Adrian Popescu, poetul “cuminte” al Clujului, nominalizat la „Cartea Anului 2013”

Poetul clujean Adrian Popescu se află printre autorii nominalizaţi la cea de-a XII-a ediţie a Premiului „Cartea Anului 2013”, distincţie ce urmează a fi decernată sîmbătă, pe 22 februarie. La acest premiu, alături de cartea „Costumul negru” a lui Adrian Popescu, au mai fost nominalizate următoarele volume: „Amazoanele. O poveste”, Adriana Babeţi (Polirom), „Exerciţii de imaturitate”, de Livius Ciocârlie (Cartea Românească), „Ce a fost. Cum a fost”, Paul Cornea de vorbă cu Daniel Cristea-Enache (Polirom, în coeditare cu Cartea Românească), „Negru şi Roşu”, de Ioan T. Morar (Polirom), „Fals tratat de manipulare”, de Ana Blandiana (Humanitas), „Eroul discret” (Humanitas) de Mario Vargas Llosa , traducător Marin Mălaicu-Hondrari.

„Adrian Popescu este un poet cuminte”, aşa este catalogat autorul volumului „Costumul negru” de către generaţia insurgentă a criticilor literari. „O anumită cuminţenie mi se poate reproşa deoarece eu am căutat totdeauna o armonie a lumii şi văd lumea sub forma unei imagini, coerente, cu o conexiune între lucrurile cereşti şi pământeşti. Impresia de cuminţenie este de fapt încrederea într-o structură ordonată a lumii”, precizează poetul Adrian Popescu. În poezie, cuminţenia acestuia se reflectă prin faptul că poetul nu a refuzat niciodată tensiunea dintre lucruri. „Eu nu idealizez, dar vreau să văd nucleul luminos al lucrurilor. Urâtul nu îl ignor, el există în jurul nostru, de unde şi tensiunea, dar sunt conştient că trebuie să avansăm spre lumină fără să rămânem în zona de urâţenie, sau de întuneric. Cuminţenia este de fapt încrederea în posibilitatea ultimă de a câştiga lumina”, afirmă Adrian Popescu.

Cartea „Costumul negru” a fost scrisă ca un pariu al poetului cu el însuşi că stilul său s-ar putea schimba la vârsta pe care o are. „Am adoptat un limbaj direct, mai colocvial, al omului de astăzi care renunţă la figurile de stil. Am mers într-o zonă cotidiană, în care fragilitatea noastră fizică este pe primul plan, în care corpul îmbătrâneşte inevitabil şi inima rămâne mult timp tânără. Este un fel de conflict al vârstei, dar ţine şi de structura mea care urmăreşte mereu să revitalizeze amintirile copilăriei şi ale adolescenţei”, spune poetul. Faţă de nostalgia din celelalte volume, adaugă Adrian Popescu, noutatea constă în ironia tandră pe care o aplică în versuri. „Îmi place să râd de circulaţia mea periferică defectuoasă, dar să mă mândresc cu circulaţia mea printre minunile lumii. E un fel de joc între ceea ce suntem astăzi, mai puţin decât am fost ieri şi cum vom fi mâine”, declară Adrian Popescu.

Titlul volumului, „Costumul negru”, este titlul unui poem care trimite la un fapt autobiografic al poetului. „Pornesc de la moştenirea pe care mi-a lăsat-o tatăl meu, medic radiolog într-o comună de lângă Cluj, unde un croitor de provincie a cusut un solid costum negru pe care eu l-am moştenit. Cu acest costum am fost de câteva ori în Bucovina natală a tatălui meu, am fost la Botoşani şi la Ipoteşti sau la Cernăuţi la diferite festivităţi. Acest costum reprezintă de fapt trupul nostru pe care odatăt îl voi dezbrăca”, spune poetul.

Potrivit lui Adrian Popescu, Cartea Anului ar trebui să fie una esenţială, care să schimbe ceva în mentalitatea noastră, să fie un şoc estetic şi moral. „Sunt cărţi de prima mână cele nominalizate. Aş aminti cartea Anei Blandiana, unde apare foarte mult Clujul studenţiei sale, o studenţie foarte chinuită. Toată cartea este o frică de a nu fi manipulată în alte scopuri decât cele ideale. Autoarea spune la un moment dat că nu este făcută pentru putere. Este o carte de înaltă etică idealistă, lucru rar în zilele noastre, de refuz al puterii şi refuz al corupţiei”, a amintit Adrian Popescu.

Nominalizarea la Premiul „Cartea Anului 2013” a fost pentru Adrian Popescu o bucurie, după cum mărturiseşte chiar poetul. „Este onorantă distincţia, atât pentru mine, cât şi pentru Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor şi pentru redacţia revistei «Steaua» unde lucrez”, spune Adrian Popescu.

Adrian Popescu s-a născut la 24 mai 1947, la Cluj. Apartine primei generatii de echinoxisti. Este redactor-şef la revista Steaua, unde a debutat în 1964. Cărţile i-au fost traduse în limbile germană (Franz Hodjak), franceză (Gerard Bayo), sârbă (Dimo Dimcev si Dumitru M. Ion) şi maghiară (Farkas Arpad).

A mai publicat: Umbria (Dacia, 1971, Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor; Vinea, colecţia „Ediţii definitive”, 2007, antologie, prefaţă de Ştefan Borbely), Curtea Medicilor (Eminescu, 1979, Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor), Suburbiile cerului (Eminescu, 1982), O milă sălbatică (Cartea Românească, 1983, antologie, postfata de Mircea Iorgulescu), Calatoria continua (Cartea Românească, 1989, Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Romane), Pisicile din Torcello (Albatros, 1997, Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor, Premiul revistei Poesis, Premiul Salonului National de Carte, Cluj, Premiul revistei Ateneu, Premiul revistei Familia), Fara virsta (Cartea Românească, 1998), Dimineaţa în forul roman (Limes, 2008), Poezii religioase (Galaxia Gutenberg, 2010, antologie şi prefaţă de Ion Buzasi), Iesirea in larg (Paralela 45, colecţia „Poeţi laureaţi ai Premiului naţional de poezie «Mihai Eminescu»”, 2011, antologie), Cuibul (Tipo Moldova, 2012).