naşte copii.
În timpul Lupercaliei se adunau numele fetelor în cutiuţe şi băieţii le extrăgeau. Perechile formate ar fi trebuit să rămână împreună tot anul; dacă nu, se mulţumeau cu o relaţie fizică. Oricum, în timpul acestei sărbători se formau cele mai multe cupluri, iar unele dintre acestea se transformau în căsnicii în timpul anului următor.

Sărbătoare creştinată

Totodată, în februarie, romanii o sărbătoreau şi pe Juno Februata, zeiţa femeilor şi a căsătoriei. Această lună, februarie, reprezenta în Roma Antică începutul primăverii, iar oamenii îşi curăţau casele după un ritual de purificare.

Sărbătoarea era anuală şi a fost foarte populară până în secolul 5, era noastră, încă cel puţin 150 de ani după ce împăratul Constantin a legalizat creştinismul în Imperiul Roman.

În mod evident, Biserica nu a văzut cu ochi buni modul în care oamenii se purtau în timpul Lupercaliei, când aveau loc zile întregi petreceri cu acele cupluri nou-formate, în urma „loteriei”. Astfel, numele tinerilor au fost înlocuite cu nume de sfinţi, în încercarea de a se potoli desfrâul. Fiecare participant extrăgea un nume de sfânt, al cărui comportament ar fi trebuit să îl imite în anul ce urma. Desigur că tinerilor nu le-a fost pe plac acest obicei nou, menit să creştineze o sărbătoare păgână, fără ca aceasta să dispară de tot.
În anul 496, papa Gelasius decretează data de 14 februarie ca Ziua Sfântului Valentin, în onoarea unui martir ucis în secolul III la Roma. Până în zilele noastre, însă, nu se ştie cu siguranţă care dintre sfinţii cu numele Valentin a stat la originea sărbătorii. Mai mult decât atât, unii istorici susţin că Lupercalia nu are nicio legătură cu sărbătoarea îndrăgostiţilor de astăzi, în afara datei.

Legendele sfinţilor Valentin

Există cel puţin trei sfinţi Valentin, asociaţi cu această dată, şi tot atâtea legende care stau la baza Zilei Îndrăgostiţilor. Una dintre ele povesteşte că în Roma Antică trăia un medic pe nume Valentin, care credea în Iisus Hristos şi în puterea leacurilor sale. El a încercat timp de mai mulţi ani să vindece o fată oarbă, însă a fost condamnat la moarte, pentru credinţa sa. După ce a aflat sentinţa, i-a scris respectivei fetei o scrisoare, pe care i-a trimis-o prin tatăl său. Fata a primit scrisoarea, iar atunci când a deschis-o, s-a întâmplat o minune: a văzut o floare galbenă şi un bileţel pe care scria „Al tău, Valentin”.

Cea mai cunoscută legendă despre Sfântul Valentin spune că acesta era un preot care a trăit în secolul al III-lea în Roma. În acea perioadă, împăratul Claudius interzisese căsătoriile, deoarece el considera că soldaţii însuraţi nu erau la fel de buni în luptă. Valentin a continuat să căsătorească tinerii îndrăgostiţi pe ascuns, până când a fost prins şi întemniţat. Claudius i-a cerut să renunţe la creştinism şi să intre în armata romană, însă Valentin a refuzat, semnându-şi, astfel, condamnarea la moarte. Legenda spune că, până în ziua execuţiei, preotul a trimis scrisori prietenilor săi creştini, pe care le încheia cu vorbele “Amintiţi-vă de Valentin”.
Începând cu anul 496, când papa Gelasius a oficializat data de 14 februarie ca zi a Sfântului Valentin, sărbătoarea a fost marcată prin trimiterea de cadouri însoţite de mesaje de dragoste. Cu timpul, Sfântul Valentin a devenit patronul îndrăgostiţilor iar ziua lui, prilej de celebrare a iubirii.

Sărbătoare la nivel mondial

În zilele noastre, ziua de 14 februarie este un prilej pentru milioane de oameni din întreaga lume să îşi sărbătorească iubirea. Majoritatea îndrăgostiţilor schimbă cadouri, organizează cine romantice sau mici surprize pentru parteneri şi îşi declară dragostea.
Felicitările trimise de Sfântul Valentin se numără printre cele mai vechi tradiţii, datând încă din anul 1800. La început, respectivele felicitări erau confecţionate din dantelă şi satin, iar mesajele erau scrise de mână. Din ele nu lipsesc simbolurile dragostei, precum inimioarele sau trandafirii roşii, şi se pot trimite atât partenerului „oficial”, cât şi persoanelor pe care le iubim în secret. Felicitările sunt încă la mare căutare în Australia, iar unele sunt şi parfumate.

În ceea ce priveşte cadourile, unele sunt tradiţionale, specifice unei ţări. De exemplu, în Marea Britanie se dăruiesc linguri de lemn, sculptate în formă de inimă; în Danemarca se trimit iubitei ghiocei presaţi şi versuri de dragoste, iar în Japonia nu se poate fără ciocolată. În Taiwan se trimit trandafiri, în buchete mari şi scumpe, iar numărul şi culoarea semnifică ceva: un trandafir roşu înseamnă “O singură dragoste!”, 99 de trandafiri semnifică “Pentru totdeauna!”, iar 108 trandafiri înseamnă: “Căsătoreşte-te cu mine!”.

În multe ţări, însă, Valentine’s Day nu înseamnă numai îndrăgostiţi, ci şi o celebrare a prieteniei. În Finlanda, 14 februarie este un prilej pentru reuniri între prieteni, când se trimit şi se primesc felicitări şi cadouri simbolice. Totuşi, mulţi finlandezi caută să dea o mai mare însemnătate Zilei Prieteniei, astfel că se logodesc sau chiar se căsătoresc în această dată.

Sărbătorim? Când sărbătorim?

Ziua Îndrăgostiţilor este sărbătorită în Asia, în Europa şi în America, deopotrivă, iar ciocolata este „vedeta” zilei, alături de inimioare. Magazinele se încarcă de obiecte roz şi roşii, apar ursuleţi imenşi de pluş cu mesaje de dragoste şi oferte de excursii spre destinaţii romantice – cadouri potrivite pentru toate gusturile şi toate buzunarele. Din acest motiv, Valentine’s Day cade tot mai mult în dizgraţie şi tot mai multe voci susţin că vorbim deja de o sărbătoare comercială, nu una a dragostei.

În ţara noastră, după ce acest Valentin s-a insinuat atât de mult printre îndrăgostiţii autohtoni, a început să fie scos în faţă Dragobetele, propriul nostru protector al iubirii. Denumit şi ”Cap de primăvară”, ”Dragostiţele” sau ”Logodnicul Păsărilor”, Dragobetele marchează începutul primăverii, ziua de 24 februarie fiind considerată, în trecut, începutul anului agricol şi ziua în care întreaga suflare sărbătorea înnoirea firii şi se pregătea pentru venirea primăverii. Un alt nume al său era Năvalnicul, fiind perceput ca un fecior frumos şi iubăreţ, care le face pe tinerele fete să-şi piardă minţile.

Deja putem vorbi de două tabere şi de un adevărat război între susţinătorii lui Valentin şi cei ai lui Dragobete, între detractorii lui 14 februarie cel comercial şi romanticii care schimbă cadouri cu inimioare. Din acest război, probabil cei care câştigă sunt aceia care îşi sărbătoresc dragostea în fiecare zi şi o marchează într-un fel special cu fiecare ocazie, fie de Valentine’s Day, fie de Dragobete.

Ziua Îndrăgostiţilor pe glob

• Ţara Galilor: este comemorat Sfântul Dwynwen, sfântul patron al îndrăgostiţilor galezi
• Scoţia: există un obicei asemănător celui din Roma Antică: tinerii extrag un bileţel cu numele unei persoane de sex opus, care îi va deveni partener măcar pe parcursul festivalului.
• Danemarca şi Norvegia: „Valentinsdag” nu este sărbătorită pe o scară largă, dar mulţi îşi fac timp pentru a petrece într-un mod romantic cu partenerul de viaţă sau trimit o felicitare unei iubiri secrete.
• Suedia: Ziua tuturor inimilor
• Slovenia: 14 februarie este ziua când încep lucrările în vii şi pe câmpuri. Ziua Îndrăgostiţilor se sărbătoreşte de fapt pe 12 martie, de Sfântul Grigore.
• Austria & Germania: bărbaţii le oferă câte un buchet de flori partenerelor
• Japonia: Ziua Îndrăgostiţilor este sărbătorită atât pe 14 februarie, cât şi pe 14 martie. În prima, femeile oferă cadouri bărbaţilor, în cea de-a doua, bărbaţii întorc darurile. Ciocolata este cel mai popular cadou, însă femeile japoneze spun că, dacă o cumperi, nu este dovadă de dragoste adevărată – prin urmare, preferă să o facă ele însele.
• Coreea: şi aici există două date, ca şi în Japonia. 14 martie este ”Ziua Albă”, când bărbaţii îşi mărturisesc dragostea. În plus, coreenii au inventat, pentru cei fără partener, „Ziua Neagră”, care este ”sărbătorită” pe 14 aprilie.
• China: Ziua Îndrăgostiţilor se sărbătoreşte în a şaptea zi din luna a şaptea, iar în Ajun, fetele se roagă pentru un mariaj bun.
• Taiwan: se sărbătoreşte după tradiţia chineză, dar şi pe 14 februarie.
• România: Ziua Îndrăgostiţilor se sărbătorea pe 24 februarie, de Dragobete

Cine este Dragobete?

Dragobetele este o sărbătoare românească, celebrată pe 24 februarie, fiind considerată echivalentul românesc al Valentine’s Day, sau ziua Sfântului Valentin, sărbătoare a iubirii.

Legenda spune că Dragobete, fiul Dochiei, era zeul dragostei şi al bunei dispoziţii. Acesta mai era numit Cap de Primăvarăşi era identificat cu însuşi Cupidon, zeul iubirii în mitologia romană, şi cu Eros, corespondentul acestuia în mitologia greacă.

La daci, se presupune că Dragobete era zeul ce oficia la începutul primăverii nunta tuturor animalelor. Astfel, de Dragobete, fetele şi băieţii se întâlnesc, pentru ca iubirea lor să ţină tot anul, precum a păsărilor ce se “logodesc” în această zi.

Obiceiuri româneşti de Dragobete

Sărbătoarea „Dragobetelui”, sărbătoare a dragostei la români, este celebrată în fiecare an pe 24 februarie şi este specifică zonei de sud a ţării (Oltenia, Muntenia şi parţial Dobrogea). Obiceiul are o tradiţie milenară şi marchează începutul primăverii, când natura şi oamenii revin la viaţă.

În Mehedinţi, sud-vestul României, exista obiceiul numit „zburătorit”, după care fetele se întorceau în fugă spre sat. Fiecare flăcău urmărea fata care îi era dragă. Dacă băiatul era iute de picior şi o ajungea, iar fata îl plăcea, goana se sfârşea cu un sărut în văzul tuturor. Acest sărut simboliza logodna celor doi tineri, pentru cel puţin un an de zile. Nu de puţine ori, aceste logodne ludice precedau logodnele adevărate, Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate pentru a afla ce nunţi se mai pregătesc pentru toamnă.
Deoarece exista credinţa că Dragobetele îi va ajuta pe cei gospodari să aibă un an mai îmbelşugat decât ceilalţi, oamenii respectau această sărbătoare la fel ca şi pe cele religioase – nu munceau, doar îşi făceau curăţenie prin case. Cele care lucrau erau fetele mai îndrăzneţe care chiar îşi doreau să fie “pedepsite” de Dragobete. Chiar dacă mai “pedepsea” femeile, se considera că Dragobetele ocrotea şi purta noroc tinerilor, în general, şi îndrăgostiţilor, în mod special.