Războiul între palate continuă la Cluj pe tema unei străzi şi a colindului antisemit

Biroul de presă al Primăriei municipiului Cluj-Napoca a transmit un comunicat de presă ca răspuns la scrisoarea deschisă trimisă astăzi de preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, către primarul Emil Boc, în care se ridică din nou problema accesului la parcul industrial Tetarom II care găzduieşte firma Emerson.

“Primăria precizează faptul că str. Capitan Grigore Ignat este cuprinsă în lista străzilor care vor fi reabilitate din proiectul finanţat din fonduri nerambursabile, de reabilitare a tramei stradale şi creştere a accesului la zona industriala din municipiul Cluj-Napoca. Acest proiect se află în faza de finalizare a procedurilor de atribuire a lucrărilor de execuţie, urmând să demareze lucrările efective în cursul anului 2014. Precizăm totodată că, în conformitate cu prevederile legale privind proiectele cu finanţare europeană, nu este posibilă prinderea în alt program de finanţare de investiţii a obiectivelor odată anunţate ca eligibile pe un program european”, se arată în comunicat.

Pe de altă parte, în privinţa salubrizării străzii Emerson, aceasta a fost cuprinsă începând din acest an în cadrul programelor municipale, fiind predată către operatorul din sectorul în care se află, adică SC Brantner SA spre a beneficia de servicii de salubrizare, respectiv deszăpezire.

Uioreanu nu se lasă: Boc vinovat de colindul antisemit al ansamblului RATUC

Bătălia comunicatelor de presă a continuat în această după amiază între Primărie şi Consiliul Judeţean. Preşedintele CJ Cluj a transmis o serie de critici legate de difuzarea unui colind cu versuri antisemite de către TVR3, colind interpretat de ansamblul Dor Transilvan al RATUC. Criticile îl vizau însă mai ales pe Emil Boc.  “Urmare a reacţiilor stârnite după difuzarea pe postul de televiziune TVR3 a unui colind catalogat pe drept cuvânt ca fiind antisemit, vreau să fac următoarele precizări: regret faptul că un eveniment care trebuia să fie unul de sărbătoare a fost umbrit din cauza unui colind prost ales. Consider că, mai ales pe canalele postului public, selecţia repertoriului ar trebui să fie mai riguroasă, mai ales atunci când este vorba despre ansambluri folclorice neprofesioniste. Chiar dacă a fost comisă din eroare, difuzarea acestui colind se dovedeşte a fi cel puţin nefericită prin analogiile care se pot face între acest text şi suferinţele poporului evreu în trecutul nu foarte îndepărtat şi care stârneşte amintiri dureroase. Pe de altă parte, consider că vina aparţine ansamblului care a interpretat colindul, în speţă „Dor Transilvan” al RATUC, regie subordonată Consiliului Local Cluj-Napoca şi domnului primar Emil Boc. M-am aşteptat ca domnul primar să reacţioneze în vreun fel, să-şi precizeze poziţia faţă de acest incident în care a fost implicat un ansamblu format din angajaţi ai RATUC şi plătiţi din banii publici ai primăriei Cluj-Napoca. În condiţiile în care domnul primar nu a avut nimic de spus, îmi cer eu scuze poporului evreu în numele domnului Emil Boc pentru afrontul adus de un ansamblu folcloric clujean, judeţ pe care îl conduc în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean. Sper că acest nefericit incident să nu aibă repercusiuni asupra relaţiilor româno-israeliene şi că, pe viitor, cei îndrituiţi vor avea mai multă grijă în alegerea momentelor artistice. Noi clujenii suntem nişte oameni deschişi şi primitori şi aşa vom rămâne mereu, nu doresc să fim judecaţi pentru lipsa de responsabilitate ai unor lideri vremelnici”, se arată în comunicatul semnat de Horea Uioreanu.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu