Cetera, femeia lui Dumitru Cilica, rapsodul din Runc

Femeia şi cetera. Sau cetera şi femeia. Că oricum seamănă. Dumitru Cilica n-ar putea spune foarte precis care e ordinea, dar fiecare face să i se lumineze faţa ori de câte ori povesteşte despre ele.

Pornit pe muzica vieţii în urmă cu aproape 78 de ani, pe 3 septembrie 1935, Dumitru Cilica, unul dintre cei mai mari solişti instrumentişti ai judeţului Bistriţa-Năsăd, s-a născut într-un capăt de lume. La propriu capăt, pentru că din Runcu Salvei nu este alt drum de întoarcere decât cel pe care ai mers. Dar şi acela era aproape impracticabil adesea, până în acest an, când a fost asfaltat. Un drum îngust şi şerpuit ca însăşi viaţa. Dar cu atâtea frumuseţi împrejur. „Am trăit bine, am dus-o bine. Băutură, mâncare… Străinătate… Viaţa a fost frumoasă, mi-am petrecut-o fain, mi-am făcut tot ce mi-o fost rându”, cum singur zice nea Dumitru.

Botejuni în sat şi concerte în lume

La cântecul din ceteră şi-a dat drumul încă de când avea 9 ani. Păştea vacile şi zdrăngănea: „Prima dată am fost slugă la un moş al meu, ăla mi-o dat vioara. Pe luncă. Şi, umblând la vite, am tot scârţâit, hai încoace, hai încolo. Apoi m-o angajat băieţii la clăcăşi, botejiuni, la joc în sat”.

Ajunsese tot mai dibaci în mânuirea arcuşului dat cu sacâz. Iar măiestria l-a făcut tot mai cunoscut. La un moment dat, fiul ţăranilor Nastasia şi Ioan din Runcu Salvei ţinteşte mai sus, spre lumea bună a muzicii populare, şi se prezintă la un concurs la oraş, la Orchestra Populară Bistriţa. „Am reuşit. Apoi au început turneele. Am mers peste tot”, povesteşte nea Dumitru. Îmi întinde o revistă veche, în care Valeria Peter Predescu îi făcea o prezentare, a treia – după a lui Ion Sabadâş şi a lui Şolomon, ceteraşul din Telciu – în galeria celor mai vestiţi solişti instrumentişti pe care i-a avut judeţul Bistriţa-Năsăud: „La vârsta de 9 ani a primit de la Dumitru Olari o vioară la care a început să cânte singur îngrijind vitele. Mai târziu, pe la 13 ani, s-a dus la un ceteraş cunoscut Puiu lu Maşodic în Beclean unde a învăţat trei luni să cânte de adevărat la vioară. Şi-a alcătuit o trupă împreună cu unchiul său Tănase Cilica – la brace şi cântau la nunţile de prin sate. După armată şi-a alcătuit o formaţie mai mare cu Robert Lăcătuş –la ţambal, care era fiul lui Puiu Marşodic, Ilie Ţânca – la brace, Petru Budai – la contrabas. Îl invitau cu ei pe Ion Sabadâş care era cunoscut şi aşteptat, alcătuiau împreună cea mai bună formaţie şi cântau la cele mai vestite nunţi şi petreceri.

Din anul 1972-1990 este angajat ca solist instrumentist la Orchestra Populară Bistriţa, formaţie profesionistă care se bucura de un mare prestigiu în ţară şi peste hotare datorită valorificării unui repertoriu local de mare frumuseţe şi autenticitate. Împreună cu acest prestigios colectiv artistic Dumitru Cilica a efectuat numeroase turnee în ţară şi străinătate: URSS, Ungaria, Austria, Germania, Franţa, Bulgaria”.

Are înregistrări la Electrecord, Radio Bucureşti şi Radio Cluj, a scos discuri de vinilin, iar mai încoace CD, într-o colecţie a ceteraşilor vestiţi.

Învârtită bătrâneşte

Ce cântă Dumitru Cilica? Orice, dar dragostea sa sunt cântecele locului: De strigat de la Zagra, Învârtită din Coşbuc, Învârtită din Năsăud, Joc bătrânesc de pe Ilve, Joc de învârtit din Runcu Salvei, Joc din Coşbuc, Joc din Salva – bătrâneşte, Roata din Runcu Salvei, un joc specific doar acestui sat.

Şi cu cetera de Reghin pe care o are acum a cântat mult, dar odinioară avusese o ceteră făcută manual. Povesteşte, ajutat de primarul comunei, Anchidim Pavelea: „A avut alta înainte şi i-a furat-o. Era o vioară făcută manual, nu de fabrică. A fost la o nuntă, a pus-o în portbagaj la cineva şi când a mers s-o ia, nu mai era. Sunet aparte, era făcută de un meşter de prin Rebra care lucra la Cluj. Îţi era mai mare dragul de ea. O fost o vioară scumpă, bani grei”.

Dumitru Cilica oftează greu ca plumbul. Poate după vioară. Poate după tinereţe. Poate după iubirile sale. Povesteşte de Maria Ciobanu. De Valeria Peter Predescu. De Cornelia Ardelean Archiudean. Artiste cu care a colaborat ani la rând. Dacă ar mai fi tânăr, n-ar vrea să schimbe nimic în viaţa sa. L-am întrebat ce i-a plăcut cel mai mult. A răspuns hâtru, fără să clipească: „Femeile. Se împacă cu cetera…”. Acum nu prea mai merge nici cu una, nici cu alta. Arcuşul…

Ca pentru un joc bătrânesc din Salva sau de pe Ilve, nea Dumitru îşi ia din nou cetera, îşi reazemă obrazul stâng în ea ca într-o femeie odinioară, o mângâie din colţul ochiului, îi joacă între degete corzile sensibile, o răsuceşte şi o modelează în mâini, o acordează din arcuş şi apoi se leagănă cu totul într-o împreunare dincolo de timp…

[stextbox id=”custom” caption=”Runc, satul aruncat pe dealurile istoriei”]

Primarul Anchidim Pavelea spune, ca după dicţionar, că Runc înseamnă loc defrişat, un fel de poieniţă într-o pădure, şi că Runcu Salvei este atestat documentar din 1547, deşi se pare că este mult mai vechi: „Satul s-a descoperit pe vale sus, într-un loc numit Vorişti. Cum umblau popoarele migratoare, un grup s-a izolat acolo sus, şi-au făcut case, biserică şi i-au descoperit pe aşchiile de lemne care mergeau pe apă. Au dat de ei şi era înfiinţat deja un sat izolat. Atestarea documentară e mult mai încoace, în 1547, la încasarea impozitului”.

Runcu Salvei e singurul sat al comunei cu acelaşi nume, din 2005 încoace, după referendumul de separare de Salva. Are 1.400 de locuitori, 1.500 de hectare de pădure, vreo 6.000 de oi, pruni, meri şi multă hărnicie. E împrăştiat pe toate dealurile şi văile acelea, iar între cele mai îndepărtate case ala satului să tot fie vreo 15-20 de kilometri. Acolo undeva, într-o casă de lemn la care nu poţi ajunge cu altceva decât cu picioarele, îşi duce bătrâneţile şi Dumitru Cilica. Mai dă cu arcuşul, mai răsfoieşte o amintire. Are pensie bună, dar tot îşi face timp de grădinuţa în care-şi creşte din cele trebuitoare gurii. Pământ mai are destul, dar de el se ocupă cei şapte copii. Ei vor rămâne în urma lui Dumitru Cilica. Dar mai ales cântecele sale. [/stextbox]