FOTO Restaurarea între știință, artă și talent. Recuperatorii de istorie

Unul dintre cele 12 laboratoare zonale de restaurare se găsește în Satu Mare. Această secție a Muzeului Județean (MJ) a conservat de-a lungul timpului zeci de mii de obiecte ale patrimoniului din Nord-Vestul țării. Începând de la simple obiecte de uz casnic aparținând vieții rurale și până la artefacte ale nobilimii din Imperiul Austro-Ungar, toate au trecut prim mâinile specialiștilor sătmăreni.

Munca de restaurator este probabil cea mai complexă activitate subordonată cercetării istorice. Pentru această activitate este nevoie nu numai de istorici sau arheologi ci și de oameni pregătiți în domeniul științelor exacte precum chimia, fizica sau biologia. Greșeala nu este o opțiune pentru acești oameni. Cea mai mică eroare poate conduce la distrugerea iremediabilă a unei bucăți de istorie. Totodată, munca de restaurare se ghidează după un set clar de principii. Primul este acela al lizibilității.

Mai exact, în cazul unui obiect restaurat, intervenția restauratorului trebuie evidențiată printr-o cromatică aparte, în cazul vaselor de ceramică spre exemplu, astfel încât privitorul să poată face diferența între elementele autentice și cele completate recent. Al doilea principiu, cel al compatibilității, obligă restauratorul să folosească exact aceleași materiale din care a fost confecționat obiectul. Al treilea principiu, probabil cel mai important, este acela de nu lua nicio măsură de restaurare dacă aceasta ar implica riscul deteriorării respectivului artefact. În acest din ultim caz este vorba în special despre cărțile sau hărțile vechi. Restaurarea acestora implică cea mai mukltă muncă dar și cea mai mare doză de risc.

„Tocmai de aceea, în cazul în care hărtia sau pielea din care sunt confecționate cărțile este extrem de deteriorată preferăm să renunțăm la restaurare și să ne limităm strict la măsurile de conservare”, ne-a declarat Radu Ardelean, director adjunct al Muzeului Județean Satu Mare.

Restaurarea între știință, artă și talent 

Cercetarea arheologică nu se mai reduce la identificarea unor izvoare scrise sau de altă de natură. Noile invenții ale tehnicii încep să aibă un rol tot mai pregnant. Din acest punct de vedere laboratorul zonal de conservare și restaurare va beneficia de o aparatură performantă. Este vorba despre un aparat care folosește florescențe de raze X. Acesta nu numai că oferă date despre structura obiectului dar poate face deosebirea dintre artefactul autentic și o reproducerea acestuia. „Ne este de mare ajutor aparatura care folosește florescența de raze X. Prin această tehnică determinăm compoziția chimică a substanțelor descoperite și oferim astfel restauratorului documentația necesară unei recondiționări autentice. Totodată prin această tehnică putem depista falsurile. Nu vorbim aici despre falsuri moderne. Acestea au la rândul lor o vechime considerabilă, unele chiar de câteva secole”, ne-a declarat Gina Olariu, șefa laboratorului de restaurare din Cadrul MJ. Costurile unui asemenea aparat depășesc suma de 20.000 de euro. Cu toate acestea, pentru o activitate de restaurare la cele mai înalte standarde este nevoie de o logistică în valoare de sute de mii de euro.Ce a mai mare dificultate a specialiștilor sătmăreni o reprezintă procurarea materialelor originale, indispensabile unei restaurări profesioniste.

„Suntem obligați să folosim exclusiv materialele pe care le-au folosit cei care au realizat obiectele în cauză în urmă cu câteva secole. Odată cu invazia materialelor sintetice, în cazul materialelor textile, este foarte greu să găsim fire naturale de mătase sau bumbac, ca să nu mai vorbim despre vopselele care trebuie obținute exclusiv din extracte de plante”, a adăugat Gina Olariu.

Menționăm faptul că activitatea de restaurare este una relativ recentă, apărută abia după cel de-al doilea război mondial, în Europa Occidentală. Pentru a deveni restaurator, spun cei de la MJ, este nevoie de o pregătire istorică temeinică, răbdare, dexteritate și anumite calități native.

„Cu toate acestea sunt acceptați și oameni care provin din alte domenii, chiar și meșteri populari. Aceștia au însă obligația ca într-un timp cât mai scurt să-și însișească vaste cunoștințe istorice și artistice”, spune Radu Ardelean.

Un deceniu pentru restaurarea unui singur obiect

„Muzeul nu are doar rol  expozițional. Noi avem și obligația de a cerceta, achiziționa și restaura obiectele găsite. Avem obligația de a le readuce într-o stare cât mai bună și mai ales de a le conserva astfel încât să reziste sute de ani de acum încolo. Avem această obligație față de generațiile care vor veni. Acest lucru este obligatoriu deoarece patrimoniul cultural începe să dispară într-un ritm accelerat și nu trebuie să-i privăm pe urmașii noștri de șansa de a-și cunoaște trecutul”, spune directorul adjunct al institușiei muzeale sătmărene.

Una dintre cele mai solicitante lucrări de restaurare ale laboratorului sătmărean este reprezentată de un iconostas găsit în localitatea Văgaș, comuna Tarna Mare.

„Iconostasul, datat în secolul XVIII, a fost găsit într-o fostă biserică de lemn ce aparținea unei comunități de etnici ucrainieni și adus la noi pentru restaurare în urmă cu zece ani. Este o lucrare extrem de complexă pentru care a fost necesară o investigație amănunțită care să preceadă restaurarea în sine”, a adăugat Radu Ardelean.

Majoritatea obiectelor care trec prin mâinile restauratorilor sătmăreni au o valoare financiară inestimabilă. Cu toate acestea de-a lungul activității Laboratorului de Restaurare se evidențiază unele obiecte de un interes aparte pentru publicul larg. Unul dintre acestea este stema din secolul XIX a imperiului Austro Ungar. Blazonul imperial, realizat din trei elemente distincte de lemn de stejar, a reprezentat o adevărată provocare pentru specialiștii sătmăreni. Obiectul a avut o multitudine de elemente lipsă iar pentru reconstituirea acestora a fost necesare o documentare serioasă în prealabil.

Totodată, restauratorii MJ Satu mare se pot lăuda cu restaurarea unei întregi bibleoteci. Vorbim aici despre zece mii de volume care au aparținut primului ministru al Austro Ungariei, Miklos Kallai. Poate cea mai mare provocare pentru secția de restauratori a reprezentat-o lucrarea „Chiriacodromion”, o carte religioasă, datată în secolul XVII, scrisă în limba română dar cu caractere chirilice. Atât restaurarea cât și conservarea fiind în acest sens foarte dificilă, fiind necesare nenumărate tratamente de hidratare a hârtiei și de reâncleiere a acesteia.

[nggallery id=247]