Steaua căzătoare de la Mociu şi bolovanii cereşti din Cluj

Muzeograful Luminiţa Zaharia, de la Muzeul de Mineralogie Cluj, lân gă meteoritul de la Mociu/ Foto: Septimiu Avram

I-au fascinat dintotdeauna pe oameni, care-i căutau cu ochii aţintiţi pe cer. Au fost încărcaţi cu puteri magice, rele ori bune. Când le vedeau căderea luminoasă, oamenii îşi puneau câte o dorinţă. Alţii, în alte locuri, aşteptau dezastre. Unii aveau convingerea că anunţau moartea cuiva important. Potrivit altor credinţe, erau semne cereşti trimise de Dumnezeu sau, odinoară, de zei. Au fost la fel de apreciaţi ca aurul, iar acum sunt cu mult mai scumpi decât orice metal preţios. Au simbolistica lor în vis şi sunt aşezaţi la loc de cinste în opere populare. Au dat viaţă unor bijuterii lirice – „Iar tu de omor/ Să nu le spui lor/ Să le spui curat/ Că m-am însurat/ Cu-o mândră crăiasă/ A lumii mireasă/ Că la nunta mea/ A căzut o stea”-, dar pot aduce în orice moment Apocalipsa. Sunt meteoriţii. Stelele căzătoare. Corpuri cereşti aruncate pe Pământ de forţe nevăzute. Bucăţi cosmice cu o vechime de chiar câteva miliarde de ani, venite din depărtări neştiute şi picate din când în când chiar lângă noi. Unele chiar aici, printre clujeni.

În lume sunt foarte mulţi meteoriţi picaţi din înaltul cerului, dar cel mai cunoscut din România este cel picat la Mociu, în 3 februarie 1882. El e de altfel şi cel mai mare, cu toate că, înainte să lovească pământul, ar fi explodat de două-trei ori în atmosferă.

Bucata cea mai mare şi care se păstrează la Muzeul de Mineralogie din Cluj are 35, 7 kg, dar se estimează că resturile meteoritului, împrăştiate pe o distanţă de 15 kilometri, ar avea în total peste 300 de kilograme, din care 42 kg ar fi la muzeul clujean, iar restul sunt împrăştiate în peste 100 de muzee din toată lumea. Dar nici aceasta nu e greutatea sa reală la intrarea în atmosferă, când se pare că a avut cel puţin 30.000 kg. Răzvan Andrei, doctor în geologie şi specialist în meteoriţi, spune că meteoritul de la Mociu şi toţi ceilalţi meteoriţi pierd foarte mult din greutate după ce intră în atmosferă: „Când a intrat în atmosferă avea mult mai mult, pe puţin 30 de tone. El a pierdut 90-92% din masă. Cel mai mare cunoscut e Hoba, Namibia, are vreo 60 de tone, e metalic, a făcut un crater de 50 m diametru şi 10 metri adâncime”.

În funcţie de mărime, meteoriţii provoacă şi o undă de şoc, precum şi un zgomot foarte puternic. Cel de la Mociu se zice că ar fi fost văzut chiar de la Budapesta. Muzeograful Luminiţa Zaharia povestește „A fost ceva fantastic, am înţeles, mai ales că era undeva pe seară şi lasă dârele acelea cum ard în atmosferă. Şi zgomotul îmi închipui că n-a fost foarte mic. Există mărturii, din câte am citit, că s-ar fi auzit de la Budapesta sau chiar că s-ar fi văzut. Bănuiesc că a fost ceva apocaliptic pentru persoanele respective”.

Se mai spune că meteoritul a avut o strălucire orbitoare, ca a unui glob de foc, o culoare violetă şi că, după cădere, în urma sa a rămas o dâră alb-cenuşie.

Bucata cea mai mare din meteorit cântărește 35, 7 kilograme/ Foto: Septimiu Avram

Nu se ştie să fi fost răniţi sau morţi atunci, în 1882, doar că boierii locului i-au trimis pe ţărani să găsească cât mai multe bucăţi, pe care chiar le plăteau. N-a fost foarte greu să le găsească, mai ales pe cele mai mari, fiindcă era zăpadă la acea dată, iar meteoriţii ieşeau în evidenţă, la fel cum şi în zilele noastre ies în evidenţă în deşert, zonă din care provin cei mai mulţi meteoriţi care se cunosc.

De-o vârstă cu Universul

Precum moşii din poveste, şi meteoriţii vin de tare departe. Şi sunt foarte bătrâni. Unii sunt bucăţi rupte din plante sau alte corpuri cereşti mari, alţii au fost mici de la „naştere”. Răzvan Andrei susţine că cel de la Mociu este o bucată „primitivă” provenită din „nebuloasa protosolară”. Adică, a rămas relativ în aceeaşi formă, mic, de la naşterea sistemului solar. Soarele are vreo 5 miliarde de ani, dar nebuloasa din care provine meteoritul de la Mociu poate să fi existat cu alte vreo 5 miliarde de ani înainte.

După aritmetica pământeană ar putea să aibă astfel chiar vreo 10 miliarde de ani, cu ceva mai puţin decât vârsta Universului, estimată la aproape 14 miliarde de ani.

Astre, preţuri astronomice

Cine şi-ar fi închipuit că o bucată de piatră care s-a plimbat prin univers de câteva miliarde de ani, poate chiar de la începutul lui, va veni să-şi găsească odihna într-un muzeu din Cluj-Napoca?! E adevărat, în compania onorabilă a peste 220 de fraţi veniţi din toate colţurile universului în cea mai mare colecţie de gen din România. O colecţie care, pe piaţa de profil, ar valora poate chiar sute de mii sau milioane de euro.

Dacă tot e vorba de aştri, şi preţurile lor sunt astronomice. Chiar câteva mii de dolari gramul! Răzvan Andrei spune că există o piaţă a meteoriţilor, cu vânzători şi cumpărători: „Este o piaţă foarte mare şi foarte extinsă a meteoriţilor. Depinde de tip, dacă e analizat sau nu. Gramul poate ajunge până la câteva mii de dolari. Circa 5.000. Acum câţiva ani buni, până în 2000, să zicem, piaţa era destul de sus, nişte preţuri foarte mari. Dar au început descoperirile din Sahara, de unde au început să curgă foarte mulţi meteoriţi. Meteoriţii au foarte mult fier în ei. Dacă pică într-o climă ca a noastră, în câţiva ani se cam duc, nu-i mai recunoşti, iar Sahara, fiind atât de uscată, îi păstrează foarte mult. Aşa au început să curgă din Sahara meteoriţi de toate felurile, aşa încât preţurile au scăzut destul de mult şi colecţionarii au reuşit să aibă şi rarităţi, ceea ce înainte nu era. Până prin 2000, de exemplu, erau nouă meteoriţi marţieni cunoscuţi, acum sunt deja câteva zeci de meteoriţi de pe Marte”.

De 100 de ori mai iute ca glonţul

Un alt meteorit, descoperit mai recent – ultimul înregistrat oficial până acum în România – a fost la Pleşcoi. Are 6, 9 kg şi a picat pe pământ pe 12 iunie 2008. Şi el zace în Muzeul de mineralogie de la Cluj, iar Luminiţa Zaharia îi ştie povestea: „A căzut la un domn în curte, cu martori. A căzut în curte şi l-a găsit imediat. A auzit zgomotul, pentru că e foarte puternic. Avem poze cu craterul pe care l-a făcut, cu el în crater, că omul nu l-a mişcat. I s-a tăiat un colţ pentru analiză, pentru că trebuie încadraţi în diferite clase, sunt diferite caracteristici”.

Suprafața pe care au căzut bucăți din meteoritul de la Mociu

Răzvan Andrei spune că la cădere meteoritul de la Pleşcoi n-a făcut decât o gaură de câţiva centimetri, pentru că viteza lor scade foarte mult după ce intră în atmosferă. Când vin din spaţiul cosmic şi intră în contact cu atmosfera pământului, viteza unui meteorit poate să fie de chiar peste 50 de kilometri/s, adică de aproape 100 de ori mai mare decât viteza unui glonţ. Răzvan Andrei explică fenomenul: „Un meteorit intră cu 25-50 km/s în atmosferă, frecarea cinetică e foarte mare şi temperaturile ajung la câteva mii de grade, se evaporă. Viteza terminală e însă destul de mică. Ei se sting undeva la circa 30 km altitudine, de unde viteza e aproape nulă şi cad liber cu 200-300 km/oră”.

Nouă meteoriți atestați în spațiul românesc

Interesul pentru meteoriţi este tot mai crescut, poate şi datorită banilor care se pot obţine de pe urma lor. În România sunt cunoscuţi până acum doar opt meteoriţi, dar sunt foarte mulţi oameni care îşi încearcă norocul. Muzeograful Luminiţa Zaharia spune că Muzeul de Mineralogie din  Cluj primește săptămânal telefoane de la persoane care cred că au găsit meteoriţi şi, în 99, 99%, din cazuri rocile nu sunt extraterestre de fapt. „Am putea face o colecţie numai din ce ne-a parvenit şi lumea a crezut că sunt meteoriţi”, remarcă amuzată muzeograful.

Cei mai mulţi meteoriţi, dar şi cei mai mari, au fost descoperiţi în zona Transilvaniei. Cel mai vechi meteorit confirmat de specialişti a căzut la Mezo Madaras (devenit între timp Mădarăşul de Câmp), în judeţul Mureş, pe 4 septembrie 1852. Cantitatea recuperată este de 22, 7 kilograme, iar bucăţi din el se găsesc în circa 50 de muzee ale lumii.

Următorii meteoriţi ca vechime sunt cei de la Ohaba, judeţul Alba (15 octombrie 1857, 16, 25 kilograme); Kakova (devenit Grădinari), judeţul Caraş-Severin (19 mai 1858, 577 de grame); Zsadany (devenit Corneşti), judeţul Timiş (31 martie 1875, 552 de grame); Mocs (devenit Mociu), judeţul Cluj (3 februarie 1882, 300 kilograme); Sopot, judetul Dolj (27 aprilie 1927, 958 de grame); Tauţi, judeţul Bihor (iulie-august 1937, 21 de kilograme), Pleşcoi, judeţul Buzău (12 iunie 2008, 6, 91 kilograme).

[stextbox id=”custom” caption=”Zeul sculptat dintr-un meteorit”]

Omul de Fier, sculptat dintr-un meteorit

O descoperire prezentată recent în jurnalul „Meteoritics and Planetary Science” relatează despre o statuetă de valoare inestimabilă, reprezentând un personaj din mitologia budistă. Statueta, descoperită în 1938 de o expediţie pornită de Germania nazistă, a fost sculptată dintr-un meteorit metalic.

Statueta are o vechime de 1.000 de ani; se crede că îl înfăţişează pe zeul Vaisravana, un personaj important al mitologiei budiste, asociat nordului, iar specialiştii cred că reprezintă, din punct de vedere stilistic, o combinaţie între tradiţia budistă şi cea a culturii pre-budiste Bon (din Tibet).

Statueta, cunoscută sub numele de Omul de Fier, având o înălţime de 24 cm şi cântărind 10 kg, a fost sculptată dintr-un fragment provenit din meteoritul Chinga, care a căzut pe Pământ în urmă cu cca. 15.000 de ani, potrivit revistei Historia.

Chelyabinsk 2013 şi Tunguska 1908

Explozia meteoritului petrecută la Chelyabinsk în Rusia în 15 februarie 2013 a fost cea mai puternică din secolul al XXI-lea, producând aproape 1.200 de răniţi. Similar, explozia de la Tunguska a fost consemnata ca fiind cea mai mare din secolul trecut, care a lovit Pamantul in 1908. Explozia meteoritului care a produs o ploaie de foc deasupra mai multor orase din Rusia a provocat o undă de șoc care a spart geamurile cladirilor.

[/stextbox]