Peter Eles: Cu un buget redus cu 60% şi cu un lot în mare măsură remaniat, performanţele vor fi altele
Cu o garnitură mult schimbată faţă de sezonul trecut, când sătmărencele ocupau locul trei în LNBF, CSM Satu Mare a debutat cu o victorie în noua ediţie de campionat. Acelaşi debut fericit l-a avut şi antrenorul Peter Eles, la primul meci oficial ca antrenor principal.
“E bine când debutezi cu o victorie în orice postură te-ai afla. Îţi dă încredere pentru viitoarele confruntări iar faptul că noi am câştigat la Oradea le-a dat fetelor o mult mai mare doză de încredere în forţele proprii. Vreau să vă mărturisesc că a fost un meci pe care nu l-am pregătit deloc în sensul că nu ştiam absolut nimic despre cele patru noi achiziţii de peste ocean ale orădenilor. Am jucat cum se spune la “orb” plus că nici nu vroiam să ne deconspirăm din tactica de joc în perspectiva meciului cu Braşovul, din etapa viitoare, care în opinia mea este un joc mult mai greu dar şi mai important.” ne-a declarat Eles.
Antrenorul CSM-ului ne-a mai declarat că spectatorii vor trebui să se obişnuiască sezonul acesta şi cu insuccesele echipei deoarece faţă de anii trecuţi lotul este mult mai subţire din cauza bugetului mult diminuat.
„Spectatorii sătmăreni sunt obişnuiţi cu rezulate foarte bune, în ultimi cinci ani echipa reuşind clasări pe podium atât în campionat cât şi în Cupa România dar şi participări notabile în cupele europene. Cu un buget redus cu 60% faţă de cel de anul trecut şi cu un lot în mare măsură remaniat desigur că şi performanţele vor fi altele. Sigur că este puţin frustrant să preiei o echipă în momente mai puţin prielnice însă ştiam la ce mă înham. Vom avea parte de un campionat dezechilibrat în care trei echipe, pentru care banii nu sunt o problemă, se vor bate la titlu şi restul de 12 de echipe pentru care evoluţia în playoff va fi marele obiectiv.” a mai declarat antrenorul CSM.
Din păcate starea de sănătate a sătmărencelor nu este tocmai cea mai bună. Cinci dintre jucătoare, care au acuzat o stare de gripă încă înaintea meciului cu Oradea, nu s-au refăcut deplin iar tratamentul cu antibiotice le-a slăbit considerabil. Lor li se adaugă şi Tabyta Wampler, accidentată destul de serios la genunchi în ultima partidă de campionat.
“Până la meciul de sâmbătă cu CSU Brașov sper să putem să ne recuperăm. Se anunță o partidă dificilă în care oaspetele pornesc favorite dar noi vom face totul ca să câștigăm cu atât mai mult cu cât vom juca în fața propriilor suporteri.” spune Peter Eles.
Partida CSM Satu Mare – CSU Brașov se va disputa în Sala LPS, sâmbătă de la ora 18.00, partidă ce va conta pentru etapa a II-a a LNBF.