Ceea ce am câştigat la 1918, cu toţii, este trecutul nostru, istoria şi identitatea

Ce s-ar fi întâmplat dacă Transilvania nu s-ar fi unit cu România în 1918? Asemenea întrebări fac obiectul istoriei „contrafactuale” sau „virtuale”, un exerciţiu interesant, care ne ajută să înţelegem mai bine părţile ascunse ale trecutului. Dacă Transilvania ar fi rămas între graniţele unui Imperiu Austriac mai tolerant cu naţionalităţile componente, condus de un împărat mai atent la năzuinţele românilor (cum era arhiducele Franz Ferdinand, asasinat în 1914 la Sarajevo), poate că n-ar fi fost atât de rău. Dimpotrivă. Imperiul habsburgilor era un stat mai modern şi mai prosper decât Regatul României. Desigur, României Mici interbelice nu i-ar fi fost uşor fără resursele umane şi naturale ale Transilvaniei, ar fi rămas o ţară dezechilibrată teritorial şi cultural şi ar fi reprezentat o pradă şi mai uşoară în faţa Rusiei bolşevice. Dar, am putea spune, asta ar fi fost problema ei! Depinde însă în numele cui vorbim. Pentru mine, personal, lucrurile n-ar fi fost chiat atât de simple. Cu un tată regăţean şi cu o mamă ardeleancă, în absenţa unirii de la 1918, cu siguranţă nu m-aş fi născut!

Dar care este cel mai important lucru pe care l-am avut de câştigat de pe urma unirii Transilvaniei cu România? Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să vedem, încă o dată, din ce punct de vedere formulăm răspunsul. Cine sunt cei care au avut de câştigat şi, eventual, cine a avut de pierdut şi ce anume. Dacă eu aş fi (doar) un român naţionalist, răspunsul ar fi simplu. Am câştigat o ţară mai mare şi mai frumoasă, ne-am desăvârşit idealul naţional etc. etc. Dar dacă voi răspunde, de exemplu, din punctul de vedere al fiului meu (şi nu numai), care e pe jumătate ungur, atunci ar trebui să mă gândesc mai bine. Probabil că ar avea un salariu mai mare dacă ar trăi într-o Transilvanie care să ţină de Austro-Ungaria. În România, salariul minim este de 230 de dolari pe lună, iar în Ungaria este dublu. De Austria, nu mai vorbim. Fără îndoială însă că salariul nu reprezintă (chiar) totul în viaţă. Dacă luăm lucrurile aşa cum sunt, probabil că lucrul cel mai important pe care l-au câştigat ardelenii de pe urma unirii cu România, lăsând la o parte emoţiile şi sentimentele naţionale, este pacea şi liniştea socială. O Transilvanie cu o populaţie majoritar românească, nemulţumită de apartenenţa sa la un stat străin, nu ar fi fost – în secolul al XX-lea cel puţin – cel mai plăcut loc din Europa. Ar fi fost, după toate probabilităţile, un Kurdistan, o Irlandă de Nord sau un Kosovo, cu tot cortegiul de frustrări, de violenţe şi de suferinţe care ar fi decurs din această situaţie.

La 1918, mulţi dintre străbunicii noştri români au simţit că au câştigat ceva extraordinar. Dar noi, cei de astăzi, am putea spune că nu am câştigat nimic, mai ales dacă trăim într-un stat de care nu suntem prea mulţumiţi şi din care ne vedem nevoiţi să emigrăm cu milioanele. Cu toate acestea, eu cred că am dobândit totuşi ceva şi noi, cei din 2013, şi nu numai românii, ci şi maghiarii şi celelalte neamuri ale căror resturi au mai rămas prin Transilvania, în cei o sută de ani de stăpânire românească. Ne-am ales cu o istorie, bună sau rea, mai blândă sau mai conflictuală, prin care ne definim şi de care ne aducem aminte măcar la ceas de praznic ori de sărbătoare. Şi dacă noi, cei de astăzi, am putea spune că nu ne-am ales cu mare lucru, să ne bucurăm atunci măcar pentru străbunicii de la 1918, să ne reamintim de idealurile lor, chiar dacă, în cea mai mare parte, noi nu le mai împărtăşim. Desigur, în aceeaşi logică, dacă ne aducem aminte de entuziasmul bunicilor noştri români, am putea să înţelegem şi necazul unor străbunici maghiari, care n-au avut nici un motiv de satisfacţie la 1918 şi ai căror strănepoţi au şi ei dreptul la memorie istorică. Ceea ce am câştigat la 1918, cu toţii, este trecutul nostru, istoria şi identitatea.

Sorin Mitu s-a nascut in 1965 la Arad. Studii de istorie (1985–1989), doctorat (1996) si cariera didactica (lector din 1995) la Facultatea de Istorie si Filozofie a Universitatii „Babes-Bolyai“ din Cluj. Specializare la Universitatea din Rouen, Franta (1992). Redactor la revistele Echinox (1988–1989) si Caietele David Prodan (din 1994). Specialist in istoria moderna a Transilvaniei, imagologie comparata, studiul imaginarului social. A editat, in colaborare cu Florin Gogaltan, volumele Studii de istorie a Transilvaniei (1994),  Viata privata, mentalitati colective si imaginar social in Transilvania (1996),  Interethnische und Zivilizationsbeziehungen im siebenburgischen Raum (1996). Autor a peste 30 de studii si articole aparute in publicatii de specialitate.

[stextbox id=”custom” caption=”Citiți și:”]

• • Deșteptarea unei națiuni. La mulți ani, Transilvania mea!
  • Opinie Ruxandra Hurezean: O zi în care n-aș avea nimic să-ți spun, țara tatălui meu
  • Opinie Sorin Mitu: Ceea ce am câștigat toți la 1918
  • Deșteptarea unei națiuni. Despre unirea Transilvaniei cu România, după 95 de ani 
  • Deșteptarea unei națiuni. Problemele majore ale minorităților, după 1918

[/stextbox]