FOTO Expoziţie dedicată vedetelor fotbalului sătmărean din anii ‘50-‘60

„Hai băieţii! Vedete ale fotbalului sătmărean din anii ’50-‘60”, vernisajul care doreşte să reamintească de perioada romantică a fotbalului sătmărean

Holul Centrului Cultural „G.M. Zamfirescu” găzduieşte zilele acestea vernisajul expoziţiei „Hai băieţii! Vedete ale fotbalului sătmărean din anii ’50-‘60”.

Prin această iniţiativă venită din partea Asociaţiei „SAVO – Scrieri ale vechiului oraş” organizatorii caută, în principal prin reproducerea unor fotografii din arhiva personală a fotbaliştilor sătmăreni Olah Jóska, Ferenczi Micu şi Kuki Károly, să redea câte ceva din atmosfera competiţională a fotbalului sătmărean de pe la începutul celei de-a doua jumătăţi a secolului trecut.

De altfel evenimentul a fost onorat cu prezenţa lui Kuki bácsi , considerat “ultimul mohican” al acelei perioade  dar şi de fetele foştilor jucători exponenţiali pentru fotbalul sătmăren, Olah Jóska şi Ferenczi Micu.

Printre cele 40 de exponate îşi găsesc locul şi evocări ale unor evenimente fotbalistice mai vechi, cum ar fi şi marele derby Olimpia-Phönix Baia Mare, „cel mai atracţios match al sezonului”, disputat în primăvara anului 1938, prezentat prin intermediul relatărilor apărute în „Curierul Sportiv”.

Mai jos puteţi urmări o galerie foto care ilustrează parfumul anilor postbelici din fotbalul sătmărean:

[nggallery id=181]

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu