CNADNR renunţă la măsurarea gradului de satisfacţie a românilor
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România renunţă la strategia de comunicare care ar fi trebuit să măsoare şi gradul de satisfacţie al românilor în ceea ce priveşte activitatea companiei dar şi starea autostrăzilor din ţară.
Decizia vine cel mai probabil în urma atacurilor din presă care subliniau faptul că CNADNR intenţionează să cheltuie aproape 38.000 de euro pentru o strategie de comunicare care să promoveze activitatea companiei.
Astfel, CNADNR a anulat atât procedura de atribuire a contractului de servicii “Măsurarea şi evaluarea percepţiilor publice referitoare la percepţia publicului faţă de activitatea CNADNR”, cât şi a contractului “Construirea de strategii de imagine referitoare la activitatea CNADNR”.
Procedura de selecţie de oferte a fost anunţată de două ori, în 17 iunie şi respectiv 3 iulie, dar ambele au fost anulate. Motivul oficial pentru anularea ambelor proceduri ţine de faptul că “au fost depuse numai oferte inacceptabile şi/sau neconforme”.