Spitalul de Copii modernizat de părinți. Bucătăria și o sală de operație cu ”o uzură” de peste 30 de ani sunt acum conforme standardelor Ministerului Sănătății
Aproximativ 200.000 de copii care au trecut pragul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca au beneficiat de o asistență medicală de mai bună calitate prin eforturile depuse de Fundația Părinți Clujeni pe parcursul a ultimilor patru ani.
Una din sălile de operație funcționa cu o masă chirurgicală și o lampă atât de indispensbile în intervențiile chirurgicale dar foarte uzate, având o vechime de 30 de ani.
Acestea au fost înlocuite prin implicarea părinților de la Fundația Părinți Clujeni. Din iulie a acestui an, medicii chirurgi nu se mai chinuie să opereze cu o aparatură medicală depășită, Secția de Chirurgie pediatrică fiind dotată cu o lampă scialitică cu două brațe și o masă chirurgicală mobilă, în valoare de 34.800 de lei.
Binevenit a fost și demersul prin care Fundația Părinți Clujeni a reușit modernizarea bucătăriei Spitalului de Copii.
Ultimile lucrări de modernizare care s-au făcut la bucătărie au avut loc tocmai în anii 70. Acum bucătăria dispune de o spălătorie, spații de depozitare moderne, cazane și mobilier din inox.
Modernizarea bucătăriei centrale a Spitalului pentru Copii a fost posibilă cu ajutorul sponsorilor Agrilux Luxembrug, Actavis și Sanofi.
De asemenea, în urmă cu trei ani, Fundația Părinți Clujeni, în prezent Fundația Părinți din România, a reușit achiziționarea unei mașini pentru transportul micilor pacienți.
La aceea dată era nevoie stringentă de un asemenea vehicul deoarece spitalul funcționa și funcționează în nouă clinici cu locații diferite și, adesea, pacienții sunt trimiși pentru investigații în clinicile de specialitate.
Primul Call Center Pediatric din România se va deschide la Cluj
Părinții Clujeni nu se opresc aici. La începutul anului viitor, Părinții Clujeni doresc să pună în funcțiune primul Call Center Pediatric de Stat din România, valoarea estimativă a proiectului fiind 190.863 de lei.
Beneficiarul va fi tot Spitalul Clinic Județean pentru Copii.
Totul a pornit de la experiențele negative trăite de părinții clujeni în contact cu un sistem sanitar aflat el însuși în suferință. ”Am avut un părinte care a avut niște interacțiuni cu sistemul de sănătate care nu au fost întocmai conforme. Am constat apoi că li s-a întâmplat asta mai multor părinți. Și ne-am hotărât să facem o schimbare”, spune directorul Fundației Părinți din România, Cristina Grigore.
Rolul Fundației Părinți din România este creeze legături între comunitate și administrație care să funcționeze în folosul oamenilor. ”Încercăm să adunăm resurse, oameni și politici sociale și de sănătate, să fim facilitatori în comunitate, să închidem cercul între comunitatea locală care acționează și reacționează, cu timp, cu bani, comunitatea de afaceri și administrația publică locală și națională care ar trebui să conștientizeze ce este important pentru o anumită comunitate”, afirmă Cristina Grigore.
Implicarea fiecăruia poate aduce o schimbare în bine, mai spune directorul Fundației Părinți din România: ”Avem o misiune, de a facilita accesul familiilor și copiilor din România la o viață mai bună, și să încercăm să schimbăm ceva în comunitate chiar noi. Nu să așteptăm să vină administrația sau altcineva. Schimbarea vine cu fiecare dintre noi. Cu cât fiecare dintre noi va face o schimbare cu atât putem, sub o formă sau alta, să schimbăm în bine România
Fundația Părinți din România a reușit să convingă să se implice, pentru a schimba lucrurile în bine, peste 2.000 de donatori privați.
Mai jos puteți viziona o galerie foto realizată de Dan Bodea.
[nggallery id=215]