Albumul “Mândrie și Beton“, tipărit cu spijinul cititorilor

Cele 260 de albume comandate în avans au început să fie distribuite / Sursa foto: facebook.com

Lansarea albumului „Mândrie şi beton“, semnat de fotograful Petruţ Călinescu, are loc miercuri, pe 23 octombrie, la Clubul Muzeului Ţăranului Român. Proiectul, care înfăţişează în special transformările petrecute în satele din Țara Oașului, în urma plecării oșenilor la muncă în străinătate, a fost tipărit cu sprijinul a 260 de cititori care au crezut în această iniţiativă şi au cumpărat albumul în avans. Documentarea acestui proiect a fost realizată de fotograful Petruţ Călinescu şi de jurnalista Ioana Hodoiu şi a însemnat, timp de trei ani, drumuri repetate atât în nordul ţării, cât şi în Franţa, principala destinaţie a românilor plecaţi la muncă. Albumul „Mândrie şi Beton“ a fost tipărit cu sprijinul a 260 de cititori, care au crezut în proiect şi au cumpărat albumul în avans, strângându-se astfel banii necesari tiparului.

„În sfârșit e gata! Azi de dimineață au plecat prin curier pachetele în țară. Mâine îi facem și o lansare mai relaxată la clubul MTR, la ora 18:30. Cei care nu pot ajunge îl vor primi începând de joi tot prin curier sau personal“ a scris fotograful Petruț Călinescu pe un site de socializare.

Proiectul “Mândrie și Beton” a început în octombrie 2010 în timpul masterclass-ului “See New Perspectives“, organizat de Robert Bosch și World Press Photo. „Mândrie şi beton” este un proiect despre transformările recente petrecute în satele tradiţionale, în mod special în cele din Ţara Oaşului şi Maramureş, în urma masivei plecări la muncă în străinătate. Dar mai ales este un proiect despre oamenii din spatele acestor transformări.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu