Baia Mare și Oradea deschid ediția din acest an a Târgului de Cariere

Târgul de Cariere, cea mai mare rețea de profil din România, își deschide porțile și în această toamnă, în 15 mari orașe din România. Baia Mare și Oradea vor fi orașele care vor deschide ediția din acest sezon, în zilele de 10 și 11 octombrie, la Gold Plaza Baia Mare, respectiv Lotus Center Oradea. O noutate constă și în schimbarea orarului de vizitare (11.00 – 19.00), pentru a le face mai facil accesul și candidaților care lucrează. „Am remarcat că tot mai mulți candidați (25%, la ediția anterioară) participă la evenimentele noastre, chiar dacă au un loc de muncă în momentul desfășurării lor”, declară organizatorii.

Ofertele de angajare acoperă mai multe domenii, printre care producție și tehnică, servicii, financiar, marketing. Printre companiile participante se numără Universal Alloy Corporation și Weidmuller la Baia Mare, respectiv Active Job Consulting, co-organizatorul târgului, Celestica și Emerson la Oradea. Tinerii profesioniști sunt principalii candidați vizați de companiile angajatoare prezente la Târgul de Cariere.

Organizatorii le mai propun participanților traininguri și seminarii pe tema găsirii vocației și a progresului rapid în carieră, dar și sesiuni de consultanță unu-la-unu în carieră și întâlniri cu invitați supriză, în cadrul Atelierului de Cariere. Participarea la aceste evenimente este gratuită, iar în cadrul lor, participanții vor putea afla cum să se integreze rapid la birou, cum să lucreze mai bine cu managerii, dar și discuții despre politici de recrutare, politici de dezvoltare personală și multe altele. Toate aceste informații sunt oferite de traineri instruiți sau de companiile care doresc să susțină traininguri în cadrul Atelierului de Cariere.

„Faptul că la standurile Târgului de Cariere se află în permanență reprezentanți din departamentele de recrutare ale companiilor angajatoare este o mare oportunitate pentru candidați. O discuție de câteva minute cu un recruiter te poate plasa direct în lista scurtă a candidaților vizați cu prioritate pentru anumite posturi. Întâlnirea față în față cu angajatorii este o șansă bună pentru orice candidat de a se informa pe îndelete despre companiile și joburile care îl interesează, dar și de a se prezenta cum crede mai bine în fața recruiterilor. Participarea la târgurile de locuri de muncă face deci informarea mai eficientă și poate scurta, în funcție de cât de bine se prezintă fiecare candidat, perioada necesară în mod tradițional selectării pe un post. În definitiv, participarea la asemenea evenimente crește șansele de angajare ale oricărui candidat, pentru că fiecare din noi e mai convingător în carne și oase decât poate fi într-un CV depus la un sediu companie sau pe internet”, spune Radu Neag, PR Manager la Târgul de Cariere.

Mai multe detalii și informații pot fi găsite pe site-ul www.targuldecariere.ro

Distribuie:

Postaţi un comentariu