Preţuri mici la apartamente şi terenuri în Satu Mare
Preţurile apartamentelor din Satu Mare au scăzut cu 20% în acest an. Agentul imobiliar Alin Costin spune că lipsa creditării de pe piața imobiliară a dus la scăderea prețului apartamentelor din oraş. „Foarte mulţi tineri şi-au achiziţionat apartamente prin programul Prima Casă. Acum a apărut un nou program, în lei şi nu în euro, dar dobânda e mult mai mare. Nu ştim încă dacă va avea acelaşi succes”, a declarat Alin Costin, agent imobiliar la Agenţia Lup din Satu Mare.
Specialiştii susţin că piața imobiliară sătmăreană se înviorează în fiecare an în luna august, când vin acasă sătmărenii plecaţi la muncă în străinătate. Mulţi preferă însă să cumpere doar terenuri şi să-şi construiască apoi casele, profitând şi de scăderea puternică a preţului la terenuri, dar şi la materiale de construcţii. Alin Costin spune că 100 de metri pătraţi, cu toate utilităţile incluse (apă, gaz, curent), care în 2008 costau 8.000 de euro, anul acesta se vând cu 2.500 de euro, adică aproape la un sfert de preţ.
Casele din cartierele rezidenţiale se vând cel mai bine în Satu Mare
Dezvoltatorii Cartierului Prietenia din municipiul Satu Mare spun că din 2011 când au început investiția au vândut deja 30 de case pe care le-au şi predat cumpărătorilor, în timp ce pentru restul de 20 care urmează a fi construite au încheiat deja precontracte. „Până la sfârşitul anului vom preda alte 12 case, iar ultimele opt le vom finaliza anul viitor”, spune dezvoltatorul Sorin Ghilea. Casele din Cartierul Prietenia au 160 de metri pătrați şi costa de la 55.000 de euro. Dezvoltatorii au ales situl englezesc, imobilele fiind lipte una de alta. Sorin Ghilea spune că a fost surprins să constate că acest stil a prins în Satu Mare, unde până acum aveau trecere casele cu curte mare. „În zonă mai putem construi încă 30 de case, pe care le vom face însă în funcție de dorințele clienților”, afirmă Sorin Ghilea.
Un alt dezvoltator imobiliar a ales să-şi atragă cumpărători oferindu-le şi o mașină cadou. Cei care plătesc 68.000 de euro pentru o casă de 140 de metri pătrați în cartierul Davilas din Satu Mare şi 40.000 de euro pentru o casă de 75 de metri pătrați din comuna Dorolţ se aleg şi cu un Duster cadou.